Când petalele sunt moi Elena Buldum Copyright Între noapte și tăcere, este doar un simplu pas: Fără pic de mângâiere, tu nu stai, eu am rămas Se-apropie de mine noaptea caut printre întrebări.... Cum mă-ndepărtezi de tine și de multe mângâieri. N-am nici nopți ci numai zile, câtă vreme, oi avea! Intre clipe sfărâmate stă doar bucuria mea Cred că dragostea aleasă, e-o poveste între doi Văd cum despărțirea lasă gustul amar și plin de noi. Să dau clipa înapoi, să fim gingași ghiocei Ce-aș mai face de-aș putea, primăvara pe alei, Și te chem și te mai strig, îmi ești cerul meu tăcut Noaptea-mi albă ne veghează parcă este un făcut. C-am rămas în clipa vieții
Postări
Un poema de Pere Bessó, amb la traducció en romanes d'Elena Buldum ELOGIU DE IARNĂ Slava lumii este scăldată în ape rugăciunile trandafirului negru. Cu, toate acestea, Pere Bessó se plânge de frig. ( Evacuarea luminii, 2014) ELOGI DE L’HIVERN La glòria del món es banya en les aigües pregones de la rosa negra. I, tanmateix, Pere Bessó es queixa de fred. (De Desnonat de la llum, 2014)
Ori....o lasă... Elena Buldum pamflet Dragii mei, mă ascultați...! Pe cocoș să-l -ntrebați, De ce umblă căpiat... Și puțin afemeiat? Unul mare-i pintenat... Se crede cel mai moțat Și pe gard s-a cocoțat... Pentru găini e cățărat... Toată ziua-i la vecini... Cu frumoasele găini, Prin ogradă merg, alese El, la una să vizeze? Era-naltă și ochioasă Pestrița era frumoasă, Îi făcea cu creasta des; Crezând, că avea succes! Porumbaca-nfuriată... De invidie mușcată Că se dă alta la el... De ce-i cumpără inel? Ce cochete, ce roșcate Când pestrițe și moțate Una vrea să îl descoasă- O preferă pe ochioasă! Una cu puține pene Cu mersul greu și alene Și-o alintă somnu-n gene Așa-i toată ziua, nene! Doarme, cu ciorap pe cap- Mai are și-un handicap... Se vede așa frumoasă Și deșteaptă și pieptoasă. Ce, cocoșu-o vrea mireasă O face cenușăreasă E mireasa lui aleasă (Mama ei de cuculeasă) Ce cocoș, e plin de fițe... Caută găini pestrițe Pe cele ma
Nu-i alint... Elena Buldum ---------------------------------------- Neliniștea, mă tulbură, prin vene... În fiecare colț, pulsează numai dor, Nu tace- se frământă printre gene... Îmi picură esență cu fior amețitor- Îi tremură o pleoapă în tăcere Ca liniștea copacilor abrupți- Și tremurândă se zbate în durere Pe drumul pietruit s-nfrunți- Cu uimire și brațele deschise... Aleargă și-alergă, în suflete cuminți, O conștiință cu porțile închise- De oameni, ce se cred și sfinți. Nu știu și nici nu vor să știe (Că azi tăcerea e o apă vie) De vorba nu-i alint, cu vorbe bune... Azi dorul, a ajuns,nimic a-mi spune!
Pe mine... Elena Buldum Mi-a șoptit o păsărea Că ai vrea inima mea Si ți-aș da-o, doar un pic? Dar, cu vorbe, nu-i nimic. Să mi-o ei ne dând de știre Asta-i pură amăgire? S-o primești în dar pe toată Mă întreb, este-o răsplată? Aș da nopți, aș da și zile Să te poți iubi pe sine Aș da nopțile-mi senine Dar, nu mă iubești pe mine!
Luați lumină? elena buldum din vol de autor, ”Pasii sufletului meu” , Editura Dandes Press, 2014 Veniți, de luați lumină... Pentru suflet, când se-nclină, Slava Domnului să vină; În casa inimii, se-alină. Cetele de îngeri stau Când cu trâmbiți ei cântau, Pogorând Darul Divin Celor ce credința-o țin! Întăriți de Cel de Sus Darul ni l-a făcut Iisus, Când Lumina ne-a adus A înviat și-atunci ne-a spus... Sculați oamenii din morți Unși cu mir deschide porți, Că Hristos a înviat! Să spele al nostru păcat. Poarta Raiului deschide... Uși, pentru ultimul se-nchide Sfinte Petre, ia aminte! Lucrurile rămân Sfinte.
În noi... Elena Buldum Din seva fructului oprit În noi a încolțit păcatul; De ce de-un măr ne-am sprijinit Și de ce-mpunge necuratul? Din mărul am mușcat, l-am rupt Păcatu-n noi de la-nceput Si când din trup se naște Omul Virtutea poate fi ca pomul? A cărei legi noi ne supunem Aici în lumea celor drepți? Ne întrebăm, ne mai impunem De ce suntem așa nedrepți?
Ochii Giulgiului Elena Buldum vol Vise Târzii 2014 aruncă-mă în grota închisă cu pietre ucide-mi rana cu răsuflarea întretăiată înserarea se lasă peste umărul meu gol cine păzește ochii Giulgiului mortului înviat deodată lumina se unește cu pământul și viii dau mâna cu morții cerul se deschide ca o lacrimă de stea infinitul e un hău nedefinit mă pregătesc să intru în mormântul viu și sânger dar am un înger păzitor am să îmbrac haina nemuririi începând de astăzi am înviat Hristos a înviat!
Hristos,tu,ia-mă, vin! Elena Buldum Cobor din cer lumina, mă-nchin când mă alină... Urc trepte și cobor, nu obosesc păcate fără vină; Pe înserat frământ doar gânduri buimăcite... Când soarta-i un popas de umbre năucite. Mă cațăr și când urc doar Luna o privesc... Mirată, nici nu-ți spun, mi-e frig, când te zăresc... Îngenunchez pe-o rază, supus e sufletul pustiu... Și oare ce urmeză în viață, deșertul eu îl știu? Mi-e sete,când mă rog eu rătăcesc cărări În arșiță să sting durerile-mi în mări, Urcând, doar infinitul e roșu... la apus; În cele patru zări tu ai plecat, te-ai dus! Când am atins în toamne frumoase primăveri, Și pletele-mi-s dalbe, de Paști și învieri; Mă mângâie tristețea pe frunte-mi stau dureri; Broboane-s de sudoare transpir, fără să-mi ceri... Mai lasă-mi noaptea asta să treacă fără chin: Cu milă doar năpasta-i necazul și-l alin... Cu-o rază jucăușă ce-i înger și suspin; Doar cerul mă aude...Hristos, tu, ia-mă, vin!
C-aș fi a ta... Elena Buldum vol Cuvinte pe aripi de iubire Îmi apăreai în visul meu C-aș fi a ta, c-ai fi un zeu Și se făcea în insomnii Că mă respingi, nu te zării! Te-așteptam, să mă alungi... Când ațipeam cu vorbe dulci Pe cerul meu tristeți prelungi Când ții himere și le culci. Mă-ndepărtai din gând pe-aici În visul meu spuneai că nici... În nopți albastre și tărzii... Într-un miraj, mă amăgii.. . Din când în când sau uneori, Sau câteodată visători, Ori, că poate așa, vrea Dumnezeu Aș fi a ta, de-ai fi al meu!
Sub pleoape... Elena Buldum Las o lacrim ă și plâng; Când o aripă mi-o frâng Nu simt frigul, ce ninsoare Cade-n suflet, și mă doare! Neputința-i vorbe goale În zadar îmi strigi tu, oare? Vezi, suspinul și-a mea cale Când în spini se-nțepă-o floare! Dorul țin nevinovat În inocență l-am brodat Împletit din flori prin ceață, Să m-aștepti de dimineață! Pe pământ îmi fac iluzii, Trag speranțe-n flori ca duzii Suntem îngeri de zăpadă, Înghețați si-nfrânți să cadă. Curg suspinele-n noi Stând sub pleoape în nevoi... Alung norii de-ntristări Îmi cresc aripi de-alinări.
Așa trăim... Elena Buldum Sufletul mi -e fără vină, Tot întind mâna-n lumină, Mi-au crescut aripi în zbor; În credință am izvor:.. Legile-s demult descrise Pergamente în culori, Să înving canoane scrise Biruind de-atâtea ori! Și umbriți în tinerețe Cu regrete-mbătrânim Ascultăm de legi, povețe Sau înfrânți așa trăim? Și la malul unui lac Mă opresc și-o luntre-mi fac De tristețe, amintiri Ancorată-n amăgiri... Fel de fel, se frâng sunt stinse Și sortite să dispară Legile nu sunt învinse Doar de cei cu viață-amară?
Un firicel... Elena Buldum Cu tine eu apusu-l privesc ...la răsărit E ziua atât de lungă, și dorul meu nu ține-o veșnicie Mă crezi? Sunt sufletu-ți pereche în muguri a-ncolțit E primăvară-n noi, răsare un firicel de nostalgie?... În vis, sub pleoape eu te pierd, te caut în iluzii, Mă amăgești, povestea-i un trecut, în amintire-o țin; Că istoviți zburăm, când ceru-i roșu și îmi faci aluzii; Te aștept să vii la mine, și tu mă uiți, suspin!... Sunt singură cu mine, și când nu ești, te strig... Te rog însingurată, rămâi, privirea mi-o înfig;... Și am o rugăminte prin ierni să nu mai pleci, Te chem mereu la mine, pășim printre poteci.
În nerostite vorbe Elena Buldum Nu m ă uita, iubite, prin gânduri rătăcite Vrei să-mi privești tristețea, în riduri, o adun! Înseninează-mi clipe ce zburdă... răzlețite; Secundele înșelate le- strâng și ce să-ți spun... În nerostite vorbe, iubirea-mi stă și doare; Când în genunchi supusă se-mpiedică de dor Și lacrima-mi amară când plânge cu-ntristare... De pe obraji se scurge mă chinuie de zor; Trag Cerul peste mine și mă ascund în nori, În gene picuri ține; oftez de-atâtea ori Ridic privirea-mi blândă și tot mă rog și-ți cer; Nu mă uita, iubite, iubirea ți-o ofer?
În cutia cu amintiri Elena Buldum în cutia cu amintiri am găsit câteva fotografii comori ale sufletului de pe vremea când tata și mama coseau fânul îl adunau în căpițe până în toamnă mirosea a primăvară peste văi iarba cosită atingea cerul părea atât de aproape încât razele soarelui mângâiau pe creștet rădăcina vieții semn de prețuire
În vieți zbuciumate... Elena Buldum Cobori î nserare când genele-s moi... Mi-ascunde asfințite tăceri de la noi... Ziduri de gânduri, ce vieți zbuciumate Robiți laolaltă cu păcate-n jumate. În lanțuri întinse, iluziile din noi... Sunt zale cu vise legate-n nevoi Că cerul nu poate curma suferința, Și nici orologiul să-alerge ființa... În spini ce umbresc a ochilor boare Umbriți de destin pe nopți și răcoare... Păcate se țin tremurânde de mână Suspină cerșind în noi să rămână? Iubirea-i răpită de nălucile nopții- Când luna se frânge la echinocții, Un rug înălțat tot mistuie cerul Amintirile se zbat înroșite cu fierul- Furtuna renaște în noi și vântul alungă... Păreri agățate în goană chemând- Un chip din icoane vrea să respingă, Pe-a vieții cărare năucite zbierând!
Fantezii cochete... versuri Elena Buldum Vol ” Vise Târzii” 2014 ISBN 978-606-8639-02-4 Editura Națiunea Și vântu-ușor mlădie în plete-mi lin adie... Esențe parfumate ce fruntea mi-o mângâie Întreb chiar și salcâmii pletoși de ce au flori, Sunt fantezii cochete... Așa-s adeseori? Cu armonii pătrund ființa, fiorii mi-i ascult... Un glas de ciocârlie cu dor cânta demult Și-ntreb: din Raiul ce se vede în raze de lumină, Când cerul e senin, iubirea o să vină? E sensul vieții noastre în cale sunt și spini, Pe tălpi fără iubire călcăm pe mărăcini Și când desparte timpul aroma primăverii, Împărtășim în pini doar gându-n pragul serii. Din galaxii tâșnesc raze-n necuprinsele tăceri Țesute-n fir de viață, nu te iubesc de ieri, Tivită și cusută iubirea cu flori de borangic În vise de-odinioară, când liniștea despic.
“INVENȚIE/INVENCIÓN”, traducción al rumano por Elena Buldum . INVENȚIE (Uneori ne inventăm amintirile pentru a continua trăi.) În umbra de moloz, lampa cu orizontul său de fideli: de funingine uraganele smulg oglinda, că altă voce, care este responsabilă pentru diseminarea timpului. Ce ne rămâne de letargie și nestatornicie în clipa promitătoare? Întotdeauna posedă senzația cimitirelor în gură, mereu indisponibile. în viitor, pentru că este plin de absurdități în gât. Niciodată nu voi înțelege seceta când pieptul va sângera ... Barataria, 27.III.2014 André Cruchaga." Traducción del español al rumano Elena Buldum INVENCIÓN (A veces nos inventamos los recuerdos para seguir viviendo.) A la sombra del escombro, el candil con su horizonte de hollín: los asiduos huracanes arrebatan el espejo, esa otra voz que se encarga de divulgar el tiempo. ¿Qué nos queda del letargo o lo voluble del instante promisorio? Siempre posesa la sensación de cementerios en la boca, siempre in