VISE TÂRZII

Pe ochii mei deschi și de viață În dimineți reci și senine Îmi stau ca mărturie-n față A tale sărutări divine. Le gust din roua dimineții Cu fragedele mângâieri Și prinse de ciorchinii vieții Îmi schimbă ziua cea de ieri. Pierdute nopți-n patru gânduri Ce-mi despleteau ceruri de foc În clipa unor blânde rânduri Doar mângâiate de noroc. Ne alintau aripi de fluturi În cercurile de lumină C-acuma mă atrag și vânturi Și toată noaptea cea senină. Elena Buldum

se învârt în viața mea nenorocirile pur și simplu ca morile de vânt am avut parte de nefericire în clipa când m-am cununat cu versul iubirii zămislit din neștiut mulți mi-au spus că sunt mai luptătoare ca Ioana d'Arc fără așteptări timpurii pe versuri le- am invitat la o cină romantică, și ce credeți, acolo mi-au dat primul sărut  am ars primele momente eterne de iubire pentru totdeauna îmi cântă Gil Dobrică la ureche ” hai acasă, hai cu mine dragoste”   ce mă duce cu  gândul la degetele nefirești ale singurătății din când în când îmi atinge apogeul neadevărului  nu vreau să recunosc că există și minciuni deșucheate despre dragoste mă petrec judecăți inutile ce vin din întrebări de sine din adânc de adevăr recunosc ceea ce văd, ceea ce aud îmi întră pe-o ureche și îmi iese pe alta.

ca să răspund la o întrebare care vă tot frământă: cu sprijinul creatorului m-am făcut om am fost prima femeie de pe pământ care am descoperit universul din mine cu ajutorul cuvioșilor sfinți pentru puțină îndumnezeire m-am făcut una cu cerul pe pământ o clipă de fericire sufletească am proptit-o pe aripile zborului cu dragoste , adevăr și dreptate când mi-a fost inima mai dragă am învelit-o de ploi și furtuni cu speranța zilei de mâine ce mă surprindea la fereastră am pus capac vorbelor ca să nu-mi sprijin lacrimile de regrete și amărăciune înghit orice luare de poziție cu tact ca să am dreptul la viață mi-am câștigat trăirea printr-o moarte sigură Elena Buldum

În duminica lăsatului secului port pe umeri nori pufoși bătuți de vânt și gânduri în derivă ... știu, este anotimpul lui făurar* și fiecare tăcere trecută prin foc și sabie o micșorez prin secundarul liniștei și păcii din mine ce să aleg ? între flori ce șușotesc la geam despre cum răsare soarele în ghiveciul norocului sau să mă las sedusă de dragostea împletită pentru tine vorbesc de una singură ziua și noaptea scriu să-mi potolesc corzile inimii de- acasă din templul minții rotunjesc curcubee și guri de rai ca să umplu golul iubirii ce mă apasă pe suflet. Elena Buldum 

înfășurată de ploi și de ninsori suspin în nai de frunze și tristeți oamenii sunt ziduri și tăceri înclinate spre arbori și nicăieri mi-aduc aminte de bunicul cum îmi țesea din vorbe de război ogorul conștiinței oamenii au bucurii, au tristeți, au pofte și plăceri și asta datorită rădăcinii vieții îmi povestea el avem parte de liniște și pace din clipa când luăm chipul și înfățișarea Domnului și orice arbore tăiat cu mână noastră nu mai crește înapoi este destul de greu să răsădească sămânța în plăceri și să crească rădăcina pe trepte de iubire. Elena Buldum

Eram o candelă aprinsă Acolo-n rime te-am găsit, Acuma stau cu mâna-ntinsă Cerșesc o clipă de iubit. Era o vreme când credeam Că sunt metaforă și ritm, C-o melodie îți cântam Și ce păcat de algoritm. O clipă, am crezut mereu Intr-un poem cu rima grea Te va cuprinde dorul meu Și tot ce n-ai trăit cândva. Niciunde pe acest pământ N-ai parte de acel iubit În rime vremea s-a sfârșit Demult iubirea ne-a înfrânt. Elena Buldum

Te așezi în fața oglinzii și te vezi bătrână și urâtă. Iti vine să îți rozi unghiile că viața trece pe lângă tine ca un fulger. Vorbești cu oglinda, ești numai tu cu ea...Te crezi singură și părăsită, cauți în orice colț al speranței să te poți regăsi. Nu mai poți zâmbi , ai și un dinte lipsă...Cum poți râde în așa hal în care ai ajuns... Atunci, îți rămâne numai gândul care te petrece peste tot. Începi să ai și halucinații. Totul ți se pare că este împotriva ta. Chiar d ai vina și pe timpul care ți-a mai rămas. Ii numeri toate coastele, îl întorci pe toate fețele, vrei să îl oprești și nu te lasă. Te macină întrebări și răspunsuri, și ii arăți orice înțeles. Înțelesul îți poate strica reputația, dar ce mai contează când nu mai ai nimic de pierdut. Te arunci în cușcă leului și crezi că nu te mănâncă ... Faci o greșală și o repeți până sfârșești în cușca leului. Cușcă imaginară pe care ai construit-o singur. Mintea îți joacă feste și parcă este un blestem de fi

vorbesc de dragoste și de iubire când ar trebui să mă mai nasc încă o dată sunt stea fără nume și lut de oale și ulcele mulți doresc să-mi pună flori în vază și colac de ceară pe piept imi cresc coarnele verbului " a trăi frumos" în amiaza mare mă latră câinii vecinului că o rup la fugă doar spre izvorul vieții curate din el gust cu poftă Elena Buldum

În cerul sufletului vina De-o-mparți-n două și lumina Din umbre și două păreri Încerci să construiești un ieri... În viață pașii și cuvinte Însuflețesc țineri de minte Cuvintele oare vorbesc ? Depinde ce și ce rostesc. Că oameni , toți se pot numi Ca stele pe cer, aștri vii.. În viață niște pași, cuvinte Ne însoțesc pe orișiunde... Elena Buldum @@@@