VISE TÂRZII

Lângă copacul din grădină Aș vrea să fac mai mult lumină Să cânte păsări, poate ciori În viața asta am comori Am daruri multe de oferit Am coșul plin de dor , iubit... Le sap și le cultiv mereu Cu aripa din duhul meu Le îngrijesc să înflorească În casă vieții, părintească De-acolo -mi vin multe splendori Ce azi, sunt simple ațe, sfori Ce împletesc minunea vieții În pragul drag al tinereții. De-acolo am plecat în lume O pasăre cu dor și nume Tinuță-n brațe de un înger Atuncea când din suflet sânger. Minunea este pe pământ Mă bucur că o văd și cânt. De astăzi sunt poate ce sunt...? Elena Buldum Copyright

Să nu uităm de unde am plecat Și lutul pentru case frământat, Cu forme când mai mari sau mici Făceau părinții noștri mulți chirpici. Ei, frământău din lutul pregătit Cu paie numai bun pentru cârpit, Își construiau case din chirpici, Se ajutau pe -atunci părinți, bunici. Și omenia se vedea de la o poștă La toți de le săreau opincii, Iar astăzi orice faptă bună costă Opincii s-au înlocuit cu multe vicii. Nu se înțelege mamă cu copil Și vorbă bună e tabu ceva ostil, E rău mai mereu la înălțime De amestecă prostimea prin mulțime. Și tot mai mult uităm de unde am venit Din cei mai mulți săraci fără venit, Cu sufletul bogat plin și oameni buni Acuma așteptăm mai mult minuni. Cerșim cu mâna-ntinsă la străini, Din țară noastră alungați ca niște câini, Cu munca lui românul e-o povară Aici în lumea largă și în a lui țară. Elena Buldum Copyright

Sunt copita călărețului imaginar Se aude nechezatul morții dincolo de orizont Un orizont împărțit de trecut și prezent Caii nopții gonesc sub un asfințit de iluzii Se taie praful nopții în priviri calde de umilință Cine aude scrâșnetul unei păreri neîmplinite? Sufletul doare din interior spre exterior Iese un arc de fum suflat de vânt Parcă se oprește timpul în loc unde se ascultă griji. Ele vorbesc despre o tristețe profundă Își are rădăcina în tangibil și de neatins Câte degete se petrec singure Pe aripa păsării rănite Numai pene și puf Intr-un trup dezgolit și suflecat pe toate părțile Că să încapă mănușa unei presupuse răniri Din profunzimea ei răsar clipe uitate de lume. Elena Buldum Copyright.

Imi dezvelesc lacrimile de gura rătăcită de stele Nu mai luminează întunericul cuprins de remușcări Plâng cât pot la stele și margini de lume Lume deposedată de simțul iubirii absolute Este ca un gol mâncat de omizi. Oamenii își târâie burțile inutile înspre nonsens Cel mai grav este ca fiecare are apucături de șacal. Înghite fiecare pe cine poate și devorează cu plăcere pe cine vrea. Asta este esența umană pe care o ungem fără rost Cine suntem, de unde venim, unde ne îndreptăm.. Spre nimic și dezastru stelar. Atunci o să priviți cum o să moară universul Va cădea pe fiecare picătură de suflet Suflet care nu va primi mântuire ci profan până în măduva oaselor. Elena Buldum copyright

Mi-e inima cuprinsă de tristețe La umbra crucii tale văd că plâng Că orologiul a-ncetat la bătrânețe Mi-aș fi dorit ca să nu facă cling... Să dojenesc cuvinte dragi de fată Și mângăieri la tâmplă să-ți alint Durerea cea din inimă deodată Eu morții n-aș fi vrut să o prezint. Lâng-un mormânt imaginar Mă văd cu-o floare-n mână Și lacrimi mi se scurg -amar Că a venit o veste să ne spună Că-ți așezăm o piatră funerar. La umbra crucii tale am rămas să plâng Să-ți spun din inimă că-ți mulțumesc Cuvintele din suflet nod se strâng Că n-am mai apucat să te -ntâlnesc Că ai plecat la Tatăl Cel Ceresc. Și totul mi se pare nefiresc 01/06/2018

Nu mă mai căuta cu privirea Ce duce nicăieri Ascultă totuși, trăirea Din noaptea unei calde seri. Vreau să mă ții în brațe Să mă legeni Pe aripă de vânt Pe brațe de vis. Te uiți la mine, zâmbești Și gândești ce mi - ai spune Când dorești Să fim doar noi doi În brațele tale eu În mintea mea tu Nu mai așa ne vom întâlni mai des Să atingem plăcerile de vis. Elena Buldum.