”hai acasă, hai cu mine dragoste”
se învârt în viața mea nenorocirile pur și simplu ca morile de vânt
am avut parte de nefericire în clipa când m-am cununat cu versul iubirii zămislit din neștiut
mulți mi-au spus că sunt mai luptătoare ca Ioana d'Arc fără așteptări timpurii
pe versuri le- am invitat la o cină romantică, și ce credeți, acolo mi-au dat primul sărut
am ars primele momente eterne de iubire pentru totdeauna
îmi cântă Gil Dobrică la ureche ”hai acasă, hai cu mine dragoste” ce mă duce cu gândul la degetele nefirești ale singurătății
din când în când îmi atinge apogeul neadevărului
nu vreau să recunosc că există și minciuni deșucheate despre dragoste
mă petrec judecăți inutile ce vin din întrebări de sine din adânc de adevăr
recunosc ceea ce văd, ceea ce aud îmi întră pe-o ureche și îmi iese pe alta.