VISE TÂRZII

Un carrusel de emociones c) La vida es un carrusel de emociones. una linia ascendente nos enseña de que vivimos, un ser vivo lleno de: amor y tristeza, éxitos y fracasos... La vida es como una montaña rusa peligrosa y loca que te llena de felicidad, de curiosidad, primero te empuja para subir hasta a las nubes de algodón y de pronto te hace reír como un loco que te duele todo el cuerpo. Nos hace reír en momentos únicos que queremos que se detengan para continuar aprender subir y bajar sólos. La vida tiene altibajos, tu cuerpo, mi cuerpo se mira así mismos como trabajan de duro los órganos cubiertos de piel sensible a los tocados de tus dedos. ¿ -Me pregunto: mi hígado donde se renueva o mi corazón?. ¿ En qué universo puede sobrevivir a los cambios de la intemperias de los sentimientos¿. Quiero seguir adelante en mi universo para descobrir el Universo de nuestra leí de vida. La vida real tiene altibajos conectados con experiencias de placer y de dolor ... L

Uite toamna cum tresare Umbra omului din mine Ce este -o manifestare Pe sub haina ce-mi stă bine. Uite toamna cum se duce La fel ca și umbra mea Pe pământ își face-o cruce Și rămâne doar așa. Uite toamna îngălbenită Și privește cum copacii Ce au frunza ruginită Il mănâncă toți gândacii!. Uite toamna pe cărare Plânge frunza de arțar Lângă un stejar mai mare Sub un colț de lună clar. Un colț de lună clar Elena Buldum Copyright

E toamnă și s-a spulberat un vis Sub colorata lume a tăcerii Am tras cortina zilelor precis Să nu se vadă că m-ai dat uitării. În cearcănul iubirii colorate Îmi caut primăvara, așteptată Un anotimp cu stele decorate Mă face să o gust tot mai sărată. Iubirea mea cu inimă de jad A înnoptat la capătul migrării In pieptul tinereții un răsad S-a ofilit de plânsul întristarii. Am iarna ochii triști de moarte Sub aripile vântului desparte, Un porumbel zburând nefericit De iubirea lui de înger rătăcit. Cu stele decorate Elena Buldum Copyright @

Când ești pace și nu ești război Împarți un ajutor la zâmbete și ploi, Atunci îi înmulțești pe anii amândoi Și orice răutate o scurgi din ochii goi.. Zidarii vieții noastre sîntem singuri Cu mâna noastră construim un viitor, De împarți doar bunătate te asiguri Ca opera ta -ntreagă să aibă un croitor. De legi într-un buchet numai iubire Ținută strâns de multă sinceritate Îți coși pe drumul vieții fericire Fără pic de ură culegi doar bunătate. Elena Buldum Copyright

Elena Buldum Copyright @ N-am durere, câte lacrimi, Nici părere să-mi exprim... Separate printre cratimi Cum ne fac să nu mai fim! N-am tristețe, câte lacrimi Cum iubirea ta de mine Din adânc de dor și patimi Niciodată nu mai vine!... N-am cuvinte și nici vise, Cum nici voce să te plâng... Pe coperți de cărți-s scrise Cu lacrima din ochiul stâng. N-am tristeți, câtă mâhnire, Mă învăluie-ntr-o clipă Imi cuprinde a mea simțire Și pe inimă o- nfiripă!

Din ce e construită viața Dacă nu ca să te bucuri De ce iubim doar suprafața Și punem preț pe multe lucruri. De ce trăim de azi pe mâine Pe o planetă așa mare Și unii n-au un colț de pâine Alții o au și gustă sare. De ce ne tot mințim pe noi Noi înșine că sîntem frați Și când ajungem la nevoi Suntem de ură măcinați. De ce ne chinuim degeaba Să strângem averi cât mai multe Și graba știți că strigă treaba Cu suflete atât de slute. Din ce e construită viața Dacă mințim pe toți din jur Că este fragilă ca ața Acesta-i adevărul pur. De ce purtăm ranchiună-n suflet Și nu avem un Dumnezeu Voi știți c-o națiune pură Este creștină mai mereu. Vă întrebați c-am fost creați Să aducem pe pământ lumină Să fim uniți mai mult ca frați Să avem cu toții o inimă.

În lumea celor ce cuvântă Mă simt străin în țara mea În lumea celor care-o cântă Și cei mai mulți ca pe manea. Sînt mai străin ca niciodată Și neamul ce este frânt Și drama-n inimă o poartă Până ajunge în mormânt. Iubiții mei frați ce mai sînteți Aceea ce se numesc frați Pe inimă din piept nu o scoateți Nu fiți de ură măcinați. În lumea celor ce cuvântă Observ ușor cum neamul meu O dramă trăiește, se întâmplă Acuma chiar sub pieptul meu. O sun pe mama și pe tata Pe singurul reper contez Că neamul meu nu este gata Și sper să-i mai rămână-un crez. Speranța n-a murit în suflet Dragii mei părinți și buni Sătui îs pașii mei de umblet* Mi-e dor de casa mea cu pruni. În lumea celor ce cuvântă Din locul de unde provin Am fire albe pe sub tâmplă Acolo am ajuns străin. Probabil nu mă recunoașteți Pe mortul ce este ucis Din vina celor ce-i cunoașteți Ce multe crime au comis.

Lângă copacul din grădină Aș vrea să fac mai mult lumină Să cânte păsări, poate ciori În viața asta am comori Am daruri multe de oferit Am coșul plin de dor , iubit... Le sap și le cultiv mereu Cu aripa din duhul meu Le îngrijesc să înflorească În casă vieții, părintească De-acolo -mi vin multe splendori Ce azi, sunt simple ațe, sfori Ce împletesc minunea vieții În pragul drag al tinereții. De-acolo am plecat în lume O pasăre cu dor și nume Tinuță-n brațe de un înger Atuncea când din suflet sânger. Minunea este pe pământ Mă bucur că o văd și cânt. De astăzi sunt poate ce sunt...? Elena Buldum Copyright

Să nu uităm de unde am plecat Și lutul pentru case frământat, Cu forme când mai mari sau mici Făceau părinții noștri mulți chirpici. Ei, frământău din lutul pregătit Cu paie numai bun pentru cârpit, Își construiau case din chirpici, Se ajutau pe -atunci părinți, bunici. Și omenia se vedea de la o poștă La toți de le săreau opincii, Iar astăzi orice faptă bună costă Opincii s-au înlocuit cu multe vicii. Nu se înțelege mamă cu copil Și vorbă bună e tabu ceva ostil, E rău mai mereu la înălțime De amestecă prostimea prin mulțime. Și tot mai mult uităm de unde am venit Din cei mai mulți săraci fără venit, Cu sufletul bogat plin și oameni buni Acuma așteptăm mai mult minuni. Cerșim cu mâna-ntinsă la străini, Din țară noastră alungați ca niște câini, Cu munca lui românul e-o povară Aici în lumea largă și în a lui țară. Elena Buldum Copyright

Sunt copita călărețului imaginar Se aude nechezatul morții dincolo de orizont Un orizont împărțit de trecut și prezent Caii nopții gonesc sub un asfințit de iluzii Se taie praful nopții în priviri calde de umilință Cine aude scrâșnetul unei păreri neîmplinite? Sufletul doare din interior spre exterior Iese un arc de fum suflat de vânt Parcă se oprește timpul în loc unde se ascultă griji. Ele vorbesc despre o tristețe profundă Își are rădăcina în tangibil și de neatins Câte degete se petrec singure Pe aripa păsării rănite Numai pene și puf Intr-un trup dezgolit și suflecat pe toate părțile Că să încapă mănușa unei presupuse răniri Din profunzimea ei răsar clipe uitate de lume. Elena Buldum Copyright.

Imi dezvelesc lacrimile de gura rătăcită de stele Nu mai luminează întunericul cuprins de remușcări Plâng cât pot la stele și margini de lume Lume deposedată de simțul iubirii absolute Este ca un gol mâncat de omizi. Oamenii își târâie burțile inutile înspre nonsens Cel mai grav este ca fiecare are apucături de șacal. Înghite fiecare pe cine poate și devorează cu plăcere pe cine vrea. Asta este esența umană pe care o ungem fără rost Cine suntem, de unde venim, unde ne îndreptăm.. Spre nimic și dezastru stelar. Atunci o să priviți cum o să moară universul Va cădea pe fiecare picătură de suflet Suflet care nu va primi mântuire ci profan până în măduva oaselor. Elena Buldum copyright

Mi-e inima cuprinsă de tristețe La umbra crucii tale văd că plâng Că orologiul a-ncetat la bătrânețe Mi-aș fi dorit ca să nu facă cling... Să dojenesc cuvinte dragi de fată Și mângăieri la tâmplă să-ți alint Durerea cea din inimă deodată Eu morții n-aș fi vrut să o prezint. Lâng-un mormânt imaginar Mă văd cu-o floare-n mână Și lacrimi mi se scurg -amar Că a venit o veste să ne spună Că-ți așezăm o piatră funerar. La umbra crucii tale am rămas să plâng Să-ți spun din inimă că-ți mulțumesc Cuvintele din suflet nod se strâng Că n-am mai apucat să te -ntâlnesc Că ai plecat la Tatăl Cel Ceresc. Și totul mi se pare nefiresc 01/06/2018

Nu mă mai căuta cu privirea Ce duce nicăieri Ascultă totuși, trăirea Din noaptea unei calde seri. Vreau să mă ții în brațe Să mă legeni Pe aripă de vânt Pe brațe de vis. Te uiți la mine, zâmbești Și gândești ce mi - ai spune Când dorești Să fim doar noi doi În brațele tale eu În mintea mea tu Nu mai așa ne vom întâlni mai des Să atingem plăcerile de vis. Elena Buldum.

Iubești-n taină o ființă Și nimenea nu știe Cum ești scăldat-n suferință, Un leac de carne vie. Pitit, sub cerul plin de nori Stă ghemuit un suflet Ce tot gândește uneori Să mângâie alt cuget. Sub bolta viselor mereu În ceasul dulce al nopții, Il trec sudori și-i este greu Să-l dai de ceasul sorții. Pe acest amor înverșunat Ce nu ți-l scoți din minte Este atâta de împăcat Cu toate cele sfinte. Un inocent mai răpitor Sub măiestria minții Îți leagănă cuceritor Credința și toți sfinții. Elena Buldum copyright 

Prin buza ferestrei-scot un țipăt: În brațe mă leagănă cerul și vântul Când trece un înger ager mai vânăt Ce strigă-n mine moare pământul!. Privește și luna mirată în zare Cum fața durerii se scaldă-n noi Incerc să mă țin departe de mare Ce-mi suflă-n ureche numai nevoi. Între real mi-amestec cu vină Un imaginar de viață și moarte, De unde mai vine această neghină Ce aduce-n mine cuvinte deșarte. Elena Buldum Copyright

două praștii țin timpul strâns să nu zboare Elena Buldum 

În fiecare problemă zace o soluție.

Lângă o floare ce meditează la fereastră Doarme un înger pe un pat și tot visează Visează flori și raiul plin de sfinți În care-ncap doar oamenii cuminți Și cei cu suflet mare printre noi Ce încă n-au nici sufletul mânjit Ajung în raiul plin fără nevoi Acei ce doar pe Domnul l-au slujit. Imbujorat la față ca un zeu Mulți nu au nici Dumnezeu Cu aureola lui ce îl veghează-n vis Îngerul meu din mine e descris Atunci când sunt prinsă în derivă Fără ieșire, fără alternativă Pământul bun îl sapă și-l cultivă Cu dragoste de soare -s pozitivă. Visează flori Elena Buldum copyright

Din casa îngerului bun Iese calm un melc grăsun, Încălțat cu niște ghete Se târăște și are plete, Între două antene mici I-au crescut și coarne, zici... Poartă cămașă de in Țesută din fir mai fin, Pentru că și barbă-i crește Melcul nostru se târăște Că e nor sau ca e soare Toată ziua la plimbare Își caută dragostea mare. Elena Buldum Țesută din fir

Din tot ce mi se-ntâmplă și mai este... In sânul meu de toamnă-nfrigurată Se zbate un trecut și o poveste De tâmplă mea cea albă- zdruncinată.. Eu știu că moartea este o hapsână, Ii umplu foi în cartea mea de vis, Din amintiri ce trec și-o să rămână Și din dureri mai greu și de ucis. Iubirea de bine pe pământ îmi zace, Imi tot zvâcnește ochii mei căprui Și tot ceea ce văd că se preface... Trag repede cortina răului-n pace. Cortina răului Elena Buldum copyright

E o veche cărăruie ce duce spre satul meu Unde lin o apă curge, susură, suspin și eu.. Este –un deal cu o potecă, mi-o imaginez un pic Și cum vântul mă dezmiard ă de copil când eram mic. Pe-acel deal m-așteaptă mama, mai bine de-un an încoace Că-i împusă de o moarte care nu vrea să-îi dea pace, Mă așteaptă lângă o bancă și abia zărește valea Ochii mamei-îi simt cum plâng, singură doar ea cu zarea. Inima îmi bate –n piept, mă îmbătrânesc și anii De muuulți ani eu mai aștept să fiu pe brațele mamei... Mă năpădesc multe lacrimi de o mare separată Am sufletul foarte trist că departe sînt plecată. O durere se- ntețește –n pieptul meu de acum C-a venit vremea de toate, mamei pe ultimul drum.., De pe un deal rămâne maica și văd sufletu-i se stinge A sosit mamă, să-ți spun, stai cu mine, nu te duce..... Vântul mă dezmiardă II Elena Buldum copyright

prin porii pielii mele se ating plăceri ancestrale de gând cine m-a adus pe lumea asta în brațele sexului tare, cred că secunda mă duce și mă aduce un du-t e vino ce mă dezbracă de orice caracter justițiar imi trec cunoașterea prin simțuri gust o sete nebănuită de dragoste înfometată desfac picioarele în paranteze pentru că sunt femeie și orice sentiment se petrece singur prin inimă cu semnul întrebării , mă joc ping pong cu mine și cu el recunosc, nu le știu pe toate și fac cu mâna mansardei cu flori înfloresc petale de trandafiri trandafirii în timp ce cântă păsărele la fereastră ciripitul lor mă aduce cu picioarele pe pământ În sfârșit realizez ca mă doare fluierul piciorului de unde m-am născut.. nimic mai mult.... Elena Buldum Fluierul piciorului 

În jur plutește foarte multă răutate E râncedă și cu miros de pură moarte Plutește răul pe al vieții drum anevoios Că rog pe Dumnezeul meu sfios. În orice întristare să am o mângâiere Să spele tot ce am printre durere Pe fruntea mea broboane de sudoare Am harul cât o flacără de mare Și brațele întinse către cer Iisuse, să m'- ajuți atâta sper Pe aceast pământ ce crește răutate Trăiesc în fiecare zi o nedreptate. Acuma pot să spun și nimanui În astă lume fără de valoare Că sunt scuipat în ochii orișicui Ca orice suflet bun până și moare. Mai știu că n-am nimic pe lumea asta Doar versuri și vreo câteva cuvinte Te rog, Iisuse, îndreaptă și năpasta Și-o lume fără suflet, fără minte. Elena Buldum copyright 04/ 2018

trec stările prin mine cum vor ele EBB

Primăvara asta m-a scos din sărite cu rădăcini cu tot.EBB

Dacă aș fi frunză, aș ruga vântul să mă poarte pe brațele lui și să mă ducă la tine. Dacă aș fi soare, aș ruga pământul să mă acopere cu umbra lui. Dacă aș fi cer, l-aș ruga pe Dumnezeu să mă facă nori, iar norii să-ți hrănească rădăcina vieții. Dacă aș fi Lună, aș lumina întreg universul atunci când noaptea nu dă pace inimii din tine. EBB

A greși, aș spune, este omenește Pe pământ aicea are un defect Orice răutate pe om îl ofilește Omul pe pământ nu este perfect. Este un compus doar de ochii lumii Trupul are forme chip cu multe fețe Este un defect cred că al naturii Lecția de viață nu vrea să o -nvețe. Poate să ajungă foarte mult să-nsemne Totu-i în zadar sau nu ia nimic Asta mai depinde câte lasă, semne Cât este de mic; nu știu ce să zic... Ceva special de este în el Se alege praful zilelor senine Duce răul -n suflet nu este model Cu noroi aruncă cred că în oricine. Elena Buldum copyright

Din ochii mei cei negri și pătrunși De-al dragostei și foamei înțeles De- acel fior și simțuri sunt cuprinși Acești cărbuni de jar neînțeleși. Prin ei îmi trec lucioase gânduri Acopăr-ntre mâini orice -ntristare, Când scriu cu drag aceste rânduri In mine cresc și razele de soare. De lumea lor e prinsă vioiciunea Cu-acel surâs așa de ștrengăresc Aici în inimă îmi stă toată minunea Prin ei eu văd ce este îngeresc. Pe lumea asta-n doliu-mbrăcată Pe-o barcă a speranței tot plutind Și zboară-n piept cu crucea la o poartă Și-i vine timpul repede murind. Elena Buldum copyright 

Avui sóc orgullosa del meu temps play de MontsseratAbello Avui sóc orgullosa del meu temps i em dol de malversar-lo. No faig res, no cuso ni planxo. Vaig de pressa, passo i repasso deu cops per un carrer. Escruto les mirades, perdudes de tan fixes, m’aturo a les botigues, veig les modes, els colors verds i blaus. M’obsedeixen els pintors abstractes que parlen com els muts. Em miro les mans, les meves i les vostres; m’acosto adelerada als quioscs, cerco llibres i noms. Sobretot noms! Ignoro la premsa que baladreja mentides -Si la veritat és sempre evident i pura com un part! Tinc pressa, arribo al mar que em portarà ben lluny. Però és fals, és fals, s’han acabat els miracles. Retorno a casa amb pas més segur, a la vida diària. Astăzi sunt mândră de timpul meu de joacă de Montsserat Abello traducere din limba catalană în limba română de Elena Buldum Astăzi sunt mândră de timpul meu și mă doare să-l deranjez. Eu nu fac nimic, nu cos, nu calc. Mă g

Timpul stă în fața mea cu barbă și părul cărunt. Se uită mirat la mine, face ochii cât cepele, nu mă recunoaște că eu sunt tot timpul cu părul negru și cu ochii mari cât zilele în care el privește pe cine îmbătrînește. EBB.

TĂCEREA VORBEȘTE DE TINE /EBB

Pe ochii mei deschi și de viață În dimineți reci și senine Îmi stau ca mărturie-n față A tale sărutări divine. Le gust din roua dimineții Cu fragedele mângâieri Și prinse de ciorchinii vieții Îmi schimbă ziua cea de ieri. Pierdute nopți-n patru gânduri Ce-mi despleteau ceruri de foc În clipa unor blânde rânduri Doar mângâiate de noroc. Ne alintau aripi de fluturi În cercurile de lumină C-acuma mă atrag și vânturi Și toată noaptea cea senină. Elena Buldum

se învârt în viața mea nenorocirile pur și simplu ca morile de vânt am avut parte de nefericire în clipa când m-am cununat cu versul iubirii zămislit din neștiut mulți mi-au spus că sunt mai luptătoare ca Ioana d'Arc fără așteptări timpurii pe versuri le- am invitat la o cină romantică, și ce credeți, acolo mi-au dat primul sărut  am ars primele momente eterne de iubire pentru totdeauna îmi cântă Gil Dobrică la ureche ” hai acasă, hai cu mine dragoste”   ce mă duce cu  gândul la degetele nefirești ale singurătății din când în când îmi atinge apogeul neadevărului  nu vreau să recunosc că există și minciuni deșucheate despre dragoste mă petrec judecăți inutile ce vin din întrebări de sine din adânc de adevăr recunosc ceea ce văd, ceea ce aud îmi întră pe-o ureche și îmi iese pe alta.

ca să răspund la o întrebare care vă tot frământă: cu sprijinul creatorului m-am făcut om am fost prima femeie de pe pământ care am descoperit universul din mine cu ajutorul cuvioșilor sfinți pentru puțină îndumnezeire m-am făcut una cu cerul pe pământ o clipă de fericire sufletească am proptit-o pe aripile zborului cu dragoste , adevăr și dreptate când mi-a fost inima mai dragă am învelit-o de ploi și furtuni cu speranța zilei de mâine ce mă surprindea la fereastră am pus capac vorbelor ca să nu-mi sprijin lacrimile de regrete și amărăciune înghit orice luare de poziție cu tact ca să am dreptul la viață mi-am câștigat trăirea printr-o moarte sigură Elena Buldum

În duminica lăsatului secului port pe umeri nori pufoși bătuți de vânt și gânduri în derivă ... știu, este anotimpul lui făurar* și fiecare tăcere trecută prin foc și sabie o micșorez prin secundarul liniștei și păcii din mine ce să aleg ? între flori ce șușotesc la geam despre cum răsare soarele în ghiveciul norocului sau să mă las sedusă de dragostea împletită pentru tine vorbesc de una singură ziua și noaptea scriu să-mi potolesc corzile inimii de- acasă din templul minții rotunjesc curcubee și guri de rai ca să umplu golul iubirii ce mă apasă pe suflet. Elena Buldum 

înfășurată de ploi și de ninsori suspin în nai de frunze și tristeți oamenii sunt ziduri și tăceri înclinate spre arbori și nicăieri mi-aduc aminte de bunicul cum îmi țesea din vorbe de război ogorul conștiinței oamenii au bucurii, au tristeți, au pofte și plăceri și asta datorită rădăcinii vieții îmi povestea el avem parte de liniște și pace din clipa când luăm chipul și înfățișarea Domnului și orice arbore tăiat cu mână noastră nu mai crește înapoi este destul de greu să răsădească sămânța în plăceri și să crească rădăcina pe trepte de iubire. Elena Buldum

Eram o candelă aprinsă Acolo-n rime te-am găsit, Acuma stau cu mâna-ntinsă Cerșesc o clipă de iubit. Era o vreme când credeam Că sunt metaforă și ritm, C-o melodie îți cântam Și ce păcat de algoritm. O clipă, am crezut mereu Intr-un poem cu rima grea Te va cuprinde dorul meu Și tot ce n-ai trăit cândva. Niciunde pe acest pământ N-ai parte de acel iubit În rime vremea s-a sfârșit Demult iubirea ne-a înfrânt. Elena Buldum

Te așezi în fața oglinzii și te vezi bătrână și urâtă. Iti vine să îți rozi unghiile că viața trece pe lângă tine ca un fulger. Vorbești cu oglinda, ești numai tu cu ea...Te crezi singură și părăsită, cauți în orice colț al speranței să te poți regăsi. Nu mai poți zâmbi , ai și un dinte lipsă...Cum poți râde în așa hal în care ai ajuns... Atunci, îți rămâne numai gândul care te petrece peste tot. Începi să ai și halucinații. Totul ți se pare că este împotriva ta. Chiar d ai vina și pe timpul care ți-a mai rămas. Ii numeri toate coastele, îl întorci pe toate fețele, vrei să îl oprești și nu te lasă. Te macină întrebări și răspunsuri, și ii arăți orice înțeles. Înțelesul îți poate strica reputația, dar ce mai contează când nu mai ai nimic de pierdut. Te arunci în cușcă leului și crezi că nu te mănâncă ... Faci o greșală și o repeți până sfârșești în cușca leului. Cușcă imaginară pe care ai construit-o singur. Mintea îți joacă feste și parcă este un blestem de fi

vorbesc de dragoste și de iubire când ar trebui să mă mai nasc încă o dată sunt stea fără nume și lut de oale și ulcele mulți doresc să-mi pună flori în vază și colac de ceară pe piept imi cresc coarnele verbului " a trăi frumos" în amiaza mare mă latră câinii vecinului că o rup la fugă doar spre izvorul vieții curate din el gust cu poftă Elena Buldum

În cerul sufletului vina De-o-mparți-n două și lumina Din umbre și două păreri Încerci să construiești un ieri... În viață pașii și cuvinte Însuflețesc țineri de minte Cuvintele oare vorbesc ? Depinde ce și ce rostesc. Că oameni , toți se pot numi Ca stele pe cer, aștri vii.. În viață niște pași, cuvinte Ne însoțesc pe orișiunde... Elena Buldum @@@@

-Cioc, Cioc, Cioc... -Cine ești? - Sunt eu gândul... Nu mă recunoști... - Si ce faci la ușa mea? - Te îngân! EBB

Vreau să înfiez un răsărit de îmbrățișari Să cuprindă sărutul de noapte bună Și să alunge tristețea din ochi. Ochii să-și șteargă lacrimile din trecut Trecutul să se facă punte în viitor Un drum plin de zâmbete și bucurii Să râd de mine până stârnesc plânsul. A plânge este firesc pur și omenesc Numai oamenii au uitat să râdă. Între tăceri fac pauză și spun stop liniștii! Nu-mi amintesc cum să opresc zgomotul Tiue urechea dreaptă, se vorbește de bine. Elena Buldum

Mi-a căzut în brațe timpul... Se oprește -n palma mea... Imi tot modifică chipul... Tinerețea vrea să-mi ia. Mi-a căzut în brațe timpul Zice! - să -l alint un pic; Îmi îmbătrânește trupul, " Să stea locului " - îi zic! Mi-a căzut în brațe timpul Eu pe el nu-l așteptam Îl urmez ca pe-un discipul' Și îmi face un tam-tam! Mi-a căzut în brațe timpul, E-o himeră -i rătăcit, Și, cu palmele pe trupul... Meu de șarpe încolăcit. Elena Buldum Girona@@@

Povestea noastră-i un decor De catedrale și biserici, Scurte secvențe de amor Create pe piloni himerici. Povestea noastră, și-un sărut Îmbrățișat de lungi distanțe A fost luat și timpu'- i scurt Este ratat de circumstanțe. Povestea noastră-i un prezent Croit pe fapte și păreri Are pe buze evident Cele mai scurte dragi plăceri. Elena Buldum

am îmbătrânit murind de dor Elena Buldum