Măcar...
Elena Buldum
E o poartă eternă în lumea divină...
Și nimeni nu trece, măcar cu o vină
Trăiești în lumină, trăiesc în genunchi
Mă strânge în piept am un mănunchi.
Se naște-un miracol și moare-o minune
În palme sfărâmi nisipul pe dune
În valuri de ploi și valuri de frig
M-arunc la pământ și-mi vine să strig.
Deodată ființa se-nalță tăcută
Mă freamătă, dorul, pe frunte-i o cută
De griji ce-ndreaptă un val de durere
În brațe mă ține. Doamne și mă cere!
Elena Buldum
E o poartă eternă în lumea divină...
Și nimeni nu trece, măcar cu o vină
Trăiești în lumină, trăiesc în genunchi
Mă strânge în piept am un mănunchi.
Se naște-un miracol și moare-o minune
În palme sfărâmi nisipul pe dune
În valuri de ploi și valuri de frig
M-arunc la pământ și-mi vine să strig.
Deodată ființa se-nalță tăcută
Mă freamătă, dorul, pe frunte-i o cută
De griji ce-ndreaptă un val de durere
În brațe mă ține. Doamne și mă cere!