LA FEREASTRĂ

Se-așterne ceața pe câmpuri întinse,
Copacii-s rămași cu crengile ninse,
Uscați sunt de ger, au lacrimi de rouă,
De o ploaie măruntă, despicându-se-n două-

Și cerul e roșu, desface pământul,
Tristețea de-aici, îmi fuge cu gândul,
La tine e noapte, oi fi dezgolit...
Te -acopăr cu șoapte, de te-aș fi găsit.

În cuvinte și fapte... Mă lupt, iar, cu vini-
Voi rupe, trecutul, de spini, mărăcini;
Se ține de mine, mi -aține și drumul
Din bruma de soartă-mi rămâne doar fumul?

Doar fumul...
Elena Buldum