VISE TÂRZII

Și acum, mi-e dor de vară... Nici nu știu, a câta oară? Vară, tu, mi-ai presărat... Toamna -n suflet și -ai plecat. Și te-ai dus fugind de mine Cu fărâme din iubire După tine m- am uitat Ai tăcut, te-ai depărtat. Mi-ai cerut la schimb un must... Am crezut că ai bun gust Ce-ai cerut, n-am așteptat... Gustul meu l-am preschimbat? Eu credeam că -s zile lungi Mi-ai adus, doar, nopți și fugi Ce-am ajuns, toamnă târzie?... "Eu sunt vița cea din vie"! Vița... Elena Buldum

Îmi bate, inima în piept... Ca jarul, stau și te-aștept? Că azi distanța ne separă... De o iubire cam amară! Și inima se ghemuiește; De-atât amar se perpelește- Și repede se-ndrăgostește... De cine nu -îi trebuiește. Iubirea vine pe la mine Mai dă o fugă și la tine In flori, în parcuri o găsesc E tot ce am de când trăiesc! Cum pot să respir Elena Buldum autor Copyright @2015

Se-așterne ceața pe câmpuri întinse, Copacii-s rămași cu crengile ninse, Uscați sunt de ger, au lacrimi de rouă, De o ploaie măruntă, despicându-se-n două- Și cerul e roșu, desface pământul, Tristețea de-aici, îmi fuge cu gândul, La tine e noapte, oi fi dezgolit... Te -acopăr cu șoapte, de te-aș fi găsit. În cuvinte și fapte... Mă lupt, iar, cu vini- Voi rupe, trecutul, de spini, mărăcini; Se ține de mine, mi -aține și drumul Din bruma de soartă-mi rămâne doar fumul? Doar fumul... Elena Buldum

La caterincă II replică la poemul Luciei Barbu Hai, noroc și la mai mare Ce noroc mamaia are... De o săptămână -o coace... Fuge-ncolo și încoace! Ba, că are dinți de plastic? La chiloți, gumă și -elastic Dar, e bună de bombastic? Are și regimul drastic... Face șpagatu-ntro clipă... Chiar și dragostea-o-nfiripă Și pe Nae îl izbește ... -Mamă, mamă, ce-l iubește? -Vai, nu are dinți în gură Și se urcă și pe șură Este cea mai gospodină La plăcinte ...e virgină?... La cincizeci și patru Merge tot la pediatru Că se crede tot copilă Chiar, dacă-i lipsește-o bilă? -Ce mai, zici c-o paște ghinionul O fi , de la biberonul... Unde bea puțin ciorbița E tâfnoasă, precum ița... Sparge tot ce-ntâlnește Și pe Nae-l nimicește Nu știu, cum o fi săracul Cred, a cam dat de dracul? -Vai, ce noroc pe mam-mam La bărbați le pune ham Ham-ham, ce latră unii O s -ajungă, precum hunii? Nici nu vreau, să mă gândesc... Cred că-i dublu-nțeles... Pe mam-mam, s-o prăpădes

Și -acuma și atunci, nimic nu s-a schimbat Pe lume, am venit, mușcând dintr-un păcat, Și ne-am născut-n vină, desculți și goi la trup Călcând lumea divină... Cu vorba pu-pu-pup! Avem trupul din lut crescut pentru iubire... Ce naște un oftat, și -o cruntă amăgire Că Moise a-dat poruncă, pe om l-a-ndemnat Să nu se îndoiască, să ne iubim curat... Aici am înșelat acele legi ce-s scrise... Dac'am fi respectat pe acele manuscrise Azi, soarele apune, cu stelele pe cer- Cu inimi înghețate și suflete din fier?. Suflet de fier... Elena Buldum Copyright @2015

Numai pe fereastra mea cerul capătă culoarea albastră. În fiecare an, doar mie, natura îmi face cadou un covor de flori Care mai de care cu flori alb- gălbui , frunze roșu -caramiziu etc... Îmi dau seama câtă viață este dincolo de geamul meu. De aici, privesc totul, colo' doi nori pufoși se zbenguie deasupra unui vârf de munte De la balcon cu fereastra larg deschisa miros toate aromele și esențele de flori ale pământului Iarna îmi cerne pe pervaz zahăr tos Primavara mă clătesc la ochi în culoarea lămâiului Vara îmi fac rochiță din coji de portocale Iar, toamna, îmi suflă vântul anii, cad frunze ruginii și mă -mbăt cu licoarea viței -de-vie Acum vântul bate cu putere geamul De frică să nu se spargă, îl închid Trag patura peste mine să nu-mi fie frig Ochii îmi rămân ațintiți spre cer Ce să mai cer vietii? E atâta binecuvântare în jurul meu Să pot vedea, e o minune Să pot auzi, e un miracol Să pot simți, să pot atinge... Capătă sens Că exist, înseamnă că trăiesc De trăiesc frumos mi-

“La caixa dels sentiments” [‘Cutia cu sentimente’] d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓ LA CAIXA DELS SENTIMENTS En les profunditats de la memòria He obert la caixa dels sentiments els pensaments foscos fan olor... de terra fumada Les alegries senten el fenc segat... i raïm de vinya Els arriba el temps, no es queden... Han passat així de ràpids Avui el passat fa gust agredolç El present m’encén en l’ànima els desigs El futur m’arriba per a poder viure el que no he viscut La resta la tanque en la gàbia de l’oblit per no poder aconseguir que em bategue el cor Així de dur... CUTIA CU SENTIMENTE În străfundurile memoriei Am deschis cutia cu sentimente Gândurile întunecate au miros... de pământ afumat Cele vesele miros a fân cosit... și viță-de-vie Le ajunge timpul, nu stau... Au trecut așa de repede Astăzi trecutul are gust de acru-dulce Prezentul îmi aprinde în suflet dorințe Viitorul îmi ajunge pentru a putea trăi ce nu am trăit Restul le închid în cușca uită

I se zbate, o aripă, precum colțul de ochi Și tremură clipește... Parcă, ar avea-un deochi, Din descântec, se-alină, din vorbe un pic Iubirea, ce face? Din om, un pitic.... Catren

O lumină scapă Elena Buldum O lumină scapă din cer o scânteie... Picături de apă, iarăși, vor, să deie! Îmi trimite-n față, raze sclipitoare... Ca un fir de ață...păsări răpitoare. Își întinde aripi și-și desface gheara Zboară pretutindeni, până vine seara, În ropote de ploaie... din nori ce cascade Peste mine taina cerului îmi cade; Mută de uimirea-i limpede și rece Am crezut-o clipă, că vine și trece În zadarnic gândul, vrea a mă petrece... Astăzi, l-am simțit, toată ziua rece.

Puiul dalb vol Peripeții pentru pitici La culoare- s gri cu alb Toți mă strigă " puiul dalb" Aripioarele -s nătânge, Pe picior-o sârm ă-l strânge ... Str ănut și -sunt și răcit...    Pe un drum, m- am rătăcit, Sunt un pui al nimănui... În mijlocul drumului?   În z ori, de zi, de dimineață Ciufulit, cu puf pe față, Plâng, de latră și c â inii ... Și mă știe toți vecinii.   N-am o mamă , n- am nici tată Vă ma i î ntreb, încă o dată? Cine-mi spune, al cui sunt... N-oi fi singur pe pământ? Inima îmi bate-n piept Pe mămica mea o-aștept, Unde-o fi tăticul meu.... Că singur  mi-e tare greu? Știți copii, că -n astă lume Mama e puternic nume, Și mai știți, că fără tată... N-ai destin și n-ai o soartă?

Puterea privirii Mi-am agățat privirea... De un aspect extern Și intern Cum să învelesc ridurile? De ce se schimbă pe lumea asta Părul, frumusețea, vitalitatea... Viața, însă nu? Că persistă egală cu privirea- În ochii triști -vedem tristețea Melancolia, fericirea, bucuria Este esența vieții Și viața trăiește odată cu ele Pe când moartea se stinge în vederea ei Dacă vedem numai viitorul arată Că privind mult înăuntrul ochilor Simțim că va rămâne eterna existență În puterea privirii.

Un soroll d'unes passes, fan un goig les caminades I el riu que va creixent s'ompli il-lusio mil vegades, Cada tarda, ascult el silenci i tinc mirada allargada Sent la meva joventut, sembla dia atrapada Jo m 'ho penso aguel camí que em neix les fulles groses Les demano de moment, les realitats nos torni boijes. D'Elena Buldum

Un pumn de întuneric Vreau să -mbrac singurătatea, când mi-e dor... Nu stiu, să zic! Clară mi-e ca luna noaptea, ca pe frunze; o despic... Il destram mereu pe vis de pe cerul meu promis... Ce preface în cenușă orice pas și tot ce-am zis? M-ascund de-a mea durere, într - un lung, incert oftat; Aș mai vrea, o amintire, unde, cel de Sus mi-a dat! Am un văl m-a-nvăluit, cică, mi-ar fi fost sortit;... Să -mi acopere o clipă din destinul meu venit... Așa pe neașteptate, și chiar pe nepusă masă... Și mă doare tâmpla stângă...Nu mă lasă! Nu sunt prima- n-am nici vină- când pe lume am sosit... Că, un pumn de întuneric, m -a cuprins și -a asfințit.

...Și aș vrea ca din iluzii... Să-mpletesc o coroniță Dar, mă tot petrec confuzii, Dintr-un firicel de viță. Nu încape îndoiala... Să m-ai caut și din treacăt ”Că e groasă chibzuiala” Nu le m-ai găsesc nici capăt; Cine știe, să îmi spună... Cât și cum, aștept păreri? O iluzie, e bună... Zi de zi, ai ce să-i ceri? Aștept păreri

Ce mă tot animă? A sosit un sol de pace Bine Doamne, c-a venit Eu stăteam, parcă, pe ace; Ce emoții, am trăit! Mi-a lăsat semnul dorit Și inima mi-a pâlpâit, Pentru fiecare clipă Calea Vieții mi-o-nfiripă. Și mă bucur pân' la stele De această zi, cu ele ... Vă-ntrebați, ce-aș vrea, să spun? ”Vestea-n brațe să vă pun” Știu motivul, voi, nu-l știți Eu vi-l spun, sunteți cuminți? Ceea ce mă tot animă Altă ca... vreau cu r...

..Și iar, mi-a venit să spun... Că din vară, mă gândesc, Tu, de ce-ai venit acum? "Toamnă fugi...că te-ocolesc" Ce-am ajuns? Vreo clorofilă?, Că atâta verde- mi dai Cât să mâzgălesc o filă, Că nici nu -mi ajunge. Hai!... Mi-ai prins primăveri senine... Pe la tâmple, clame albe, Mi-ai lipit, lipită -i bine... Coroniță din flori dalbe. (Peste verdele aprins... Cerul meu rămâne nins) Toamnă, pentru ce mă chemi, Și -un covor de frunze-așterni? Ție toamnă... Ți -aș schimba... Anotimpul...de-aș umbla... Și desculță... N-am silabe... Cum sunt capetele calbe... Ți-e toamnă... 

Șșt...tăceți am o întrebare... "De ce lumina nopți nu are" Și picături de ploaie ce curg ne-ncetat... Un curcubeu de raze-au format? Șșt... credeți că -i lucru mare Să vezi și luna ce chip are, Aprinsă -i candelă pe cer E plină toată de mister. Șșt... vă -mpart gândul în două Ce văd, ce simt, vă spun și vouă, Din cupa nopții să sorbim din plin Pe toți aș vrea în brațe să vă țin. Din cupa nopții Elena Buldum

Ce se-aude, trece- un tanc Astăzi, am căzut " în blanc" Nu te-ascult și nu mă vezi Văd în ochi, doar stele verzi? Tot încerc să îți explic Ți -am trimis scrisoare-n plic, -Ascultă -mă, fii cuminte... De te-ndrăgostești, n-ai minte. Mă comanzi, în tot ce fac Chiar nimica-ți fac pe plac? Te -ameninț, de azi, zvâcnesc... In bătăi, te nimicesc? Pe spinare...de te-ndoi... Îți repet, nu suntem doi Azi iubirea ne separă Tu, inima mea amară. Să știi, creiere, că eu Te credeam ca pe un Zeu Te iubeam cu-adevărat Dar, de azi, ne-am separat. Inima mea amară Elena Buldum

Când mi-e foame Mănânc din fructul cunoașterii Și mă hrănesc cu rădăcina vieții Setea la fel, mi-i nepotolită Nu mă satur până la sfârșitul vieții... Mele.... Mi-e foame Elena Buldum

Te beau, te sorb, și te adulmec Mă -mbăt cu tine, că ai farmec, Te-agit, te am, nu te-ai sfârșit... Ești dulce, bun, iar, m-ai vrăjit. Mă -ndulcești, mă -mbeți, ai gust Și devii fiert din dulce must, Te-acrești, mă lași, să mă gândesc Mă -nveselești, când te privesc. Mă ai, te vreau, în orice zi Dintr-un vlăstar, exiști a-mi fi, Mi-ești drag, mi-ajungi, într -un sfârșit... Pe masă vinule dorit. In orice zi... Elena Buldum

O ating, corzi, de vioară...  Pe inimă s-o doară  Făcute dintr-o sfoară  A nu știu, a câta oară? De nu știu câte ori... Ajung notele-n nori, Se-ntorc pe aceiași cale E ca un șir de zale... Ce stă pe portativ, Legate noduri are Cusute ca un tiv, Ca o busolă -n mare. Un ceas deșteptător Vai, ce copleșitor! Și-ascult cum îmi repetă E-un cântec de egreta. Un cântec Elena Buldum 

Apare un toreador, c-un coif și -o pelerină Pe-o arenă mare, unde dansa și -o balerină, Cu sânge rece își așteaptă taurul înfometat Corida este plină și -un Leu înjunghiat... De-o sabie ucis...ia taurul de coarne Voioși toți spectatorii văd prada ce-are toane, Și zbiară animalul și oamenii-n urale Mi-e teamă să mă -ntreb...Cine sunt animale? E omu-și duce prada palpită de plăcere? S-au ochii ce se sting când gustă din durere, Nu știi, ce să mai crezi, viața e ca un circ... Cine e animalul?... Și cine-i om un pic?... Pe-o arenă ... Elena Buldum

Îți scriu... Elena Budum Îți scriu câteva rânduri, Nu știu de o fi bine Puțin mă petrec gânduri, Că totuși țin la tine. Îți scriu la ceas de seară Și vărs din călimară, Din albastru i-au regrete C-aleargă caii-n cete. Îți scriu cu șoapte dulci Hai, simte-mă, să-mi duci Suflarea mea mi-o culci Să te iubesc, c-atunci? Îți scriu poate m-auzi Și pleoapele mi-s uzi, Ca valurile mării Îți scriu m-ai dat uitării.

Parcă luna Elena Buldum Valul mării, se izbește Cu putere prăbușește, Ochii acvilei sticlește Atunci când soarele crește. Că se-ntâmplă și sfârșește... Parcă luna potcovește, C-are muchii chiar și laturi Sunt compasele pe haturi. Taie câmpul și nisipul Toate astrele scot chipul Orizontul rupe-n două... Norii doar atunci, când plouă.

Să strănut... Elena Buldum Întâmplarea a făcut Să te caut la-nceput Tu pe mine m-ai plăcut? Eu pe tine, nu discut. Întâmplarea m-a făcut Tot așa mi s-a părut Eu pe tine, te-am avut Tu pe mine, n-ai putut. Întâmplarea ne-a făcut Ți-aș fi dat, tot ce-ai fi vrut? Tu pe mine, n-ai știut Când în brațe m-ai ținut. Întâmplarea ce-a făcut Mi-a venit ca să strănut Și atunci ți s-a părut Ce-ți veni, să-mi dai un șut?

De pe dealul unde vântul șuieră pe la ureche, Eu din piatră văd sculptat un Iisus ce stă de veghe, Nopți și zile, ani și clipe, mă petrece chiar minute Se aude-un glas, ce zice!.Că el vrea să mă -ajute! Când m-ajunge întristarea și mi-s zilele amare Să dezlege și pe lanțuri ce-mi atârnă la picioare, Azi mă poartă și - mi duc pașii unde duce și pe care... Urc pe-un munte ce de- un veac o icoană -i pe cărare. Pasul meu pe unde trece nori de praf la cer înalță... Pe- o potecă a credinței tot creștinul se încălță... În pantofi îmi port povara și pe umeri stă destinul Am ales această cale că Iisus cunoaște chinul. Pasul meu Elena Buldum 8 septembrie, 2014 Copyright @

Confluenţe Literare : Motivaţie : Confluenţe Literare : Motivaţie

Cu-aripioarele albastre privesc fluturi rătăciți  Frunzele rămân întoarse și copacii -s dezgoliți  Între toamnă și tăcere, pustiiți... De ce goliți?...  Picătura care crește iarba vietii și -o răriți... Fiecare fir cei smuls, nu mai crește -înapoi E ca laptele ce-i muls alăptează roduri noi... Suntem lumini aprinse și tot noi copaci umbriți De lianele ce-s prinse pe un mal le regăsiți.  Când prin parcul tinereții, vă plimbați, nu vă grăbiți Nici un gând să nu v-apese și mereu să fiți cinstiți Viata e-o scânteie albastră, Duhul adevărului... Tot ce vezi și floarea- n glastră chiar și floarea mărului. Duhul adevărului Elena Buldum

Bate toaca, o măicuța bătrână,  Un preot cu-o carte sfântă în mână În biserica rugii, enoriași se adună,  Rugăciunea răsună până la lună.  Măicuțe aprind candele-s luminate În biserici deschise...în suflet curate, Se citește și astăzi din acatistul iubirii Pentru răni nespălate c-așa-i legea firii. Se aude un sunet de clopot vibrează Alină tăcerea cu vecernii cerul brăzdează, Genunchii-s siliți să se-aplece pe trepte A celor ce cad în ispite nedrepte. Un sunet de clopot Elena Buldum

Întunericul se-agață ca o fașă de lumină  Ne trezim de dimineață, cu noaptea-n cap, o să revină,  Orele târzii așteaptă, ziua repede a- trecut Orologiul nu mai merge cum a fost el la-nceput. Totul se- ngălbenește ca o galbenă gutuie Și copacii -s dezgoliți o cireașă amăruie... Se usucă pe picioare între noapte și lumină... Pân' la primăvara -'ailaltă, altă toamnă o să vină ; Câtă vreme o să treacă din a vieții lungi suspine Nimenea de pe planetă, nu-nțelege toamna vine... Pe la tâmple se arată și prin dalbele sprâncene Pielea se-ncreteste toată și cam bântuie moș Ene. Ca o fașă de lumină Elena Buldum 

Știți unde e? Elena Buldum Cade frunza e- o frunte încrețită de ani Se-ncrețește minciuna pentru doi gologani, Pătați și albiți, de ce, mă mințiți? Îi spălați pe o bancă, atunci, amăgiți. În nechezat fioros, fuge-un cal în galop Mi-e sete de viață. Pe-picior sunt și șchiop, Pe drumul călărit de copite cal Cad frunzele moarte rămân urme pe mal. Pe-o margine de gând. Știți unde e? La hotare de vânt ce acolo nu-mi-e... Cald și nici frig am materii arzând... Orizontul pălește cu stele căzând.