VISE TÂRZII

În jocu-i flușturatic și firesc, Dorința,  ca o apă de izvor Îți dă să bea din puțul omenesc Pe buzele cuprinse de fior Atinse de un clocot sufletesc În trupul plin de viață -l cuprinse Prin noapte ochii negri urmăresc Ca două luminițe nepătrunse Ce-mprăștie culori și albăstresc Un capăt de speranță-ntrepătrunse La colțul unui suflet înfloresc Petale de o ramură desprinse. Un clocot Elena Buldum @Copyright 2016

Șevalet și -o acuarelă, Ochii mei stau sub umbrelă Trece repede de mine Un tip cu zbârlita freză Ca o ploaie, pe faleză Mă stropește cu bocancul.. Dintr-o glumă,  cum e bancul... " De te latră și un câine, Astupă -i gura cu pâine " Pe faleză Elena Buldum

In inima mea se zvârcolește- o ultimă văpaie Scrumul unui fum de țigară Stins într-o scrumieră viața –i ca un copac cu flori Câte păsări rătăcesc –n mine atâtea zboruri răpuse destinu-mi pândește făptura la margine de vis copilaș cu chip de înger oprește negrul de foc! ceasul ticăie-ntruna... pe peretele deșteptător. atâția ani au înflorit deșertăciuni ZBORURI RĂPUSE Elena Buldum

In zidirea unei fapte Tre' să fie Dumnezeu Totodată, fie apte Și -n ochii lui mereu. Preaslăvește Prea Înaltul Și pe cer și pe înaltul Inimii, de- a- ntâlnitul Ca să treacă hopul, saltul. Omul este, azi, nu este Pe-o potecă trecătoare Fă din viață o poveste In sfârșit, fermecătoare. De suntem ca plopii care Se-ndoiesc pe drum de ape Chiar din pură întâmplare Să ținem mereu aproape. În noi să se-nalțe fapta Bună, făcută din-ntâmplare Ca să urce Eu-l treapta Repede, dintr-o suflare. Elena Buldum

În mine nu mai are loc nicio dorință Că și-a făcut un semn de întrebare Ce nu-ncape-n ea de- atâta suferință Și m-a cuprins o mare remușcare. În mine nu mai are loc, deloc trecutul S-a dus cu geana nopții trecătoare Și-mi trece precum pescărușul, Prutul... Îmi stinge-n ochii mei raza de soare. În mine nu mai este loc de nimeni Și nici de-o-mbătrânită tinerețe Măi... fată, te-ntreb: Cu cine semeni? De mă schimonosești de frumusețe! Elena Buldum