VISE TÂRZII

A mai trecut o vreme-ndelungată Și eu privesc în colțul meu de geam Și jur! Că n-am să înțeleg vreodată... De ce se ofilesc copacii-n ram? Mă dumiresc la geamul meu, De ce-ncordarea mă supune Sunt umbre negre, și mi-e greu, Și n-am pe nimenea, cui spune! Să trag peste tristețe o cortină Din stele-albastre căzătoare Invoc și cerul, ca să -mi țină ; Azi de urât. Că nu e soare! O vreme a trecut

Ploaia pe pământ, a stat! Norii s-au-mprăștiat, Vântul în rafale mici... Bate, pe aici! Toamna a plecat demult, Numai zgomotu-i ascult, Urcă -ncet pe-o cărăruie... Un bătrân, ce greu, se suie! Umbra lui, ca o momâie? O fantasmă, ce se-arată! Se ivește, și de-ndată... Parcă, măsurând pământul, Nimenea nu-i vede gândul, O suflă și vântul! Când e soare, nu e bine, De umbră, umbra se ține; Cu pașii mărunți... Fuge, colo-n munți... Unde chicotește bruma... Cenușie precum huma, Lăfăindu-se tot drumul, E una cu fumul! Se-mprăștie în zare... Forme, nu vă spun că are... Reapare și dispare... Siluetă n-are! Nu e bine, nici la soare, O topește din picioare, Se zbate ca-ntr-o strânsoare; Vai, ce apăsare! Nu e bine, nici la umbră Că o face mică, sumbră, De atâta supărare... Se evaporă-n mare! Siluetă, n-are...

 d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓ . . teatre de titelles dos cors marionetes amor convuls . . la teatrul de păpuși două inimi marionete dragoste cu năbădăi  - 

 d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓ . . parada en dos en els passos del cor estima eterna . . popas în doi pe treptele inimii dragoste infinită

În jar îmi sting durerea, cărbunii mi-i aprind... Cu-o flacără albastră, în pieptul meu zvâcnind... Durerea, ce mă ține, cu palmele o prind, S-apuce ghinionul, să fugă- oftând, icnind! Mi-e sufletul angelic, ce-mi strigă -o rugăciune Că sufletu-i pierdut, e negru, de tăciune? Și ziua mi-l -nchei în sfânta carte mare Cu-o soartă mult mai bună, de viață dătătoare. Mă doare însuși visul născut din gând sublim Rămâne o fantomă în suflet anonim, Și cine n-ar dori o dornică -nălțare Ce-i retezat pe-o culme și viitor nu are. Pe chipul de icoană, mi-aș pune o coroană Iar, zidurile sparte, să -elibereze-o Ană, Cu gândul neputinței și-amarul din pelin S-agăț amărăciunea, în cui, să mi-o alin...! Pe-o culme... drepturi rezervate doar autorului

De ce sunt eu departe mereu, de casa mea... Îmi lasă dintr-o parte. Pe partea ' ai mai grea, Din jumătate sorb și mierea tinereții Cealaltă -i mai amară adică -a bătrâneții E ca un Leu feroce de foame doborât, Acum, la tinerețe așa -s posomorât Ca orice animal pe animal, mănâncă Și gustă fiecare din carnea lui se-nfruptă; Că cerul se împarte la doi, ai cui să-i spui! Când pe planeta asta te simți a nimănui. Că timpul e un nod, ca mărul lui Adam Ca stă -ncovoiat pe timpul ce nu-l am... De partea mea să vină să-l ungă cu balsam. Balsam Elena Buldum Copyright @2016

Și plouă -n gânduri toată noaptea... Din nori adun tristeți grămadă O săptămână-n ziua a șaptea... Pământul s-a cutremurat, să cadă. ...Și replici. Iar! De supărare, ce să zică! Planeta suferă -n zadar Și omul scuipă -n sân de frică, Degeaba, am primit-o-n dar. Și plouă -n gânduri toți copacii... Au ramuri scurte -n coarne dracii, Că mintea simte, și -n sughițuri Îmi trec prin piele, vorbe, simțuri. Replici...

popas în doi pe treptele inimii dragoste infinită Haiku Elena Buldum la teatrul de păpuși două inimi marionete dragoste cu năbădăi Haiku Elena Buldum

S-a stins din trup ființa, s-a ofilit un crin Cu mâinile de moarte, de ce vreau să mă țin? Că fructul supărării se sprijină de mine C-așteaptă-o mângâiere, de la destin, nu vine. E crudul adevăr, ce-l leagănă pământul Aș vrea să mi-l -mprăștii, în patru zări,cu vântul, Să -mi lase timpul liber, și trupul neatins Îl vreau atins de soare, nu -l vreau pe tâmple nins... Și cuprins de supărare, și de tristețe -nvins Că viața -i trecătoare, durerea cu ce-am stins, S-aprind o lumânare, din miezul de lumină Să fac o rugăciune, și -n viață să mă țină. Și am de învațat să fiu, și totul ca să știu Că sufletul din mine, este ca focul viu Nu-l las să ardă scrum, și acum la lumânare  Ard fitilul de păreri cu iubirea mea cea  mare. Focul viu

Haiku d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓ . HAIKU . bones sinèrgies  fila de pensaments pedra de moldre . HAIKU energii pozitive șir de gânduri piatră de moară

Haiku d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓ . HAIKU . amb cullereta mesure l’últim alé un espai buit . HAIKU . măsor cu lingurița ultima suflare spațiu gol

Haiku d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓ . HAIKU . ai fulles mortes llarg el camí sendera de soledat . HAIKU . frunze moarte drum lung poteca singurătății

Îți iubești patria Știi tu, azi, oare cum este... Țara ta, copilă dragă? Ce ai buzele de fragă Ca o filă de poveste. Știi tu, azi, oare cum este... Țara ta, copile drag? E o carte de poveste Ai crescut, ești ca un fag? Ia să-mi spui, tu, măi copile! De-ți iubești țara mai tare Dincolo de -a ei hotare O mai recunoști prin file? Spune-mi tu, copile drag Ce m-aștepți mereu în prag, Îți iubești patria mamă Dorul de pământ, te cheamă? Ia spune-mi copile, ce... Știi de câmpii, izvoare... Sau de munți , sau o fi mare Țara pentru tine are?

O zglobie veveriță Avea ie și cosiță Coada neagră și stufoasă Și e cam fricoasă. Fuge! Saltă! Hop, pe - o creangă Toată ziua, se dă huța! Se balangă! Drăguța!... -Zdup! Zdup!.. iute sare! Pentru-o mână de mâncare Cineva -i aruncă -o frunză Alt copil strâmbat se-amuză Uitați -o pe hoțomană Care fuge de pomană- A luat dintr-un rucsac Aluna și a pus-o-n sac Strigă, ajutor!  Omidă! Doamna ghindă Cine să o prindă Ea, aruncă, vâșc! Cu-o ghindă. Sare, iute! -Zicând vrute, și nevrute -Bolborosind ceva Toți o ceartă, și cineva Cum este  Domnul bursuc care stă în nuc, Spune! Mereu Se cațără... Și -n nuc Unde spargea el nuci Hopa țup și pe uluci -Pac! Pac! Cine să -i vină de hac! Să vadă ce s-a-ntâmplat. E blat, e blat strigă -un puișor Care aleargă repejor Doar pentru o biată râmă  Mai vâslește și-o cârmă Cu un peștișor pe baltă Veverița, vai! Și că saltă; Țup, țup, că minte n-are Când vrea ceva de mâncare. O veveriță zglobie

Știu! Esența iubirii se-mparte la doi Eu sunt prima parte de iubire, din noi, Divid un întreg, să guști din esență De amară ce este, îți cere clemență. Și -ți cere iertare, că are de ce... Dumnezeu este mare, și iartă orice! Mă iartă pe mine, din tine cred e... O jumătate, venin, și chiar și fiere. O simt, e amară, mi-o trimiți iar la mine Îmi curge prin vene, ca o gheară se ține E rău , este greu, de-aș ști, chiar și eu Licoarea iubirii, cu mine, să o-mparți mereu. Licoarea iubirii

Când lăcrimează cerul cu fulgii depuși, Se-adună iarna pe la case, pe la uși Așa se-ncremenește sărmana vreme Că și focul în sobă, de trosnește, se teme. Se adună fulgii peste creste, peste munți Îi risipesc un vânt puternic, că sunt cărunti, Cărări nebănuite, pline de zăpadă Au înghețat, și gheața este ca o spadă. Așa, se -adună ierni, se spun povești... La gura sobei, de lupi hulpavi, de lucruri omenești, De munții cei încremeniți de- o vreme Și de natura ce se năpustește, nu se teme. Se-adună iarna

Într-o lume ca o pată, Întreg cerul, ce-și arată Cât un punct, sau unde cată Și-o lumină agățată Luminează-un glob albastru Cerul noaptea, și un astru Își trage perdea de stele Peste pleoapele mele Mă scufundă-n somnul dulce Noaptea visele să-mi culce. Noaptea...

energii pozitive șir de gânduri piatră de moară Haiku frunze moarte drum lung poteca singurătății Haiku măsor cu lingurița ultima suflare spațiu gol

De când e lumea Și pământul Domnește cerul și cuvântul La început a fost un sunet C-a fost scăpat, așa, din tunet Și din nimic, și scăpărare Făcut -a, o flacără mai mare Să lumineze-ntreg pustiul... tăcea chitic, că -i luase piul Că -mpărăția se părea Cu Dumnezeu cu tot în ea... Nimic, și -i suflă, și viață Omului, și ce mișca, speranță Și minte, ca atunci, când minte... Porunci, poate o sta cuminte. Tăcea... Elena Buldum

Iată -mă, dragostea mea Mă, uite! De ce sunt a ta? Vede-mă, vezi semne bune Arată -le, vai, ce nebune? Le spune, iarăși la lume... Că stărui, să mă nărui Și vrei să mă părui? Iată, că reușesc Uite, de ce nu doresc Vede, o lume întreagă Arată, că -ți sunt tare dragă Spune, acum, nu-i de șagă. Șagă Elena Buldum

N-am știut niciodată Că am un nod în gât Sughiț... Cât am să trăiesc Cred c-am să iubesc Păsările albe Culorile albastre Ochii verzi Tu mă crezi? Culorile Elena Buldum

Astăzi este ziua mea Doamne, ce pedeapsă grea, Mi s-a urcat în spinare E o suferință mare. Că nimic nu-i de prisos Când obrazul este gros, Mi-a bătut pe umăr palma Suferința stă de-a valma. Azi, Doamne, te-am primenit Mă supun, de ce-s jignit? Caut legi spre a-nțelege Și de ce-i fărădelege? Doamne, am crezut că -i unsă ... Soarta mea, de ce-i împunsă; Îți spun - ce-s străin pe lume? Spune, Doamne, nu vreau glume. Pe umăr palma Elena Buldum

Astăzi suflu în ciorbă Am făcut supă de litere "Suflu în borș " o dată De două ori, le înghit... Cu colțuri, cu tot M-am rezemat de viață Și numai pot Suflu Elena Buldum

Îmi țin tristețea în pumni... Cu lacrimi amare , sărate Din vise, din clipe, s-aduni... De-o viață așa adunate. Îmi plâng amintirile-n brațe Deșir viața lent, ca pe ațe E-un trist episod între noi Noi oameni suntem cu nevoi. Vă plâng amintirile-n suflet Cu lacrimi sărate, ce umblet? Și viața în mâini suspinând Pe-al vieții făgaș, cu avânt....! În mâini 22:28 , Girona, 8 noiembire 2014

picior peste picior la masa tăcerii  liniște sublimă

Murmur de izvoare, foșnetul de frunze Mișcătoare clipe ce le-ngân pe buze; Toamna asta trece și are multe scuze, Părul îmi albește, fără să m- amuze. O fi prea târziu, ce-aș putea să scriu... Că în mine-i vară, des-de -timpuriu; C-a venit o iarnă și îngheț de viu; Într -un anotimp puțin ruginiu. "Farmecul din mine-i limpede și știu " Gândul mă adună și -'ntr -un ceas târziu... Iute, mă îndeamnă cine vreau să fiu Să nu pierd speranța drumului pustiu. Iute... Elena Buldum Girona, 7 noiembrie 2014

Te bănuiesc, că -i la-nceput Deodată trist, o dată mut S-ascult ocara, cât de mult?... Pe corzile viorii-s surd Am inima-n salvarea S.M.U.R.D Aș vrea să zburd, ai vrea să zburdă E chipul meu, alb ca de urdă. S.M.U.R.D Elena Buldum

Mi s-a pus pe suflet toamna M-a încărunțit și iarna, Nu știu, de ce m-a pornit? Poate am îmbătrânit? Și văd stele spre zenit Oare este infinit? Nu clintesc, oi fi vrăjit? Sunt statuie, pironit... Nemișcat, cu ce-s cioplit... De rămâne neclintit... Pe o muchie de cuțit ; Suflete nu stai tihnit. Tihnit

S- a frânt iubirea- n două jumătăți... Neobișnuit, și nu mai e ca-n alte dăți, Când aștepta-n prag, și -n fiecare seară De o purtam pe umeri, exact, ca o povară. Și a rămas din ea doar muguri înfloriți Cu bucăți de fericire prin merii altoiți, Că de: natura și tot ce-o -nconjoară La viață o trezește, să n-o lase să moară? De-i rămân puține clipe, și-n urma ei și jale... Pe-un colț al inimii, zbătându-se, pe-o cale Ar face cale-ntoarsă, se alină să găsească, Iubirea preț de-o clipă, ca o "mană cerească ". Că uneori și toamna se pot culege vise Și poți lipi pe suflet dorințele promise, Ai ani din viață, și ai vrea cumva, să -i dai... La schimb cu tinerețea, și -un" trai pe vătrai". "Trai pe vătrai " Elena Buldum 4 noiembrie 2014, Girona.