VISE TÂRZII

mă prefac paranteză și țăndări în oglinda firii ce priviri furioase îmi arunc de la celălat geam mă îndepărtez de creație pentru că pur și simplu văd un " pas telero" de imagine ce îmi strică ziua nimic nu mai cred din ce aud minciuni și clipe sfărâmate între dinți Punctul zero a ajuns la limita de înțeles al cuvântului îmi transpiră mâinile ce ating sensuri în câteva vorbe amare miezul problemei nu sunt eu sau tu ci noi supraviețuitori tăcuți de interese.  Elena Buldum Copyright.

Am obosit să mă închid ermetic În ritmul vieții ăsteia obositoare În fața morții am rămas puternic Stă toată neputința mea cea mare. Cu lacăte pe ușă să o- încui Să nu mai văd trecutul nimănui, Și nici prezentul care ne condamnă Și-n inimă acolo ce însamnă!. Pe mâinile acestea încățușate M-am săturat să nu văd libertate, Și nu- nțeleg de ce e-atâta răutate Când vine vremea să plătim pe toate. Și bunătatea de ce punem -n cui Și- am ajuns cu toții a nimănui?. de Elena Buldum

E un duș cu apă rece Când faci o fărădelege Și-nchizi-ntr-o-nchisoare Orice trandafir ce moare. Florile pe lumea asta Care înfloresc pământul Nu ele aduc năpasta Nu vă-nchipuiți cu gândul... Nici cu mintea prea departe De nu vedeți răsăritul Poate sigur dintr-o parte Timpul v-a strâmbat gânditul. Orice minte sănătoasă Limpede ca apa vieții Pentru om îi miraculoasă Fără pragul bătrâneții. La -nceput și la sfârșit Astea două mari dileme În final te-au amuțit Și începi fără probleme. Ti se schimbă-nfățișarea Dintr-o scurtă primăvară Te trece un duș și marea Te usucă-ntr-o seară!. Sau din toamne petrecute Între ploii și vijeliii Intre orele trecute Ce- alegi, te-ntrebi:să fii?.. Între faptă și minciună Alegi lumea celor buni Unii cred că 'i cea mai bună Împărțită-ntre luni... Luna ta cu lumea mea Ca -n orice colț de stea Cu o strălucire mare Poate transforma o stare. Luna mea cu lumea ta Ca -n orice colț de mare Poate transforma o stea

Un munte de soare sub o aripă de vis un cer și culoare din peisaj nedescris

Ce tineret să-și sape-n libertate Cu mâinile de groapa-'ncercării, Cu sete și mai mult de nedreptate In liniște pe culmea remușcării. Cu sinele se luptă fiecare Acest balaur cam împielițat; Ce dă cu coarnele așa de tare Și te împinge și neașteptat. Cu frâiele destinului creat Aprindem artificii de-așteptare Și noi -ntr-un context mai nesperat Începem să producem o schimbare. Principiul vieții este să suim pe trepte Mai mult spre o dorită îndreptare, Nu cu mucul unei lumînări pe cripte Să schilodim principii și valoare. Autor Elena Buldum

Uneori, te miros ca pe-un crin, Un amestec de alb și iubire, Te- nfășor cu semnul divin, O firească și cruntă- amăgire. Intre zare seninu-i albastru; O vreme îmi țin ochii- nchiși, Contopiți cu raze de astru Ne prindem de inimi promiși. Ce mult aș vrea să te vindec, Să-ți curgă prin vene iertarea, Cu sonorul și unda de cântec O să -și facă vreun loc și uitarea. Uneori... Elena Buldum @