Apă curgătoare

S-a stins din trup ființa, s-a ofilit un crin
Cu mâinile de moarte, de ce vreau să mă țin?
Că fructul supărării se sprijină de mine
C-așteaptă-o mângâiere, de la destin, nu vine.

E crudul adevăr, ce-l leagănă pământul
Aș vrea să mi-l -mprăștii, în patru zări,cu vântul,
Să -mi lase timpul liber, și trupul neatins
Îl vreau atins de soare, nu -l vreau pe tâmple nins...

Și cuprins de supărare, și de tristețe -nvins
Că viața -i trecătoare, durerea cu ce-am stins,
S-aprind o lumânare, din miezul de lumină
Să fac o rugăciune, și -n viață să mă țină.

Și am de învațat să fiu, și totul ca să știu
Că sufletul din mine, este ca focul viu
Nu-l las să ardă scrum, și acum la lumânare
 Ard fitilul de păreri cu iubirea mea cea  mare.

Focul viu