VISE TÂRZII

ROATĂ... Trași pe roată Și învârtiți ca niște marionete Roată, roată, înc-o dată, și înc-o dată Unde ești, tu Ion Roată? Fața noastră se arată Avem mii de chipuri Măști peste măști Nu știm pe care să o punem Le dați sau nu le dați jos? Suntem și împărțiți În două, câte doi Pe grupuri Unii cei de ieri Alții de azi, de mâine... Cete de lași Fără colac de salvare Moarte sigură Ne așteaptă... doar o viață de spital Cu medicamente compensate 1% Inimi rănite la rețetă Chipuri cioplite Vieți zdrobite Înecate în propriile dureri Colacul de salvare dezumflat Ultima scăpare Până la ultima suflare Numai este mult Să închidem ochii cu toții odată "Pentru că țara este prădată"

Petrecute la orice pas Elena Buldum Haina amintirilor Ruptă în coate Cărpită pe alocuri Și peticită din când în când Nu poate avea... numai amintiri cusute cu ață albă Am și vise negre Cu amintiri uitate demult Și petrecute la orice pas Să-și revină Noaptea în somn În schimb de ”noapte bună” Mă îmbrac... în cămașa amintirilor plăcute Pot să adorm doar pe perna... amintirilor frumoase cumpărată Când eram Cu tine!

Corzi de aur Elena Buldum În ochi melancolia c-un sunet se ridică; Și îmi pătrunde-n piele și pielea se-nfurnică, Vibrează e o undă pe tâmple mă masează Se face corzi de aur în suflet se așează... Cu-atâta pasiune posedă a mea simțire În trupul meu dansează plăcerea în extaz E-un fâlfâit de aripi, e-o aghilă-n privire Mă ispitește dulce de mi-ar făcea și caz; Știi gustul mierii dulci? Pe buze mă atinge, Aș vrea să îi rezist pe clapele plăcerii, C-un zâmbet ștrengăresc în inimă se-nfinge Pe mine mă frământă s-ating bolta tăcerii. O simt cu o privire am ochii de smarald Și când mi-e frig în vene, ea îmi pătrunde cald, Mă ispitește-adesea îmi toarnă vin în sânge... E o licoare dulce și clipa de n-ar frânge...

Din toate părțile Mă lovește viața Cum vrea ea Două, trei palme Iar, mă ridic Cu mai puține vorbe bune În fiecare zi o calc în picioare... eu o urmez supusă la tot pasul Las urme de tocuri pe asfaltul încins Cerul îmi ține de acoperiș Dar când plouă am.. capul descoperit N-am  măsea de minte? "Mintea-mi este golită" De briza vântului neprielnic Îmi trece pe la urechi Furtuna nu o pot opri Nici noaptea, și nici ziua Vântul dă cu mine de pământ... În toate colțurile... lumii, unde se petrec... Marile nenorociri Capcanele sunt țesute de tarantule ce-și imaginează singure capcane... să cadă în ele Eu sunt ață de cusut și mă deșir ”Ca să mă înfășor cu mana cerească” Mi-aprind lumânarea, ca să văd întunericul și câte chipuri sculptate are... Conștiința îmi picură lacrimi pe obraz... Ca să-mi aline suferința și neputința... de a schimba în bine lumea. Toate părțile Elena Buldum

În cușcă... Elena Buldum Girona, 2014 Te-ai întrebat vreodată Cum poți să trăiești Pe o lamă de cuțit Între două tăișuri În gura unei "fiare" "De frică tremură dinții în gură" Parcă am fi la circ Prada Leului El devorează nepăsarea celor din jur Opriți, opriți, măcelul?! Cu-i să -i strigi! Sunt toți entuziasmați și ocupați  cu aplauze La apariția animalului Ce-i drept, e fioros Asuns în cușca cruzimii Cine rămăne hrană după pofta inimii " Nu cred că s-ar sătura, i-ajunge la vreo măsea? " Ce spaimă, ucați pe sârma subțire a vieții Si faceți semne celor din jur "Nimeni nu simte ce este în pielea altuia" Cum e să te stingi, puțin câte puțin Carnivorul rage se năpustește Incepe să muște cu poftă "Să fii mușcat de viu" Sub privirile spectatorului Că nimeni nu face nimic Toți râd și aplaudă Așa este la circ Elena Buldum

La orizont... Elena Buldum Sub bl ândele cupole, Sprâncene încruntate, În legănatele gondole Arcadele-s crispate. În opacele oglinzi Pe cioburi doar omizi Umbrite cărămizi Cărările-s sub grinzi. Pe sub arbuști pitici Stau singuri licurici, Se bucură văzduhul Când luminează duhul La orizont descrește Lumina mai și crește, În somnolent acord O umbră-n orizont.

Rața legionară satiră Un gâscan se ploconea Și mălai îi ciugulea, Unei rațe crăcănată Ce-o dorea-însărcinată! Multe sarcini îi dădea' Dar, nici una-ndeplinea, Că dorea puțin să scrie Cu croșete pentru ie. Împletea și la cuvinte- Că avea puțină minte, Era rața legionară... Plecată din târg la țară- Erau doi rățoi prin sat Și mirați priveau pe hat-, C-o fi curcă că e gâscă Și-ntre ei scandal se iscă! Din nimic pe bune frate(?!) De la datorii și rate, O bătaie pe-un cavou Rața avea, decât un ou. Cum să iasă, din impas Când rățoiul e cam gras Zi și noapte trândăvește Și nici ziua nu muncește. Vrea un trai decent, în toate... De la rață, dacă poate... Ca să fie întreținut Și pe brațe el ținut. Vrea gâscanul și-un trai bun... N-are bani nici de lăstun Trăiește, de azi, pe mâine Cerșește și bani de-o pâine. Elena Buldum Va urma

Pe punte Elena Buldum În ce așcă îmi ghiceai și viitorul De-atâta ori furai în somn și dorul, Mă răsuceai și ce vedeai, tu oare? Eu astăzi, viitoru-am învărtit, și are... Alt sens și altă direcție pe velă Pe o barcă am catarg și manivelă, Și acolo suflă vântul chiar în pupa Iar tu dincolo mă privești cu lupa. Nu sunt grozavă, ci egali în toate... Cine-ș rotește ochii în păcate? Te-ai răsucit ești sfoară și o cârmă... Acum o răsucești pe-o punte-râmă

Să crească lumini... Elena Buldum E conul acela de brad, Mi-aduce aminte de-acasă Și ultima barbă, îmi rad, Așa, ne spunea tata-n casă. Crescut între mâini și pământ Al urmei părinți mi-e în gând, De brazda și dulcele grai Sub verdele ierbii și plai. Crescut ca o pată pe cer Părinții sunt tot și eu sper, Pentru mine mereu și copii Să crească lumini pentru fii.

Pe o lespede de piatră  E trecut " a fost odată " Fane a lu' nea Petrică El, fuma fără de frică.  Și acum se odihnește  Pe mormânt iarba îi crește, C-a fumat cu-ambele mâini Și s-a dus fumu-n plămâni. Sub mormânt se relaxează Că fumatul dăunează, Așa scrie pe pachet Dar fuma din berechet! Fuma chiar și marijuana Cu Ionică a lui Ioana, Și fumară amândoi C-au dispărut dintre noi. I-a plăcut fumatul mult Tigarea îl făcea cult, Își făcea țigara-n frunză Cu băiatul lui nea Buză Unul, că avea o muză O toană că de ”abuză”! Fuma țigară, după țigară Buză a plecat din vară! Plânge de zor și Domnica La mormânt cu Ionica Că feciorii -ntr-o seară Au plecat dup-o țigară! Uite ce face tutunul Că nu lasă pe nici unul, Prima dată se oferă... Ca să intri-n atmosferă! Intri-n atmosfera cui? A vieții ce bate-un cui, La sicriu avere mare Celui care n-are stare! "A fost odată "... Pamflet Elena Buldum

N-aș cere toamna M -ajunge toamna asta călătoare Până îmi dau și ultima suflare, Și-n alte vieți dacă m-ar fi găsit În toamna vieții mele negreșit... N-aș cere, toamna asta, nu mai pleacă Pe tâmple am doar dâre fine- promoroacă, O rugintă frunză... vrea să treacă-  ere Să vină toamna vieții dar singură-n tăcere. M-ajunge toamna asta... mă condamnă Să-mi lase firul vieții - și n-am teamă Cu ultima suflare tot la ea de ce mă cheamă Că eu de-atâtea ori n-o bag măcar în seamă .

În propria culoare Elena Buldum Când cerul se deschide...printre nori... Răsar iar după ploaie flori, Se scaldă iar lumina în propria culoare De-un albastru violet un curcubeu apare. Acolo unde murmură izvoare sunt culori Cu lumina lor se joacă niște fluturi ori... Au aripi albe, doar câțiva îngeri bucuroși... Ei zburdă pe-un tărâm de nori pufoși. În coada unei comete mari albastre Pe cerul luminat de stele- astre Se țin de mână și sclipesc doi licurici C-un greiere ce cântă sunt amici.

Pe trecutul pliat... Elena Buldum Cu-o moarte însoțită de-un însetat destin O frunte încrețită cu ani ce pleacă, vin, De s-ar grăbi-n pas, iute, spre un final ”cu fin” Ar naște lumini multe icoane să mă-nchin. Se freamătă întinsul cerului senin... De-o cută pe trecutul pliat și-atât de plin, Că nici nu îl desfac pe-o parte dintr-un nor... Cu sufletu-ncărcat de-al neputinței dor. Și raiul se deschide cu stele de iubire... Dar clipa mi-o-nghite un pumn de amăgire, În murmur de izvoare, mă scald, ca prin minune... Răsare o steluță albastră,-i când  apune...

De ce mă privești Din priviri Aveam zile că... te mâncam cu ochii Eu te revedeam pe tine În fiecare zi Tu pe mine În fiecare noapte Ne privim...și... Sub gene și sprâncene Ne facem ochi dulci Nu știu dacă semnănăm Ca două picături de apă Dar putem spune că suntem identice În cealaltă parte Tu În ailaltă Eu Tu împreună Cu mine Singure Au rămas priviri, Mărturii, unde stau... ...buzele mele Lipite singure de fața Oglinzii mele Te privesc lung Din cap pân-n picioare Sunt doar Eu și TU Mă recunoști? Ce bine îți semăn.

Acolo e un drum Elena Buldum  Tăcerile din noapte, devreme au venit Pe-o margine de drum și vântu- a amuțit, Și-n alte dimineți și tot așa curg zile... Lipsite de un sens te caut-ntre file. Să mă-ntâlnesc, cu ziua în care vei veni... Aș vrea, să vină-acuma, nu mâine, a doua zi... Și nici poimâine, să nu ajungi târziu De câte ori, se poate, în poală să te țiu; Aștept pe o potecă, acolo e un drum E bifurcat de-o grijă și ce să fac acum? Lipsită de speranță, mai trece înc-un an Degeaba mă frământ, mi-s vorbele în van.

E-o minune... Elena Buldum Pe-o cutie de carton Cine credeți...că-i bombon?... Michi cu-o ureche neagră Are mustață și barbă. N-am văzut așa cățel... De simpatic, frumușel, Diferit de ceilalți căței Dobermani și chiar dulăi. E o minune pătat pe față... Ochișorii-s...o dulceață, Moaie inima în mine... Pe Michi aș vrea al ține; Măcar o clipă în brațe Îmi rămân numai speranțe, Și privesc un drag tablou Am acas' și-un bibelou.

Ce străbate... Elena Buldum Acele locuri depărtate, Le-am limpezit cu-o amintire Un gond pe cerul ce străbate... O rază dusă-i în neștire. Le aștern pe- o foaie de hârtie Câteva versuri sunt ”banale” Culoarea lor e aurie Si orișiunde-mi stau în cale. Atunci cunosc lumea cea nouă Și mă-nalț pe-un vârf de munte Să-mpart și timpul meu în două Nu pot, să scriu, lucruri mărunte.

“REÎNTORC DRUMUL [‘Refer camí’] de PERE BESSÓ traduït del català al romanés per ELENA BULDUM REÎNTORC DRUMUL Mă întorc la copilăria primei lumini fără a săruta sânii nopții.... REFER CAMÍ Tornaré a la infantesa de la llum primera sense haver besat els pits de la nit. (Pulsions, 2014)

Când dietă nu găsesc Eu la coasă,  mă grăbesc, Azi,  e modă,  o fac lată Spune, tata... De îndată. Să mă fac cea mai frumoasă O întrec pe moartea-n coasă, Am lăsat -o fără muncă Până când chiar nu știu,  încă Imi lipsește doar o dungă Să fac silueta-mai lungă, Așa mi-am propus de fel Să ajung fotomodel. Cosesc repede și bine Nimeni nu mai e ca mine, Ce contează cât efort Sunt model și  vreau un cort. S-a schimbat moda, în sat La cosit si la arat, Azi, se poartă, vă spun, zău ”Cam nimic de capul tău” Ce imi trebuie și școală Am o clasă generală Ce m-a învățat de toate Cum se ține coasa-n coate. Am la brâu și un mobil Că mi l-a dat nenea Bil Il cunosc din internet Când stau în coasă pe net. Ce mai, am ajuns în top Hopa, hop și hopa, hop Nimenea nu e ca mine Sunt fotomodel, știi bine. La dietă satira Elena Buldum

E cu pete și vărgat  Pe câmpie, un nechezat... De cutremură pământul...  Pe o vale chiar și vântul... Se oprește din suflat Văzând murgul cel pătat, Pete albe de culoare Vai, ce frumusețe, are!... Și ce coamă negricioasa... Urme pe pășune lasă, Tropăie călcând pământul Până când vine amurgul. Coada neagră strălucește Și copita și -o rotește, Spiritul lui iar lucește Pe pământ dumnezeiește. Amurgul... Elena Buldum

Și ce seamănă iubirea Elena Buldum Pe o muzică dansez, mă ține iarăși de mână  Vine noaptea, o visez, că vreau să-i fiu zâna bună, O caleașcă cu doi cai m-așteaptă în pragul serii Să fugim, iubire, hai, ca să dăm totul uitării! Și ce seamănă iubirea aceea eu să culeg E ca spicele de grâu, doar depinde ce aleg... Fericirea, ce-o-ntâlnesc, cât de mică ca un bob Să-nflorească cu iubire, să nu se facă zob; Pe acorduri de vioară mângâie o inimioară A, nu știu, a câta oară, pe o scară se coboară, Urcă trepte e barbară, atinge zona sublimă... Uneori aș vrea să pară albastră și fără vină. Și așa la nesfârșit o-nvinovățesc de moarte C-am chemat-o, fără rost, să mă liniștesc, în toate, Nu o vreau îndepărtată și pe căile pierdute Chinuită-s înc-o dată, ce s-aleg, că zboară iute?

Pe cerul de carton Elena Buldum Dovediţi-mi mie, valoraţi doi lei... Între ruginite gânduri şi vreo două idei? Răcoriţi doar spaţii verzi şi topogane Hâțânați-vă prin minte! Cu semnele profane. Şi din culoarea minţii, ies pete cenuşii V-ați împărţit fragmente din arii- purpurii?... ...- s poleite...în doisprezece stânci... Ce pietre ocolite şi eu privind pe brânci. Abstracte dimineţi, în vârful unui con Când stelele-s pomeţi pe cerul de carton, În neclintita noapte ca o albie de râu O zonă a tristeţii, iar, mi-a scăpat din frâu.

Umbra... Elena Buldum Am consumat lumina din mine pe nimic... Că mi-am răcit și gura cu ceva ca să-ți explic, Și tot am dat din buze îmi clânțăne de frică Pe falcă o grimasă cu ură și-mi porți pică; Din inimă ai rupt, o figură ce îmi ești Nu ai prin cap măsură doar bucurii grotești, Îmi muști din viața mea și te-nfrupți cu vena Coada ca sarpele-ți târăști și ai venin cât Sena. Te-mprăștii în bucăți, cu sufletul pătruns Pe trupul sfâșiat ai bubele de uns, Privești moralitatea rânjind te vezi un domn Doar umbra ți-e umilă și nici atunci ești Om.

Prisma... Elena Buldum Prin prisma zilei ochelari... Atrage și lumina Pe frunte-mi stau... ocheați hăitari Doar ochii clipesc vina. Pe muchii de cuțit tăios Adun gunoiul ce-i cleios, Se adeverește-n file scrise Că le-ai înlănțuit pe vise. Mă-ndoi aproape din nimic Chiar și pe soare-l pietrific, Pe frunte am sudoarea-i rece Mi-o pălmuiesc cu vina-mi trece.

Confluenţe Literare : Se conjugă ziua : Confluenţe Literare : Se conjugă ziua

Se conjugă ziua Elena Buldum În pătratul ușii se conjugă ziua Vindecând speranțe, atrăgând dureri Genunchii sunt roșii, vorba bate piua; Muzica mă-ndeamnă să păstrez tăceri. Lucrurile stau în raiuri divine Fulgeră scândei și în gânduri ține; Spiritul, slujește trupu-i ca un fruct... Copt cu-al toamnei clipă-ruga i-o aduc. Pe semețe creste-n vârful Retezatul Tunetul Golgotei nu iartă păcatul Munții îmi destramă spiritul-i în nori Atunci vocea cheamă îngeri iertători.

Coloane de arcuri Elena Buldum Un fulger străin departe de casă... Îmi taie și calea din viața rămasă Sunt omul pierdut pe noianul de vise... Clădite din praf cu vorbe promise. Copacul cu crengi în ramuri despică... Trosnește albastru și fulgerul pică; În tunete albe cu limbi de venin... Sunt ca o stâncă la nimic nu mă-nclin. Și luna se uită prin propriul ochean La lumea pierdută, mai trece un an... În dangăt de clopot despart norii-n două Am coloane de arcuri pe cap și mă plouă.

În zori îmi dai binețe Elena Buldum Iar, se vede-n depărtare Toamna galbenă apare, Dimineața-i iarăși brumă Și pământu-i plin de humă. Mă petrece toamna vieții În răcoarea dimineții, Și cocorii-s de plecare... Cu tinerețea-i trecătoare. Apa-i lină curgătoare Mâine-s ofilită floare, Și în zori de-mi dă binețe Haine grele- bătrânețe. Să-mi lași zilele frumoase Să-mi pătrundă toate-n oase; Să mă aștepti cu răsăritul Nu-mi adu toamnă sfârșitul.

Să fac risipă... Elena Buldum Nu e nici timp, nu e nici clipă... A ceasului să fac risipă, Din vreme ei și nu ai teamă Iubite zâmbește și ia-mă! Nu e nici clipă și nici timp Pentru tristeți ce le-nfirip, În zborul lin de porumbei Iubite-n brațe să mă ei. Că nici din timp n-avem nici ani Când pe nimicuri dau doi bani, Aș da și ani din viața mea... Să te iubesc iubite-ai vrea?

Să-mi scurme... Elena Buldum O teamă, ți-ai făcut un ghem Înșiri doar griji, suspin, mă tem, Și eu curaj îmi prind în toate În nopțile cu dor visate. Cu teamă c-a venit un val... Foșnește apa-ncet la mal, Pe cer privirea mea o ține De teamă că te pierd pe tine. Ce teamă am povara-i grea O duc în spate că-i a mea, Adânc îngrop cu pași și urme... Nisipul ce-ai călcat să-mi scurme...

Moartea nu mă doare Elena Buldum Să știi că moartea nu mă doare... Când îmi răpește ultima suflare, Îmi cade-ngenunchiată-n veci La căpătâiul meu o petreci. Privirea ți se frânge tremurândă Cu vocea-n colțul gurii murmurândă, Ai plâns și îți aduni durerea-n pumni Și cu icoana mea ce-o ții -n  mâini... Ce-ți mai rămâne decât dorul... Și-ți strânge, iar, durerea-i ca fuiorul, Și nu te ia nici somnul, înainte de culcare, Din sufletul  neliniștit și  care doare...! Să știi că moartea îmi calcă pe urme Și ție-ți lasă cât viața, să nu-ți-o curme, Acolo, aș vrea, să ne-ntâlnim departe... Iubitul meu, cu viață fără moarte.

Trece vara asta mare Elena Buldum Pas cu pas, mi-alinți durerea, pe-o potecă neștiută Unde flori când mi-ai ales, creșteau flori și de cucută Glasu-ți nici voce nu are, asculți tril de ciocârlie Trece vara asta mare, suferința-mi să nu-mi ție; Pur și simplu între noi nu mai e nimic de zis... Ai uitat, că eram doi, când destinul ne-a prezis... Să-mbrăcăm haina iubirii, zi și noapte, până-n zori Diminețile-mi cu tine, parcă mi-s rupte din nori. Să-mi presari o bucurie pe conturul inimii Fără mine ești un nimeni, agățat ca sita-n cui A trecut un an de zile n-am m-ai întâlnit iubire... Ca a ta, de atâtea ori, m-a cam scos ușor din fire;

La ușa dorului Păcatul dorului s-a imprimat în mine Ca o liană se cațără pe tine Din fructul cel oprit, de ce-ai mâncat?.. Nu știi că tot ce muști este păcat? Păcatul dorului s-a imprimat pe mine... Și dorul greu e tipărit pe tine Când tot îmi spui, să ne dorim cu rost... Că dorul pentru noi făcut-a fost.  Ai buzele tivite cu-o dorință E o amprentă pe a inimii credință, La ușa dorului ascultă și m-așteaptă Că vin să te sărut în șoaptă. Mi-e dor și o miros din depărtare... O floarea mea să-ți fiu: iubirea-i mare Din dor, de dragoste și jale... Nu am și nu găsesc o altă cale.

Să îndurăm nedreptatea cu credință În dragoste uniți cu tainica iubire Suntem ”săraci și mici”, avem voință... Să căutăm și calea către regăsire. Să-aducem lumii noi valori și forme Din noi expresia să o îmbogățim Cultura e-o tradiție, nu-s norme Și sufletul în noi să-l primenim. Din dragoste pentru frumos, vedem... Că ne-ndreptăm spre căutări nervoși Suntem părtași la tot ce facem, oare vrem... Să devenim alți oameni mai frumoși.   Către regăsire II Indur nedreptatea cu credință În dragoste unită cu tainica simțire, Cea mai de preț avere este a mea voință E unica cărare către o regăsire. Să-aduc lumii noi valori și forme Din mine expresia să o îmbogățesc Cultura e-o tradiție, la mine nu-s norme, Pe sufletul din mine vreau să-l pomenesc. Din dragoste pentru frumos, mă lupt... Și mă-ndrept spre căutări deșarte Părtașă sunt la tot ce fac ca să nu uit... C-am devenit alt om pe fiecare par

O nălucă fără minte Elena Buldum Și apusul se-nfășoară, zi de zi, i-așa mereu Pe o coală de hârtie deșir lin e versul meu Mă cuprinde înserarea, murmur câteva cuvinte... Ce se apropie de mine e-o nălucă fără minte. Eu tresar și mă-nfior, aburi albi prin pori să-mi iasă Perna-i moale o-mbrățișez, o fantomă nu mă lasă Mă vede și-n mintea ei, Off!... ea de mine se teme Fără măcar un temei, în oglindă tot ea geme. Îmi cad ramuri pe fereastră, și mă sperie și luna Ea cu ochiul mă privește,o fantasmă e doar una... Care se crede o zână, dincolo de geam, ce minte! Suflă aburul pe sticlă, și nu stă, măcar cuminte.

Cu pașii grăbiți Elena Buldum Pe o mare albastră trăiesc în lumină De viață m-agăț cu altă viață senină În suflet tăcerea-i supusă, pe-un trunchi Cu capul plecat, trăiesc în genunchi? Din obstacol în obstacol am palmele reci Mi-e frig pe o parte, pe alta mă treci... În inima mea de se naște-un miracol Imi pulsează albastru, am desenat-o-n oracol. Se îndreaptă ființa-mi cu pașii grăbiți... Spre toamna târzie, și ochii-s cuminți Când mersul se-ndreaptă, desculț' -s iubire Pe sensul ce-așteaptă e- o grea amăgire!

În clipe eterne Elena Buldum Dintr -o bătaie de aripă a unui pescăruș în zbor... Îmi trece timpul într-o clipă, și mă transform în muritor... Cu sete sorb din viața-mi, lasă și urme goale pe nisip Și pașii mei mereu se-ndreaptă, spre mare, îmi vine să țip. Bucăți de lumină mi le strâng într-un pumn Am visele mele ucise cu iluzii pe-un culm Pe aripi de îngeri îmi zboară și-acum Le visez doar atât, îndeplinite-s, n-am cum. Între mine și cer resturi de raze-au rămas Cu ultima suflare le caut n-am glas Mă zbat, ca o pasăre-nchisă-n colivie Pe întuneric, mi-ai deschis rană vie; Când eu am greștit, tu, te pierzi în iertare Între noi legătura-i rătăcită pe-o mare S-a rupt ce am strâns în clipe eterne În țeluri ucise am vise perene.