VISE TÂRZII

În mine... Elena Buldum Plâng cu viața În pumni Sprijin coatele De -o întrebare Și suspin Fără răspuns Încât nici Dumnezeu Nu-l poate închina Mă întorc Cu spatele La primul cuvânt Durere De ce? În lume lucrurile frumoase Pier Cer Vieții Să pulseze sânge În aorta Inimii care o voi plânge Ascunsă În mine De ființa mea De atâtea ori

Oare... Elena Buldum Lacrima-mi fierbinte pe obraz îmi curge... Sfânta mea Treime, Sfinte Duh al meu În murmur de izvoare, viața-mi mi se scurge... Mă -nchin la tine biciut mereu. Lacrima-mi prelinsă, obraz pălmuit Aruncând cu pietre, unii m-au lovit Cu piatra aruncă, lovituri pe față... Sufletul mi-e trist e mâhnit pe viață. Lacrima-mi îmi cade, obrazul mă doare Când un frate bun. Mă trădează. Oare? Pe vreo câțiva galbeni, și vreo trei arginți Iuda, ia-mi din față răul cel alinți. 28.06.2014

Se zbate... Elena Buldum Când latră al meu Grivei Nimeni să nu treacă La câțiva căței Le fac șșt...să tacă! Păr pufos se agită... E-mpielițat... Se zbate , instigă... Mușcă agiuță E-nrăit pe alt... Cățel...mușcă să-l agațe De-o lăbuță ...vrea și a-nceput să-nhațe C-așa el poftea! Cine vrea să treacă Pe la poarta lui De lesă se zbate I-am pus pofta-n cui!

Din noi... Elena Buldum Ce este Raiul  Din mine Curcubeul mușcat de Soare Explozie de lumină În albe culori Dungi albastre Acolo unde îngerii sunt făcuți din vată de zahăr În albe veșminte monastice De aici se fac noduri Cusute cu ață albă Că Dumnezeu A împrăștiat lumina În calea vieții Cu sunetul ecoului Din noi Iar pe drumul morții Sărutul rece Își face cruce Singur Moare cu sufletul împăcat De teamă să nu fie judecat La poarta Raiului Viu-mort în picioare Un fel de ”a fi ”sau ”a nu fi” Pe fața pământului.

Cere... Elena Buldum vol” Pasii Sufletului meu” Editura Dandes Press, 2014 Din vechime adunate chiar și din străbuni... Și revolte, vorbe spuse de noi, din bătrâni, Țara mea e una, nici n-am alta-n minte; Ce îmi umple gândul, plin mi-e de cuvinte... Adunate-n mine în clipele grele Țara mea de astăzi, mi-este o durere Mi-am umplut cu lacrimi clipele mele Ce nu au nici loc, fug de-a mea părere. Izgonită-n lume doar speranță cere Să nu renunțăm la ai noștri buni Datini și tradiții am pierdut străbuni Limba o răsucim și nicicând nu piere; Și în lumea mea pașii mi-i conduc Noapte-mi este neagră, absentă, mă duc Merg pe drumul vieții, Eu și Dumnezeu Tara mea, ești sfântă! Am în gând poporul meu.

În rai... Elena Buldum Eu sunt moar tă? Tu ești viu; Amorțită-s în pustiu Chinuită-i cine, oare... Anotimpuri negre are? Pete de culoare roșii Pe obraz, nu știu, ce am...? Într-un timp...trezesc cocoșii... Cântă dimineața-n ram... Într-o singură speranță Mi-am pus toate zilele Soarta-mi este-într-o clanță; Ce-mi deschide ușile? Porți închise, porți deschise Sunt în rai, și sunt și-n iad; Chiar în față-mi sunt promise Mă ridic, și-n genunchi cad.

Din izvorul bucuriei Elena Buldum din vol ” Pasii sufletului meu, Editura Dandes Press, 2014 Zboar ă suflete cu mine mi-l ucide o durere Pe o cale ...în Bermude insula vieții, îmi cere.. Ființa-mi blândă și plăpândă se-nalță către cer Mă scufund de fericire pe-o mare în mister... Cale-i simplă și eternă, mi-am prins brâul plin cu stele Merg pe drumul tinereții, tinerețea-i zile grele Dintr-o tâmplă ce-mi palpită venele îmi clocotesc Când mă mir, și tu te uită, sângele mi-l necăjesc. Și în calea vieții mele pot s-aleg atâtea flori De speranță și nădejde le culeg de-atâtea ori Le aleg cu dibăcie din izvorul bucuriei Izvorăsc din flori albastre adunate pe vecie.

Îmi cere... Elena Buldum din vol” Pașii sufletului meu, Editura Dandes Press, 2014 Jumătate cerință, jumătate destin Te iubesc cu credință într-o parte-i un chin Devin o ființă cu zborul răpus Strecoară-mi suferința prin sită... sedus... De lumina orbită pe-o planetă iubită Cu-o rază de soare de frig amorțită Nu vede, nu știe, perfectă armonie Ce strecoară natura sub cer e fobie. Rotește lumina-i albastră, senină Când te doresc o transform, să-mi devină... Ființa cu suflet devorat de tăcere Din pământul născut, de-o viață îmi cere.

L a tine... Elena Buldum Gândurile-mi stau plouate Tot de tine, Ce stricate?... Putrede, cu lacrimi grele Plâng și merele pe ele. O iubire-mi ești plouată Secetoasă-ngândurată De  ai vrea, să vii cu mine... Vino,ia-mă de mână, mă ține Și din ploi aș vrea s- opresc Stropii ce cad și limpezesc... Mă gândesc, mereu la tine Gândul, lacrima, îmi ține... 

Uși... Elena Buldum din vol, Pasii sufletului meu, Editura Dandes Press, 2014 Pe ferestrele pleoapelor Îmi voi închipui că viața Și cu moartea Îmi va ține loc de... Oblon Din pleoapă Voi face peniță de gânduri Unele peste altele Voi trage uși În formă de cruce Trunchiul iubirii Se va frânge pe loc Gândul suprem Rămâne Otravă peste ele Dând contur scripturii mele.

De copilă... Elena Buldum vol" Pasii sufletului meu" 2014 Stele-n noapte, stele-n zi Fuge clipa în ” a fi ” Îmi simt cerul – plin pe gură... Universu-i plin de ură? În ochi luna îmi răsare, Mi se-nfig ”bețe -n roate” Ca o minge vorba sare Mă rotesc și dăm din coate. Inimă de dor, sihastră, Legănata-i de-o iubire Floarea mea, cu drag, albastră, Dintr-o mică rătăcire. Vântul șuieră-n minute Vino! Du-te! Du-te! Vino! Timpul, parcă în secunde... Vorba-nghite. Hai, revino! ” Să îmi muști încă o dată” Sufletu-mi curat de fată Ce-l agăț pe partea dreaptă Ruga mea e doar o faptă. O iubire văd cum pleci Năucită pe poteci, Ziua zilei noapte face Dragostea stă ca pe ace. Toacă, toacă, să ne toace Viața-i pură în găoace, Crapă ziua-n zori de ziuă Bate, toacă, bate-n piuă! Aș vrea să-mi alung norocul Bate-l Doamne! e ca focul; Pentru visul de copilă Simplu e că nu-s umilă

Măcar... Elena Buldum E o poartă eternă în lumea divină... Și nimeni nu trece, măcar cu o vină Trăiești în lumină, trăiesc în genunchi Mă strânge în piept am un mănunchi. Se naște-un miracol și moare-o minune În palme sfărâmi nisipul pe dune În valuri de ploi și valuri de frig M-arunc la pământ și-mi vine să strig. Deodată ființa se-nalță tăcută Mă freamătă, dorul, pe frunte-i o cută De griji ce-ndreaptă un val de durere În brațe mă ține. Doamne și mă cere!

Separate... Elena Buldum Și moartea și viața cu mintea-o pândesc Acuma îmi plânge și lacrimi jelesc, Într-un corp separate rostesc pe vecie Lumina e albă, pe când moartea e vie; Mă ard, mă consum... o slovă pictată E scrisă pe ziduri, pe veci arătată... Cu degetul gust gutuia amăruie Libertatea-mi furată de ce e gălbuie? Cu ziduri închise de minți nesupuse Separate, întregi, de noi nu sunt spuse Îți dau și îmi ei și moarte și viață Mințită de tine lumina-i pe față.

Nici n-am întâlnit Elena Buldum vol” Pașii sufletului meu” , Editura Dandes Press, 2014 Caut formele tăcerii pe un cer sfințit Dincolo de moarte nici n-am întâlnit... Boboteaza morții pe la asfințit; Dezmierdându-mi clipa ce m-a amăgit. Și de-aceea sunt ceea ce nu sunt, Amintirea-i una, urma-i amănunt, Răzvrătiri și fapte, cică, suntem frați Condamnați la moarte noduri înnodați? Între două pleoape spațiul îl despic. Caut să citesc și mă sting un pic; Plec chiar și dincolo și stau nemișcate Ceea ce mă doare m-a trădat un frate?

O iubire... Elena Buldum Rătăcesc pe cărări și poduri de dor Îmi cuvinte-mi aștern covoare de flori De suntem un noi e albastru din nori Adevăru-nflorește nisip mișcător. De ce tot te gust eu n-am viitor Ești gura ce mușc cu durere de fapte Mi-arată lumina în timpuri ce dor Că noaptea-i făcut și chiar ne desparte. Legată-n nevoi în mijlocul mării Lovită de ploi într-o stare a uitării O parte de mine se rupe de viață Când partea din tine e doar suprafață. Respir inocența în lacrimi și vise Și plâng un copil de tot ce-și promise Îmi ești doar un gând sau poate cuvântul De-ar avea o iubire n-o-ntrece nici vântul.

Pe vârfuri de buze Elena Buldum Înghit secundele în gândul meu Îl țin de mână doar pe Dumnezeu Și când respir aș vrea să-mi fie În mintea mea o mare bucurie. De jur împrejur te sărut pe-un gând Cu inima mea te ating între gene Respir doar cuvinte atunci când mă frâng Îmi faci un contur de vise-adormite alene Din mine ce-ți sunt, din tine ce-ți ies Îmi curge iertarea e tot ce-am cules Te lași și mă lași uneori respirând Cu buze de miere te-absorb atingând Tresar îmi vorbești mă-nlătură dorul Îmi ies voci din mine în vocale mi-i corul Tăcerea -o respir pe vârfuri de buze Prin aripi de fluturi îmi fâlfâi doar scuze.

Astăzi nici măcar... Elena Buldum din, vol" Pasii sufletului meu", Editura Dandes Press, 2014 În grădina Raiului, îmi cresc tot mușcate Pe o frunză moartă, în colț, o iubire... De demult iertată prea mult aplecate Moare-ngenuncheată umil, în neștire. Împletește viața astăzi lin se scurge Crucea-și face crucea semnului decurge, Pe icoana mamă astăzi cine-o plânge... Cine s-o mângâie viețile-s nătânge. Adun firimituri resturi de ce sunt Neființa-mi dragă vie e un punct De mă ține-n viață veșnic și supusă Suferința-n timp e doar predispusă... Să își dea și moartea duhu-n așternut Liniște nu am de când m-ai văzut Înșir pe un fir ghemuri laolaltă Pe o treaptă a vieții ce-o cred prea înaltă Când îmi povestești azi o rugăciune Fac vreo câțiva pași cu închinăciune Stau cuminte-n față plină de cuvinte Eu simt doar iubirea moartea de ce minte. Astăzi nici măcar timpul nu mai ține Ultima-ntrupare iar mă-nchei cu mine, Mă invocă lumea-n care m-am născut O

Corpuri cerești... Elena Buldum Două corpuri cerești se odihnesc și-apoi... Îmi privesc libertatea o zăresc în nevoi... E o rază albastră ce răsare din noi Ne spală de patimi pe mine, pe voi. Aș vrea să privesc dar zăresc înainte Doar fragmente scrise, răpuse, cuvinte, Cu litere mici și cerneală albastră Un vis ofilit ca o floare în glastră. De unde s-adun atâta uitare Ce-nalță lumina, e sfânt și e mare Urmez mângâierea, mă vindec de vise Pe marginea vieții de păcate promise. Aș vrea să adorm în vise și dorinți Trezite la viață mă supun în căinți, În genunchi nu am pace în umbre-s ființă Zărite o-ndemn să -mi lase voință. În raze de soare un chip încălzesc O lacrimă-mi scapă... și mă căiesc? Deschide-mi o pleoapă privesc viitorul În corpuri cerești doar cel sfânt e autorul.

În pagini de carte Elena Buldum vol ”Pasii sufletului meu” În ziduri zidite un trup se mai zbate O voce închisă o inimă bate, Picături de durere pe corpul ce-l frânge Din răni prefăcute în stropii de sânge. Se scurg separat mocnesc în cărbuni Iubirea ce-a simt o ard din străbuni Nu sunt doar eu esență parfumată În pagini de carte o filă curată? Când stelele cad în zori dimineață Devreme rostește sfârșitul de viață Cu-o moarte dator călcând pe destine Gândește-te bine am viață cu tine.

Norii hai-hui Elena Buldum din vol” Pașii sufletului meu”, Editura Dandes Press, 2014 Se plimbă norii hai-hui pe cer Când mușcă soarele-nspre zi În preajma zilei eu mai sper Un pescăruș în zbor “a fi” Cu aripi de tăciune-ntinse Cu trupul șters de dimineață În roua apei pure stinse Nici moartea nu mai are față? Și cum durerea parcă plânge În piept îi țipă un cuvânt În freamăte aripi își frânge E-un înger doborât de vânt Iar candela aprinsă-i cu durere Îngenunchează zboru-i ucigaș Topește viața și i-o scurge cu plăcere Fărămițându-i timpul pe acel făgaș. E verde viața însetată de rugină O pasăre-i rănită în aripa ei fină În murmur de izvor se stinge-o lumină Lumina din suflet pe-o culme fascină. Când cerul se deschide-i roșul Și Raiul se închide-i cenușiu Ce-i intră nemurirea și reproșul S-a stins din viață un porumbel auriu.

De Sine... Elena Buldum din vol, Pasii sufetului meu, editura Dandes Press Bucăți de lumină desprinse din mine Se revarsă în mare cu lacrimi albastre Și ceru-i turcoaz se rupe din tine Căzute din cer sufocate din astre Eu cresc tu descrești în aripi de timp Prin iubire ridic vindecări de cuvinte Le atragi mai aproape aproprii-un răstimp În vremuri ce stau pe buze-ți s-alinte. E trupul o formă lipită de vânt Îl unge tămâia cu sete de gând Mirosul de sânge se strânge la gât De sete-i setat de smirnă și -atât. Tăcerea plesnește divinul din noi Durerea-l cuprinde născută-n nevoi Ce face lumina în trup cu fior? Alină ființa de Sine cu dor.

Teiul teiului... Elena Buldum din vol, ”Pașii sufletului meu”, 2014 Frunzele-i s-au vestejit Și de dor m-am ofilit Sub a teiului nepereche Eminescu-mi stă de veghe? Pomul Sfânt al bucuriei Ce tristețile-și alină Versu-i lin al poeziei Ramul teiului suspină Umbra pașilor ce trece Pe Eminescu îl petrece An de an e înflorit Floarea teiului a albit. O fanfară se aude Mirosul teiului cuprinde Inima stă să-o asculte Un ecou în zări se-ntinde. Pe cărarea din pădure Frunze dese stau și-așteaptă Unde culegeam și mure Teiu-i mângâiat cu-o șoaptă. Arbore etern al vieții Bate vântul dimineții Pe poteci pășeau poeții ”Plopii fără soț”, drumeții... Treceau ascultând omagiu Spiritul lor a-nflorit Pictorii pictau în stagiu Teiul cu flori le-a zâmbit. Frunza teiului minune Umbra inimilor bune Flori de tei le-ai dăruit Eminescu-i vers iubit!

Ce... Elena Buldum ascult cu urechea sunetul muzicii vibrează câteva clipe aud voci stinse și atinse de clapele pianului ce saltă inima vibrând în câteva acorduri de arcuș viața tresaltă de bucurie.

S tă și pleacă... Elena Buldum Dor din dor pe buc ățele Să-l-mpart mândruței mele Ce-m-așteptă în pridvor Neica-i mândru până mor; Dor din dor ce-i călător... Ca o aripă în zbor, Trece, vine, stă și pleacă Mândrei mele n-o să-i treacă. Dor din dor aștept mereu... Un mesager la geamul meu, O crenguță parfumată De la tine, cu dor purtată. Dor din dor să te dezmierd Te răsfăț, să nu te pierd Zi și noapte, noapte, zi-mi Unde-i dor-s două inimi?

Cumpănă... Elena Buldum din vol ”Pașii sufletului meu”, Editura Dandes Press, 2014 în balanță pun două inimi a mea plină de iubire ... a ta umplută cu venin câte margini are o inimă nu putem iubi pe jumătate și nici urî cu toată inima vărsăm iubirea în talerul echilibrului de sine stătător o dăm în jumătate iubirea mea pentru tine acoperită cu dragoste pentru mine privesc cumpăna vieții inima abia acum mi-e întreagă.

Sărut mâna! Măicuța mea cu mâinile muncite Cu bătături în palme tăbăcite Munceai de zor de dimineață până seară Din iarnă, toamnă și chiar primăvară. Măicuța mea, îți sărut- mâna, Rămâi măicuța mea întotdeauna, Dacă aș dori s-o schimb cumva Destinul nu mă lasă cu altcineva Măicuța mea așa au trecut anii, Cu dor îmi amintesc cum eram fata mamii Cu nostalgie am lacrimi la tine mă gândesc. Măicuța mea mă bucur că trăiesc Ești draga mea ființă, te iubesc! Că ce sunt azi , putere și voință, Îți dăruiesc a mea recunoștință Elena Buldum

Cu dor dezlănțuit Mă-ntorc mereu cu gândul, la tine, ...ce-aș fugi Să-alerg mâncând pământul până m-ar amurgi... În clipele-mi trecute ating semnul divin ... Lumina-ți luminează ție, în vene n-ai senin. O mie și-una nopți, să mă dezmierzi în vise Asteaptă-mă de poți dar verile-s promise Ridic mereu din umeri și sufletu-i rănit Îmbrățișezi doar vântul cu dor dezlănțuit... Îmi risipești povestea eternelor iubiri Ce-mi spulberă prin vene trecutele-amintiri Cu lacrimi pe obraji, zâmbești nefericit Pe buze-s rugăminți, să știi că mi-ai greșit? De vrei să-mpăcăm iubirea între noi E vară și e soare, s-o umplem de strigări Venite din pădure, atentă eu ascult Un zbucium al naturii că ne-am făcut un cult... De cetăți zidite-n noi și gesturi și cuvinte Nimic nu mai contează, nimic nu-i ca-nainte Oricâte fapte, zile ai da să-le-ntorci... Că noaptea când îți vine de vlagă mi le storci.

Măicuța mea Elena Buldum Când am plecat pe drumul vieţii În urma toate am lăsat Măicuţă-mi dragă, și roua dimineții Cu multe lacrimi pe obraz curat. Și din nevoi fugita-m Pe drumul lung, anevoios, Că unde pun eu capul Totul e strâmb și urâcios. Un singur dor pe-acest pământ Eu îl mai am, e cel mai scump: Măicuţă-mi dragă așteptând... Aşteptând în pragul casei noastre Nu în mormînt! din vol "Cu patria în suflet" 2013

Nostalgie Elena B dacă aș fi un mag aș putea întoarce roata vieții să-mi văd cu ochii minții   toți anii tinereții eram un firicel   copăcel cu vise și speranță râsul cristalin gânguritul lin eram odată le strig amintirilor întoarceți roata înc-odată eram și păsărele cu penele vioi săltam zâmbind jucând eram păsări în zăvoi lacrimi pe obraz în picături tandre moi noi ne-mpleteam cununi din covori de flori jocuri jucam copiii zglobii în horă ne prindeam de mână jucam sotronul  săream până la Luna, jucam coarda până osteneam, și spuneam uf săream în sus niște ieduți de puf chiar de coadă o agățam pe Mionuș din fir de iarbă ne împleteam câte-un arcuș aveam aripi de îngeri zburam prin văzduh atingeam cerul cu atingeri și năduf din lampa lui Aladin , ieșea un duh vis frumos te veștejești ca umbra copacului umbros ai fost norocul anilor frumoși ai mei era nouă totul unde-i casa bătrânească de la părinți acolo-i este locul când pe-un cov

Urma pașilor tăi Elena Buldum Calc pe urma pașilor tăi Te țin strâns de mână ... Acolo unde teii tăi au înflorit Doar pentru acei îndrăgostiți La umbra destinului Ne așezăm pe banca din parcul regretelor târzii. Braț la braț, mergem... cu pași mărunți pe alei Eu singură cu mine Tu mă însoțești pe drumul împodobit... cu panseluțe albastre. Pe de o parte și de alta a singurătății mele garduri vii... ne înconjoară gândurile sunt amprente niște urme lăsate prin ploaie Picăturile din ochii noștri scaldă Lacrima tristeții cu cea a amărăciunii Mă privești! Te privesc! Ce frumoși suntem! Noi singuri am rămas așteptănd iubirea să ne calce pe umeri.