VISE TÂRZII

Dați, confrați, mână cu mână Pentru limba cea română Orișiunde-ne-om afla... Asta este limba ta. Limba noastră românească Cine știe s-o vorbească, Să grăiască ce îi place... Are liniște și pace. Hai, confrați, de aceeași limbă Mână cu mână noi să dăm, Vremurile de se schimbă, Limba să nu lepădăm! Elena Buldum Copyright @

două vieți dezbrăcate de toate hainele universului umblăm goi și ne ținem de mână cu vinovăția crescută ca un rod al pământului proporția de 80% apă cu sânge și trăiri o amestecăm cu ce putem înflori la sân între doi spini crescuți în orizonturi diferite încep să ne crească aripi albastre de mai multe ori pe zi îmi amintești cum te țin de mână printre ticăituri de ceas tocmai când pierd noțiunea timpului prin mulțimea amănuntelor clar identific sensul dragostei înaripate tu guști din altă viață cu alt orologiu ce unește linia timpului paralel nu este așa de greu înțeleg că între noi vor fi doar vieți separate și nici vorbă de iubire o să-i păstrăm tăcere până la nesfârșit Elena Buldum @

mi se zbat tâmplele de buricul degetelor  te număr până la 100 atâta îmi doresc să te pot vedea ești văz și auz clipa mea de viață  sunt ochi și urechi nu te pot pierde dragostea mea Elena Buldum @

cândva sensul vieții l-am legat cu o sfoară de tine, dar i-ai dat drumul noduri ar fi trebuit să fi făcut că nu mă scăpai odată cu timpul  Elena Buldum

din trupurile noastre deja lipite ies flăcări pe nările deschise de prezent un fâlfâit de aripi asta am simțit când ne mângâiem serile cu certitudini brațele mele cuprindeau nucleul din tine iar tu mă atrăgeai ca un magnet sunt depărtări și apropieri care țin cât secunda limbilor de ceas celula din mine trece prin ștreangul iubirii sugrumate cu eșarfa mâinilor tale nici nu vrei să vezi și nici să auzi cum strigă gura mea uscată de așteptări inutile. Elena Buldum @

sunt sabie și foc că m-ai trecut prin șah -mat-ul tablei de dragoste o simpla mutare și mi-ai spus  hai, să o luăm de la început  fă -mă dama de treflă din dormitor sunt casnică în pregătiri culinare știu să gătesc ciorbă de burtă și sos de limbă ce trece repede prin stomac, când ți -e puțin foame de sensul vieții... Elena Buldum

lacrimile mele nu se mai satură să te privească  în ele te oglindești doar tu  te privesc ca pe un pumn de ploi nevinovate ce se scurg din norii bătuți de vânt universul nu poate ști de ce noi suntem furtuni și trecem prin vijelii zilele frumoase le păstrăm pentru nopțile nedormite asta mi-ai spus când ai plecat de lângă mine cât am sperat să te întorci Elena Buldum @

Soarele se întrezărește prin ochiul mic de geam cu o bucată de cer șterg ecouri şi sunete de pe caldarâm îmi vine în minte că nu știu să merg singură pe talpa pământului fac doi pași și încă doi mă dezechilibrez pe tocuri încerc să mă sprijin de fereastra timpului prin care zăresc câteva luminițe fac eforturi de lentilă și trec privirea prin neînțelesuri când percep zgomotul îmi face cu ochiul și liniștea între noi fie vorba există controlul absolut numai zbuciumului interior îi întind o sfoară până la infinit. O bucată de cer Elena Buldum

mă agăț mai întâi de tine și pe urmă de mine ies înafara codului bunelor maniere îmi prind o agrafă de stăruințe și rugăminți odată și- odată tot o să te las în pace Elena Buldum@

singură învăț a scrie pe Tăblițele de la Tărtăria  s-au găsit câteva urme din consoana b" sunt tobă de carte  toboșarii timpului bat tobele anotimpului  pentru mine contează orice secundă este un supliciu. Elena Buldum

Elena Buldum Copyright În altarul minții se ridic’-o cruce, De dureri ce plâng cu lacrimi amare- Vara asta-n spate o grea iarnă duce, Pe sub bolta vieții izvorăște sare. Ochii mei căprui-n sipetul clipei, Văd un Dumnezeu mai neputincios In ruine Eu-l este dat risipei Cine să-l salveze de răutăcios?. Minunată-i viața și a ei culoare Intr-un labirint vrea să se desfășoare, Firea omenească în Tatăl –Zidită Caută și –acuma drumul spre ispită.

Elena Buldum Copyright Cu sufletul pustiu umblă un biet sihastru... Ascuns, într-o chilie, de lume și dezastru, Și ultima dorință şi-o scrie pe- un perete Nu îi găseşte loc de secile regrete. Cu orice lucru dus, sau nu la-ndeplinire Din pacea sufletească pierdută, în neștire, Cu mâinile a rugă așteaptă propriul Eu Să îl vegheze însuși cu Bunul Dumnezeu. Ce lume sărăcită cu tristele-i momente Nimic, nu-l mai uimeşte, e fără sentimente, Că orice bucurie pe suflet de -l-atinge O ură -l pustiește și tot ea îl învinge.

Despre scriitorul Marin Preda :: O TRECERE PRIN CUVINTE

La mulți ani, lui tăicuța meu, care astăzi împlinește o frumoasă vârstă.  <3 Mai trece-un an, mai trece-un ceas, In viață fac câte-un popas In căutarea unui trai acum Departe de tăicuța bun. Durerea mea este -n glas Cu tine, taică, n-am rămas Pe culmea dealului privești, Poate, poate mă zărești. De ziua ta, tăicuțul meu Azi, sunt departe și mi-i greu, Mă rog să poți trăi mereu Mă-nchin la Bunul Dumnezeu. Azi, soarta asta ne desparte De tine taică eu n-am parte Aș vrea să fiu un porumbel Să zbor acolo lângă el. De ziua lui să-i mângâi fața Dar tare este tristă viața Că nu le poți avea pe toate De taica eu să nu am parte. De ziua ta, tăicuțul meu, Ce jale –e-n sufletul meu Că rătăcesc ca o scânteie Și m-am făcut tată femeie. Că nu mai sunt acel copil Acum tată –s –n exil Din lumea asta-ndepărtată Mă rog, să ne trăiești măi, tată!.