VISE TÂRZII

Un carrusel de emociones c) La vida es un carrusel de emociones. una linia ascendente nos enseña de que vivimos, un ser vivo lleno de: amor y tristeza, éxitos y fracasos... La vida es como una montaña rusa peligrosa y loca que te llena de felicidad, de curiosidad, primero te empuja para subir hasta a las nubes de algodón y de pronto te hace reír como un loco que te duele todo el cuerpo. Nos hace reír en momentos únicos que queremos que se detengan para continuar aprender subir y bajar sólos. La vida tiene altibajos, tu cuerpo, mi cuerpo se mira así mismos como trabajan de duro los órganos cubiertos de piel sensible a los tocados de tus dedos. ¿ -Me pregunto: mi hígado donde se renueva o mi corazón?. ¿ En qué universo puede sobrevivir a los cambios de la intemperias de los sentimientos¿. Quiero seguir adelante en mi universo para descobrir el Universo de nuestra leí de vida. La vida real tiene altibajos conectados con experiencias de placer y de dolor ... L

Uite toamna cum tresare Umbra omului din mine Ce este -o manifestare Pe sub haina ce-mi stă bine. Uite toamna cum se duce La fel ca și umbra mea Pe pământ își face-o cruce Și rămâne doar așa. Uite toamna îngălbenită Și privește cum copacii Ce au frunza ruginită Il mănâncă toți gândacii!. Uite toamna pe cărare Plânge frunza de arțar Lângă un stejar mai mare Sub un colț de lună clar. Un colț de lună clar Elena Buldum Copyright

E toamnă și s-a spulberat un vis Sub colorata lume a tăcerii Am tras cortina zilelor precis Să nu se vadă că m-ai dat uitării. În cearcănul iubirii colorate Îmi caut primăvara, așteptată Un anotimp cu stele decorate Mă face să o gust tot mai sărată. Iubirea mea cu inimă de jad A înnoptat la capătul migrării In pieptul tinereții un răsad S-a ofilit de plânsul întristarii. Am iarna ochii triști de moarte Sub aripile vântului desparte, Un porumbel zburând nefericit De iubirea lui de înger rătăcit. Cu stele decorate Elena Buldum Copyright @

Când ești pace și nu ești război Împarți un ajutor la zâmbete și ploi, Atunci îi înmulțești pe anii amândoi Și orice răutate o scurgi din ochii goi.. Zidarii vieții noastre sîntem singuri Cu mâna noastră construim un viitor, De împarți doar bunătate te asiguri Ca opera ta -ntreagă să aibă un croitor. De legi într-un buchet numai iubire Ținută strâns de multă sinceritate Îți coși pe drumul vieții fericire Fără pic de ură culegi doar bunătate. Elena Buldum Copyright

Elena Buldum Copyright @ N-am durere, câte lacrimi, Nici părere să-mi exprim... Separate printre cratimi Cum ne fac să nu mai fim! N-am tristețe, câte lacrimi Cum iubirea ta de mine Din adânc de dor și patimi Niciodată nu mai vine!... N-am cuvinte și nici vise, Cum nici voce să te plâng... Pe coperți de cărți-s scrise Cu lacrima din ochiul stâng. N-am tristeți, câtă mâhnire, Mă învăluie-ntr-o clipă Imi cuprinde a mea simțire Și pe inimă o- nfiripă!

Din ce e construită viața Dacă nu ca să te bucuri De ce iubim doar suprafața Și punem preț pe multe lucruri. De ce trăim de azi pe mâine Pe o planetă așa mare Și unii n-au un colț de pâine Alții o au și gustă sare. De ce ne tot mințim pe noi Noi înșine că sîntem frați Și când ajungem la nevoi Suntem de ură măcinați. De ce ne chinuim degeaba Să strângem averi cât mai multe Și graba știți că strigă treaba Cu suflete atât de slute. Din ce e construită viața Dacă mințim pe toți din jur Că este fragilă ca ața Acesta-i adevărul pur. De ce purtăm ranchiună-n suflet Și nu avem un Dumnezeu Voi știți c-o națiune pură Este creștină mai mereu. Vă întrebați c-am fost creați Să aducem pe pământ lumină Să fim uniți mai mult ca frați Să avem cu toții o inimă.

În lumea celor ce cuvântă Mă simt străin în țara mea În lumea celor care-o cântă Și cei mai mulți ca pe manea. Sînt mai străin ca niciodată Și neamul ce este frânt Și drama-n inimă o poartă Până ajunge în mormânt. Iubiții mei frați ce mai sînteți Aceea ce se numesc frați Pe inimă din piept nu o scoateți Nu fiți de ură măcinați. În lumea celor ce cuvântă Observ ușor cum neamul meu O dramă trăiește, se întâmplă Acuma chiar sub pieptul meu. O sun pe mama și pe tata Pe singurul reper contez Că neamul meu nu este gata Și sper să-i mai rămână-un crez. Speranța n-a murit în suflet Dragii mei părinți și buni Sătui îs pașii mei de umblet* Mi-e dor de casa mea cu pruni. În lumea celor ce cuvântă Din locul de unde provin Am fire albe pe sub tâmplă Acolo am ajuns străin. Probabil nu mă recunoașteți Pe mortul ce este ucis Din vina celor ce-i cunoașteți Ce multe crime au comis.