VISE TÂRZII

Iubești-n taină o ființă Și nimenea nu știe Cum ești scăldat-n suferință, Un leac de carne vie. Pitit, sub cerul plin de nori Stă ghemuit un suflet Ce tot gândește uneori Să mângâie alt cuget. Sub bolta viselor mereu În ceasul dulce al nopții, Il trec sudori și-i este greu Să-l dai de ceasul sorții. Pe acest amor înverșunat Ce nu ți-l scoți din minte Este atâta de împăcat Cu toate cele sfinte. Un inocent mai răpitor Sub măiestria minții Îți leagănă cuceritor Credința și toți sfinții. Elena Buldum copyright 

Prin buza ferestrei-scot un țipăt: În brațe mă leagănă cerul și vântul Când trece un înger ager mai vânăt Ce strigă-n mine moare pământul!. Privește și luna mirată în zare Cum fața durerii se scaldă-n noi Incerc să mă țin departe de mare Ce-mi suflă-n ureche numai nevoi. Între real mi-amestec cu vină Un imaginar de viață și moarte, De unde mai vine această neghină Ce aduce-n mine cuvinte deșarte. Elena Buldum Copyright

două praștii țin timpul strâns să nu zboare Elena Buldum 

În fiecare problemă zace o soluție.

Lângă o floare ce meditează la fereastră Doarme un înger pe un pat și tot visează Visează flori și raiul plin de sfinți În care-ncap doar oamenii cuminți Și cei cu suflet mare printre noi Ce încă n-au nici sufletul mânjit Ajung în raiul plin fără nevoi Acei ce doar pe Domnul l-au slujit. Imbujorat la față ca un zeu Mulți nu au nici Dumnezeu Cu aureola lui ce îl veghează-n vis Îngerul meu din mine e descris Atunci când sunt prinsă în derivă Fără ieșire, fără alternativă Pământul bun îl sapă și-l cultivă Cu dragoste de soare -s pozitivă. Visează flori Elena Buldum copyright

Din casa îngerului bun Iese calm un melc grăsun, Încălțat cu niște ghete Se târăște și are plete, Între două antene mici I-au crescut și coarne, zici... Poartă cămașă de in Țesută din fir mai fin, Pentru că și barbă-i crește Melcul nostru se târăște Că e nor sau ca e soare Toată ziua la plimbare Își caută dragostea mare. Elena Buldum Țesută din fir

Din tot ce mi se-ntâmplă și mai este... In sânul meu de toamnă-nfrigurată Se zbate un trecut și o poveste De tâmplă mea cea albă- zdruncinată.. Eu știu că moartea este o hapsână, Ii umplu foi în cartea mea de vis, Din amintiri ce trec și-o să rămână Și din dureri mai greu și de ucis. Iubirea de bine pe pământ îmi zace, Imi tot zvâcnește ochii mei căprui Și tot ceea ce văd că se preface... Trag repede cortina răului-n pace. Cortina răului Elena Buldum copyright

E o veche cărăruie ce duce spre satul meu Unde lin o apă curge, susură, suspin și eu.. Este –un deal cu o potecă, mi-o imaginez un pic Și cum vântul mă dezmiard ă de copil când eram mic. Pe-acel deal m-așteaptă mama, mai bine de-un an încoace Că-i împusă de o moarte care nu vrea să-îi dea pace, Mă așteaptă lângă o bancă și abia zărește valea Ochii mamei-îi simt cum plâng, singură doar ea cu zarea. Inima îmi bate –n piept, mă îmbătrânesc și anii De muuulți ani eu mai aștept să fiu pe brațele mamei... Mă năpădesc multe lacrimi de o mare separată Am sufletul foarte trist că departe sînt plecată. O durere se- ntețește –n pieptul meu de acum C-a venit vremea de toate, mamei pe ultimul drum.., De pe un deal rămâne maica și văd sufletu-i se stinge A sosit mamă, să-ți spun, stai cu mine, nu te duce..... Vântul mă dezmiardă II Elena Buldum copyright