VISE TÂRZII

Furnica... Elena Buldum din vol B IUȚA ALBI NU ȚA Raza soarelui răsare, Când apune mândrul soare... O fur nică se zărește , Ce frumos , dac ' ar mai crește!   E vâ njo asă frumușica , Harnică-i mama f urnica, De-un b ondar se mai ciocnește Pe un drum ce î i unește- A făcut șir indian, Precum clape de pian... Că hrănesc cu boabe multe Șirul indic vor să-l mute.   Toată z iua sărăcuța, Să-ngrijească și căsuța , Ș i culege de mâncare Pentru 'ăl mic, pen tru mare - Zi de zi trebăluiește, Cară boabe, și muncește Hărnicuță e furnica... Fuge toată ziulica .   Am putea să fim furnici, Harnice, cu spor și mici... Casa singuri s-o- ngrijim  Și de g riji să ne ferim. Toată ziua alergăm... Ca furnica, s ă nu stăm Să fugim -ncolo , î ncoace Să facem ca ea , ce face !   Pute m toți s ă fim voinici, S -a lergăm ca mici furnici Bob cu bob să adunăm S ă avem ce să mâncăm! Kilometri ea parcurge Dacă plo ia- n streșini curge Merge pe cărări de vis, Nu

Două zile... Elena Buldum Două zile de-aș avea, În lumină le-aș ținea. Și să scot eu la lumină, Ziua zilei, să revină! Eu vreau ziuă nu vreau noapte, Și de noapte m-aș desparte. Ploile ar fi devină Bat în geam, nu e lumină! De-aș culege numai flori... Parfumate, printre nori! Am atins și o lumină, Ziua, oare, vrea, să vină! Am atins și mândrul soare, Dar și noaptea e mai mare! Și mă rog până târziu, Doamne vino, ce pustiu! Și mă rog până în noapte, Vino ziuă, vântul bate! Două zile de-aș avea Noapte-n zi eu aș schimba!

Azi e ziua ta ELENA BULDUM La multi ani, pentru că mâine este ziua IMNULUI NATIONAL AL ROMÂNIEI, LA MULTI ANI, ROMÂNIEI! Țara mea- țară săracă- Azi de ziua ta închin Bem vin din pocal...ce seacă Un pământ cu  mult venin?. Țara mea, țară de jale, Teritorii ...în felii? Mergem robiți pe o cale... Lacrimi curge, nici nu știi. În țara mea e sărbătoare, Ziua Imnului renume Cântă-ți doina... mare; Să trezești o națiune! Țara mea-i cu dor și jale Suferința ni-i un chin? Când în prag de sărbătoare... Imnul său i-al tău destin.

  Gata, e un chin...   Elena B  Valul mării se tot zbate-  Păsările țipă-n noapte  Glasul lor în noaptea lină  Ochii lor ce văd lumină  Pe nori stau, cete de îngeri  Și revarsă niște fulgeri  Si zâmbesc-îs fericit...  Îngerul meu cel iubit,  Carul mic și Carul mare  Pe potecă e-o cărare  Ce mi-aduce alinare  Că suspin cu dor și jale.  Gata, e un chin!  Vreau, să curm, al meu suspin;  Toate dorurile vin-  Căpușorul să mi-l pun  Pe-al tău umăr, să adun-  Să privim cerul cu stele  Să-mi promiți luna cu ele.  Și castele de nisip-  Eu doresc numai un pic  Să mă strângi de subsuori-  Să mă-alinți, că-mi dă fiori!  S-o atingi pe inimioară  De iubire  să n-o doară!  Să fim, iarăși, amândoi  Un pas tu, pe urmă noi  Să sorbim și din privire  Ne prefacem în neștire  Să alini și -a mea suflare  Că privirea, ta, mă doare!  Noaptea nopții, vine oare!  Cer senin, steluțe albastre  Alungați pe dâmburi caste  Nopților de dor sihastre ...

Limba mea din străbuni Elena Buldum drepturi de autor 2013 Orologiul bate timpul, Se tot scurge -ncet, ușor El învârte și pământul Și  e călător pe-un nor!. Limba mea e românească... Cât port ie țărănească, O vorbesc așa ușor.. Graiu-i dulce din popor. În limba mea, îmi fac o cruce, Am cuvântul cel mai dulce, Fața riduri îmi brăzdează, Cât pământul meu vibrează! Limba-i din bătrâni lăsată... Din strămoși e ascultată, E mai veche decât  gândul, Cam de când e și cuvântul. Limba se rotește-n gură, Să-i păstrez a ei măsură, Din cuvinte ca să știi Vreau să-i fac doar bucurii! Limba mea-i cu vorbă dulce Îmi duc zilele pe-o cruce, Viața să mi-o pot duce Să nu moară la răscruce. Limba mea a celor buni, Dacii -i-au adus cununi, Ne-au lăsat ca moștenire Vorba noastră cea din fire! Am pe limbă gust de fiere; Mai mereu, mă rog, de piere  Să nu moară limba noastră, Ca și omenia voastră!

Llengua romanèsa Elena Buldum El meu idioma és un gran esperit... és bonica és la meva paraula. La meva llengua és una llum L'estic veient, és divína Segueixo alegre La vida del món per manera de ser Per escoltar la canço de Maria Que l'escolto sempre. I si pereixo, La meva llengua que no mori La vaig deixat en la memória I la meva llengua no perd els dies.

Dimineața... Elena Buldum Dimineața-i rouă,-i moale Liniștea e pe răcoare Merge-ncet și cam agale Are gusturile- amare. Genele, pleoapei mijește, Clipa tot o răcorește, Scuturate, zile lungi, Zori de ziuă mai apuci. Gând în gând cu bucurie Tril de păsări ,veselie Un spectacol efemer Suvenir, un lung mister. Și pe aripile vieții Spăl de zor cu apa ceții, Fața se înviorează Gândul bun îl luminează. Sub arcada cea cerească Ziua trece  e lumească, Zi de zi cu-același dor Să trăiesc, n-aș vrea să mor?

Limba românească Elena Buldum S-a-ntrupat din Harul Sfânt E frumoasă prin cuvânt Limba mea, ca o lumină... Mă veghează și m-alină. O păstrez cu bucurie... Că o știu de-o veșnicie Inima-n piept să-mi bată Ca să n-o uit niciodată. Și chiar de nu voi mai fi Limba mea-nu va pieri Că va da mereu de știre A românului simțire.

Elena Buldum Limba mea cea de-o ființă-i, Scump tezaur, suferință. Limba mea ca o comoară, E pământul meu de țară. Limba mea cu glasul dulce, Drag cuvântul mi-l aduce. Limba mea e cea română, Miorița mi-i străbună. Limba mea doină cu dor, Cântă glasul de popor. Limba mea are un nume, E durere și renume. Limba mea vechi obicei, S-a născut cu vechi temei. Limba mea-i din neam de daci, Mândri și oșteni și traci. Limba mea-i vatră străbună, Cântă un arcuș din strună. Limba mea o să rămână, Pururea în veci stăpână.

Cocori petrece... Elena Buldum În răcoarea dimineții aburi negri stau să iasă- Când plutește albul ceții în cascade se revarsă... Picăturile de ploaie, e pământul fără vină; Raza soarelui bălaie, diminețile-mi alină! Trec privirea-mi peste câmpuri, mă îmbie frumusețea... Mărilor, și-ascult pe gânduri, liniștea e ca tristețea- Sunt o salcie la mal, vântul frunza și- o usucă; Eu sălbatică tresar, gându-mi are dor de ducă! Ochii-mi sunt strălucitori, mă orbește strălucirea... Nopților, îmi dă fiori, stinsă-mi este nemurirea Aburi cenușii în zori, stolu-i de cocori petrece, Cât pe mare și în nori, timpu´-i greu, îmi trece!

  Două flori Elena Buldum Bunicuță draga mea, Ai nepoți sunt viața ta Sunt frumoși, frumoase flori, Doi Luceferi, ca doi nori. Bunicuță mândră floare, Ai doi nepoți, raze de soare Și zâmbești cu bucurie, Câ-n suflet, ai omenie. Bucuria-ți sunt nepoții, Alinarea bătrâneții C-ai muncit o viață-ntreagă, Să le faci o zi mai dragă. Suferința ți-a fost chin, Gândul lor ți-a fost alin Zi de zi, seară de seară Îi strângeai în brațe, iară! Mâine ești, sau nu mai ești, Bunicuță te numești Și nepoții tăi, să știi! Două stele-s, doi ochi vii; Astăzi s-a-mplinit destinul, Nu a fost în zadar chinul Că nepoții o să-ți crească... Viața să ți-o-mplinească!

Frunza cetinii... Elena B Dorule, un drag cu dor, Falnic,ești mândru fecior Crești ca bradul și înalt Cânți din cetină de brad. Dorule sprânceana ta, Negrișoară cum e ea Cu buza-ți-e subțirea; Săruți mândra sprintenea; Dorule cu dor pe gură, O alint e ca o mură Și o sorb de diminieață- Sub o lacrimă pe față! Dorule când tu suspini, C-un oftat tu mă alini Dorule te-am așteptat C-un sărut neașteptat.

Elena B De ce-ai plecat din viața mea, Și te-ai -ntors-n  lumea Fugit-ai cu speranța -atunci Cu toate vorbele mai dulci. De ce-ai plecat când sufeream, Și fără alinare eram Și mai mereu te-așteptam Asta e tot ce eu mai am. Și ai rămas ne-nduplecat, La orele când ai plecat Pe inimă ai ferecat Și gândul mi l-ai fermecat. De ce-ai plecat fără să-asculți, Și alerg picioarele-s desculți Și orologiul bate-n geam Și ai uitat ne înțelegeam! De ce-ai plecat și ai lăsat, Un gol în suflet ai trasat Sunt  înger, trist și părăsit Ești fără aripi, răvășit. De ce-ai plecat și n-ai lăsat, Iubirea să pășească-n prag Ai părăsit un legământ Fără să juri nici un cuvânt. De ce-ai plecat și a rămas, Un gol în sufletul ce-i pătimaș E noapte frig și e tărziu Ce-am să mă fac ,e timp verziu!  

Ca de pitic... Elena Buldum Sunt rătăcită-n gândul meu Fluture-s cu aripi frânte Și mă rog la Dumnezeu Dimineța, să-mi ajute. I-am făcut un soclu mic Inimii, că-i de pitic O feresc de tot ce-i rău; Doamne Dumnezeul meu. Are chef și dor de ducă, E pornită vrea să fugă? Are dor și disperare Inimă chiar nu te doare? Ce îi dau și ce îi fac, Inimii îi pun capac O astup într-un ciubăr; Unde ține mama zăr;! Are zile, bune ,rele, Bate ritmurile grele Ce mai faci, ce căi-apuci Doar bătăile le duci? A plecat și-a luat papucii; Să o scot din pieptul meu? Porumbeii chiar și cucii  Se iubesc, când dă de greu! Rătăcită-i la răscruce Să o las, de ce se duce? Ea ne dă un sens în viață Fără ea n-avem speranță.

Lași geana... Elena B De ce lași geană să te plâng, Cu lacrima pe-obraz și-arcadă În dreptul ochiului meu stâng O Niagară-i-n cascadă. Și storc la braț același nor, Privirea-n jos să mi-o cobor, Și mintea-mi rămâne trează, Durerea care o ușurează. În palma mea simt ca o ploaie, Din râurile-n șuvoaie. Imi sting curata mea văpaie Făcută o grămadă de paie.

Poezie pentru copiii mari sau mici Elena B Rex... Am un câine sperios Inimă de leu fricos; Latră, mușcă, un viteaz În cușcă doar face caz; El, păzește și-o furnică, De mărime este mică, O mirose bucuros Când o-ntâlnește pe jos. E vecin cu o rățușcă  Chiar, lângă a lui cușcă Se repede și o mușcă? Dintr-o gură-i gălușcă! În ograda cu pricina, Doar dulăul poartă vina Muscă tot și latră-n curte Și se ia cu toți la trânte!

Elena B Din câte vezi cum bate  vântul, Adie,suflă și cuvântul Se duce vorba cum e gândul Așteaptă-ți omule și rândul Din câte vezi omule-n cer, Nici zarea ,stelele nu pier Și orb de-ai fi și n-ai vedea Pierzi clipa și viața ți-e grea. Din câte vezi omule-n zare Și cântecul , cum crește-o  floare Aici e prima ta suflare Ești călător la drumul mare! Din câte vezi omule-n viață Durere,lacrimi și speranță Și ochii tăi și gura ta Au viață dincolo de ea?

Elena Buldum Pe o creangă-un cuib de cuci Vântu-i leagănă -n nuci Lâng un lac ce are știuci    Unde stau tăiați butuci. Legănată-i creanga-n vânt Adormită, frunza-n crâng Cântul cucilor vibrează Unde se refugiază! Ce le legeni codrule Pe frunze căzute, moarte Unde stau și pupăze Fă-te cu pădurea frate!    

Se sfărâmă Elena B Îmi ești tăcerea mută a serii-nnoptate Cuvintele-ți-s slute legate-n apus Aș vrea să te clintesc cu dulcile-mi șoapte Dar, învoiala noastră din dragoste s-a dus. Un chip de diafană se risipește-n vânt Când luminează fața întregului pământ, Și în căușul palmei nu ura vreau să strâng- Tu-mi leagănă iubirea și fă-mi un legământ-... Mi-e dor, și de-o fărâmă a timpului trecut Să-ți mângâi tandru fruntea de pot să o sărut Înmoi și buza-n miere o sorb, să te alint.. Or, clipa se sfărâmă așa mi s-a părut!

Pământule... Elena B Pământule tu te rotești, Și timpul tu de vrei oprești Și sub cerul plin de flori Curcubee de culori. Pământule tu te rotești, Apusul mării îl roșești Și păsările zboară-n vânt Cu aripi cerul ,cu avânt. Pământule tu știi să cânți, Și somnul vieții îl învârți Asculți pe strune de chitară O serenadă-n plină vară. Pământule tu ne da-i viață, Un stol de păsări printre nori Aduci iubirii și speranță Ești verde cu verdeață și culori. Pământule tu legeni apa-n spuze Un gust amar ne lași pe buze Și somnul ți-i un vechi hotar Când uliul zboară și-i hoinar. Pământule plin de iubire, Și-o armonie de culori Natura-i unică din fire Și-i viață lungă printre nori. Pământule ești infinit În zarea timpului ,răsare Și infinitu-i negasit Și viața noastră-i călătoare.

A TREIA CALE A REGASIRII Elena Buldum din vol ”A treia cale” Dacă aș vorbi despre Univers,nu aș spune decât că suntem produsul unei bunătăți transcendente. În scripturile ebraice găsim că Dumnezeu a creat cerul și pământul iar în teismul creștin și cel musulman susțin că Dumnezeu a creat lumea din nimic .Ce legatură are asta cu mine ,cu existența mea cu Eu-l meu,ce legătură are stiința modernă și credibilitatea acestei învățaturi religioase .Eu cred că are ,pentru că sunt fructul acestor două existențe sunt chiar Eu. Tocmai de aceea aceste întrebari dau sens existenței mele și vieții mele ,pe care o consider un dar de preț,dă sens esenței mele indiferent de faptul că existența mea atât de dragă precede două lumi ,în continuă transformare. De foarte multe ori aflăndu-mă la răscruce de drumuri, și tot de atâtea ori mi-am pus existența la mare îndoială ,ce sens am eu în această lume ,îmi reveneau mereu în minte cuvinte deșarte și cine aș fi Eu de fapt!.?De câte ori ac

Alin... Elena Buldum În geana razelor de soare , Îmbrac în umbră dulci tristeți, Și liniștea tăcerii e ardoare Cu pași domoli tu mă răsfeți. La umbra vechiului stejar, Și frunzele sunt gene alene Când în caleașcă un birjar, Își plimbă sufletul prin gene. În zorii zilei nori grămadă; Se îmbulzesc mânați de vânt, Arcada cerului să-mi cadă; Imi piere vorba ,n-ai cuvânt. Potecile-s cărări înguste, Și buza-i roșie să muște Tu mă răsfeți sau nu destin, Dezmiardă-mă nu fi meschin.

Armonie de suflet ..... un micuț fragment  Elena Buldum Un stol de păsări gălăgioase îmi tulbură liniștea tăcerii. Mi-agață și ultima picătură a timpului prezent. Dar ce e mai de preț, clipa tăcerii sau trilul unor păsări călătoare ce se rotesc în înaltul cerului și dau ocol pământului. Ca într-un miraj sunt vrajită de armonie, de pace, de bucurie, de liniște și aș vrea așa să dureze o veșnicie. Aș vrea să le strâng în căușul palmei mele și să nu le dau drumul toată viața ,să le păstrez ca pe un dar,darul meu cel mai prețios .

M-am întrebat Elena Buldum M-am întrebat de mii de ori, Sub bolta -înaltelor păreri, De ce -are sufletul culori? Ca frumusețea unei flori. M-am întrebat, de ce visez?. În nopțile cu Lună plină; Și-n mintea mea vise pliez Cu raze pure de lumină!. M-am întrebat cu ochii minții, De ce sunt norii trecători?. Cum trec prin valurile vieții, De ce suntem și muritori?. Am întrebat, de-atâtea ori, Pe zorii zilei de iubire, De ce prind gene uneori? Ca să mă bucur de trăire.

Momente Elena Buldum Îmi zburau pletele în vânt Briza mării îmi atingea umărul Chipul feței mele luminat se oglindea în mare, Susurul apei îmi ticăia în ureche Ascultam tăcerea  Un fâlfâit de aripi pe cer Un stol de cocori croncănesc Tulbură liniștea mării, Agăț cu grijă clipa De ce să o las să treacă? Îmi ascult și inima ticăie frenetic Și-o ascult în liniște ! Ticăie fericită O clipa! Nu vreau să o pierd petrec timpul în liniște.

Castele de nisip Elena Buldum din vol, ª A treia caleª 2013, Editura Natiunea Nori cenușii în depărtare și marea afluent... Sunt picături de ploaie sau curge râul în torent... Îmi aparține timpul, îmi aparții ori ești trecut, Dorești sau nu dorești al cerului umed sărut?... Din larg vin valurile mari învolburate, Castele de nisip pe plajă-s spulberate Și ceru-i când albastru, când gri la afințit, Eu te aștept să vii pe-un val de neoprit... Îmi aparține timpul de pe al mării fund, Arunc cu pietre-n valuri, ca ele mă scufund Și apa-nmiresmez de dor departe spre zenit, Corabie îmi ești pe-al mării drum de ape nesfâșit.   

Lumini din necuprins Elena Buldum din vol, ” A treia cale” 2013 Țâșnesc lumini din necuprins, Se sting în ceruri în tăcere, Din arca unui val din vis, În ale nopții negre sfere. Alintul lor îmi surpă gândul Fantasmagoriei de păreri Împrăștiind neguri de-a rândul, Tăceri răpite de tăceri... În centru, razele în vii culori Dansează hora și se prind de mână, Le prind în păr de-atâtea ori Mănunchi de-azur și purpurină. În asfințit săgeți de raze Se sting, se-aprind, se-nfig... Deșert sunt cu secate oaze, Mi-e sete, în pustiu mă sting.

  Raze fine de lumină Elena Buldum Natură vie mă-nconjori, Cu raze fine de lumină, Sorb clipa vieții din culori, Când noaptea trece și e lină. Natură vie ești splendoare În  dimineți și pe răcoare   Curg lin bobițele de rouă     Și încolțesc o viață nouă Natură-i o paletă de culori Un curcubeu de raze până-n nori Un roșu-aprins pe cerul ce-i senin Așteptă-mă: că nu mai vin!

Vals... Elena Buldum În mijlocul valsului, te-am cunoscut, Dansam un tango,m-ai prins de mână, și mai îndrăgit, Te aplecai din când în când la urechea mea, șoapte șopteai, parcă îngânai totuși ceva Că sunt a ta, ești lumea mea, că erai  vrăjit În mijlocul cerului, eu albastru infinit Tu Luceafarul meu drag, cunună mi-ai împletit De raze de stele,îmi tot prindeai în păr broșă de dor erai floare gingașă, sau floare de măr În universul vieții mele, tu un înger cu aripi, un visător. În mijlocul inimii mele, visele le prefac în praf de stele  Dispar ca un fum apar în formă de scrum Când ești sau nu ești tu cu mine acum Dacă aș fi făcut cel mai crud legământ, Eu tot cu tine în brațe, te-aș fi ținut Te-aș fi adormit pe-o geană visănd... În mijlocul vieții mele sunt iele Eu te prind de mână și fug de ele, Chiar de mi-ai împleti cunună de flori, Îmi rămân privirile tale, comori; pictate pe cer în zori, iubirea ta îmi dă  fiori.

Mi-e greu Elena Buldum Cu ochii rătăciți în zare; O umbră a timpului trecut Mi se ivește și mă doare! O clipă de necunoscut. Tristețea  e apăsătoare... Închisă și copleșitoare.. Deasupra și sub  cerul meu Speranța stă la Dumnezeu. Agățătoare- este liana, Îmi-ncâlcesc tulpina mea Cu frunza îmi acopăr rana Pe trunchiul care mă durea. Imi trece norul cel ploios, Asupra și capului meu Din câte fac anevoios E drumul vieții foarte greu.

În geană... Elena Buldum În geana timpului pe chip Mă-mbrac cu riduri de nisip, Trasez cu linii frumuseţea, Îmbrac în valuri bătrâneţea. În umbra ochiului meu stâng Port lacrimi triste de cuvânt Şi sub sprâncene de-acum albe Sunt şoapte triste prinse-n salbe. În umbra frunţii riduri noi, Încerc să le ascund de voi, Chiar dacă fulgere le-nvie Şi ploaia toamnei le îmbie. În raza soarelui răsare Cu plete albe mă îmbrac, Un gând la tine îmi tresare, Nu pot destinul să-l prefac. din vol "A treia Cale" 2013

Pe scena vieții Elena Buldum din vol ” A treia cale” ,2013 Pe scena vieții ochi privesc... E paradox sau întâmplare, Dar nici cu mintea nu voiesc A crede că jucăm ruleta mare... Și doamne câte două- trei, Împart fragmente, câte vrei... Sunt partiturile-n concert Și tu un dirijor perfect? Și din viori orchestra cântă, Pe ritm și-acorduri ce încântă, E un paradoxal destin: Valori mai sunt, valori mai vin? Un cor al lumilor cochete Și-aplaudăm încet, discrete, Lumini în jur se oglindesc, Privim uimiți cum cresc, descresc... Dar unde este fericirea Ce-și cere veșnic împlinirea? Și unde-adevărata soartă-a vieții Acum în pragul bătrâneții? De ce schimbând ritmul fragil Simțim că timpul ni-i ostil Gonind pe-autostrada rimei Și doar mimăm un ritm al mimei? Aș vrea să scriu un singur vers Din litere pe coli de univers, Cerneala-i verde să se schimbe Destinu-n roz să se preschimbe.

 Un sens în viață Elena Buldum Ți-am furat o inimioară, Fug fugind, o duc din greu Dar e grea, ca o povară, Ghemuită, of văleu! O ascund eu pe furiș; Ingrămădită-n ochii tăi, Lumineaza-n luminiș, În pădurea din zăvoi; Să-i dau drumul să se ducă, Nu-i doresc o viață grea Doar fugind o duc pe fugă; Inimioară draga mea. I-am facut un soclu mic, Inima-i ca de pitic O feresc de tot ce-i rău Doamne Dumnezeul meu! Are chef și dor de ducă, Să se ducă și să fugă Are dor și disperare Inimă chiar nu te doare? Ce îi dau și ce îi fac, Inimii îi pun capac O astup într-un ciubăr Stă pitită-n colțișor. Vin și zile bune ,rele, Inimii îi dau crezare Tot ce faci unde te duci Doar bătăile-ți apuci. M-am gândit să-i dau papucii, Să o scot din pieptul meu Fug în codru cum haiducii, N-o lăsa când dă de greu. Rătăcită la răscruce Să o las nu mă pot duce Ea îmi dă un sens în viață Am sau nu, îmi dă speranță.