Nu-i alint...
Elena Buldum
----------------------------------------
Neliniștea, mă tulbură, prin vene...
În fiecare colț, pulsează numai dor,
Nu tace- se frământă printre gene...
Îmi picură esență cu fior amețitor-
Îi tremură o pleoapă în tăcere
Ca liniștea copacilor abrupți-
Și tremurândă se zbate în durere
Pe drumul pietruit s-nfrunți-
Cu uimire și brațele deschise...
Aleargă și-alergă, în suflete cuminți,
O conștiință cu porțile închise-
De oameni, ce se cred și sfinți.
Nu știu și nici nu vor să știe
(Că azi tăcerea e o apă vie)
De vorba nu-i alint, cu vorbe bune...
Azi dorul, a ajuns,nimic a-mi spune!
Elena Buldum
----------------------------------------
Neliniștea, mă tulbură, prin vene...
În fiecare colț, pulsează numai dor,
Nu tace- se frământă printre gene...
Îmi picură esență cu fior amețitor-
Îi tremură o pleoapă în tăcere
Ca liniștea copacilor abrupți-
Și tremurândă se zbate în durere
Pe drumul pietruit s-nfrunți-
Cu uimire și brațele deschise...
Aleargă și-alergă, în suflete cuminți,
O conștiință cu porțile închise-
De oameni, ce se cred și sfinți.
Nu știu și nici nu vor să știe
(Că azi tăcerea e o apă vie)
De vorba nu-i alint, cu vorbe bune...
Azi dorul, a ajuns,nimic a-mi spune!