Numai pe fereastra mea cerul capătă culoarea albastră.
În fiecare an, doar mie, natura îmi face cadou un covor de flori
Care mai de care cu flori alb- gălbui, frunze roșu -caramiziu etc...
Îmi dau seama câtă viață este dincolo de geamul meu.
De aici, privesc totul, colo' doi nori pufoși se zbenguie deasupra unui vârf de munte
De la balcon cu fereastra larg deschisa miros toate aromele și esențele de flori ale pământului
Iarna îmi cerne pe pervaz zahăr tos
Primavara mă clătesc la ochi în culoarea lămâiului
Vara îmi fac rochiță din coji de portocale
Iar, toamna, îmi suflă vântul anii, cad frunze ruginii și mă -mbăt cu licoarea viței -de-vie
Acum vântul bate cu putere geamul
De frică să nu se spargă, îl închid
Trag patura peste mine să nu-mi fie frig
Ochii îmi rămân ațintiți spre cer
Ce să mai cer vietii?
E atâta binecuvântare în jurul meu
Să pot vedea, e o minune
Să pot auzi, e un miracol
Să pot simți, să pot atinge...
Capătă sens
Că exist, înseamnă că trăiesc
De trăiesc frumos mi-aduce armonie
Pace interioară
Echilibrul trăiește în mine
Nu-mi vine să cred, toate le privesc printr-un ochi de geam.
Trăiește în mine...
Elena Buldum

Postări populare de pe acest blog

LA FEREASTRĂ

Unde Dumnezeu creează