VISE TÂRZII

mă prefac paranteză și țăndări în oglinda firii ce priviri furioase îmi arunc de la celălat geam mă îndepărtez de creație pentru că pur și simplu văd un " pas telero" de imagine ce îmi strică ziua nimic nu mai cred din ce aud minciuni și clipe sfărâmate între dinți Punctul zero a ajuns la limita de înțeles al cuvântului îmi transpiră mâinile ce ating sensuri în câteva vorbe amare miezul problemei nu sunt eu sau tu ci noi supraviețuitori tăcuți de interese.  Elena Buldum Copyright.

Am obosit să mă închid ermetic În ritmul vieții ăsteia obositoare În fața morții am rămas puternic Stă toată neputința mea cea mare. Cu lacăte pe ușă să o- încui Să nu mai văd trecutul nimănui, Și nici prezentul care ne condamnă Și-n inimă acolo ce însamnă!. Pe mâinile acestea încățușate M-am săturat să nu văd libertate, Și nu- nțeleg de ce e-atâta răutate Când vine vremea să plătim pe toate. Și bunătatea de ce punem -n cui Și- am ajuns cu toții a nimănui?. de Elena Buldum

E un duș cu apă rece Când faci o fărădelege Și-nchizi-ntr-o-nchisoare Orice trandafir ce moare. Florile pe lumea asta Care înfloresc pământul Nu ele aduc năpasta Nu vă-nchipuiți cu gândul... Nici cu mintea prea departe De nu vedeți răsăritul Poate sigur dintr-o parte Timpul v-a strâmbat gânditul. Orice minte sănătoasă Limpede ca apa vieții Pentru om îi miraculoasă Fără pragul bătrâneții. La -nceput și la sfârșit Astea două mari dileme În final te-au amuțit Și începi fără probleme. Ti se schimbă-nfățișarea Dintr-o scurtă primăvară Te trece un duș și marea Te usucă-ntr-o seară!. Sau din toamne petrecute Între ploii și vijeliii Intre orele trecute Ce- alegi, te-ntrebi:să fii?.. Între faptă și minciună Alegi lumea celor buni Unii cred că 'i cea mai bună Împărțită-ntre luni... Luna ta cu lumea mea Ca -n orice colț de stea Cu o strălucire mare Poate transforma o stare. Luna mea cu lumea ta Ca -n orice colț de mare Poate transforma o stea

Un munte de soare sub o aripă de vis un cer și culoare din peisaj nedescris

Ce tineret să-și sape-n libertate Cu mâinile de groapa-'ncercării, Cu sete și mai mult de nedreptate In liniște pe culmea remușcării. Cu sinele se luptă fiecare Acest balaur cam împielițat; Ce dă cu coarnele așa de tare Și te împinge și neașteptat. Cu frâiele destinului creat Aprindem artificii de-așteptare Și noi -ntr-un context mai nesperat Începem să producem o schimbare. Principiul vieții este să suim pe trepte Mai mult spre o dorită îndreptare, Nu cu mucul unei lumînări pe cripte Să schilodim principii și valoare. Autor Elena Buldum

Uneori, te miros ca pe-un crin, Un amestec de alb și iubire, Te- nfășor cu semnul divin, O firească și cruntă- amăgire. Intre zare seninu-i albastru; O vreme îmi țin ochii- nchiși, Contopiți cu raze de astru Ne prindem de inimi promiși. Ce mult aș vrea să te vindec, Să-ți curgă prin vene iertarea, Cu sonorul și unda de cântec O să -și facă vreun loc și uitarea. Uneori... Elena Buldum @

Pe cerul țării nici un curcubeu Nu mai răsare sufletului meu, O negură-l cuprinde la Apus Neputincios de-al vieții mele curs!. Icoanele nu mai stau pe pereți Că ne închinăm la idoli și la draci, Dintr-un popor și cu vechime, geți ... A mai rămas o turmă de iobagi! Iobagi servili și despuiați de simțuri Din tată-n fiu de acuma o să stăm... Din biet popor proprietar pe gânduri Din proletari, străini ne proclamăm. Noi toți țărani din tată sau din fiu Și ne curgea prin vene sânge viu; Puterea ne-a fost suptă și luată De mulți vrăjmași și țara noastră toată. Ce s-a -ntâmplat copii, acestei țări Din neamul getic pe acest pământ Că se cutremură și frunza unei flori Cum am ajuns popor fără cuvânt?. Versuri de Elena Buldum

La balcon un gând îmi trece Ca un zbor de rândunică, Mă scaldă în apă rece… Ș i cu team ă ș i cu fric ă . Nori de griji, înfumura ț i, Ploi cu toamne care vin… Tot cu ochii-‘nlăcrima ț i Care ustură pu ț in. Plâng-‘ncet ș i r â d pu ț in In piept scoate un suspin, Cu un gust ca de pelin Ce amar de toamnă ț in!. Autor Elena Buldum

Răsună trist pe vale un cimpoi Și cântă un cioban venit la oi, Urcă la munte cu oile cornute Pe munte ce odată erau ciute. În munții noștri falnici și cuminți, Acum pleșuvi, goliți și scoți din minți; Cu cai încălecați și câini de vânătoare Și prepelițe multe pe ogoare. Aveam o țară cu pășuni, ogor Și toți lucrau cu dragoste și spor, Și începând de la Sfânta Mărie Cu toții își iubeau această glie, O Românie -n mijloc de popoare Acuma suferă e tristă și ne moare, O doare dragostea de glie și de neam Că am vândut tot dorul ce-l aveam. Am scos cu cleștele și dragostea de țară, La schimb am dat-o pe -o para chioară(!) Am înclinat balanța mai mult la străini Și am vândut pământul unor câini. Și cu sudoare au luptat străbunii noștri, ”Noi am pierdut odată tot ca proștii” Și acuma-mpăștiați în cele patru zări Să ne întoarcem pe vândutele cărări. Cu casa părintească a noastră dragă Ce am vândut-o la un preț de șpagă, Se-ntorc părinții noștri în mormânt Să vadă neamu

La umbra unei crengi de nuc Stătea un dac cu blana lui de lup, Avea un brâu, și desenat un soare Cel apăra de vijelii pe mare. Și dacul nostru el trudea pământul Cu vorba bună și așa-i era cuvântul, Brăzda cu plugul și muncea a lui ogoare Și nu ținea nici cont că-i pe ninsoare. Era -nfrățit cu vestiții traci destoinici Un neam, de-i știți, dintre cei și războinici, Pe vremea aceea li se mai spuneau giganți Nu se vindeau c' acuma pe talanți. Cine venea și le călca a lor trudă Erau acei ce le purtau pică și ciudă, Din patru zări armate cu popoare multe Veneau cu săbii și cuțite să le- ascute. Și așa au rezistat în timp acestei uri Ca să avem hrăni noi azi mai multe guri, Să avem să spunem la ai noștri urmași Că dacii noștri toți pe roată au fost trași!. Autor: Elena Buldum

În vârful mondial de piramide, Niciunuia -i lipsește-un colț de pită, În templul lor de oase și morminte, Pe dracul îl ascunde sub copită. Și stau -n vârf doar oameni de nimic; Se ține sub papuc orice calic , La omul cel de rând " nici boii trag" Și alții-cresc averea cu mult drag!. În lupta asta pentru supremație Din care cei mai mulți, nu sunt creștini, Au impus a lor democrație Și libertate ce-a născut cretini!. S-au înmulțit pe zi ce trece tot mai mulți Cărând în spate saci de bani și burți, Făcând avere pe spinarea la popor Din care fac eu parte până o să mor!. Autor Elena Buldum

Rețeaua de socializare În ghilimele e rețea, Adună întreaga suflare Un like acolo ca să dea. La pagini pe care le postăm Evenimente care plac Așa de mult să ne afișăm Și câteodată-n postac. Avem și mii și mii de chipuri Cu flori, pisici și dobermani Iar unii păsărele, cipuri Și mai cred și supermani. Își arată mușchii fiecare, Un culturism absurd de tot Și fiecare coarda sare; Ca să mai prindă un netot. Pe așa ziși cuceritori Nici nu mai ai unde să-i pui Că îți aprind niște fiori Cum e candela stinsă-n cui. Și ai de tot și ai de toate Chiar și spălare de păcate, Botezuri, nunți și cununii Cu invitații ca să vii. Petrecerile se țin-n lanț Ca vaca care rage-n șanț, La unii viața-i paradis Aici pe internet i-un vis. Dai cu căciula de pământ, Că vezi cum alții mai trăiesc Pe acest pământ atât de sfânt Unii sunt monștri și jignesc. Un halowen complet scursură Din filmele cu indieni O listă de actori...din gură Ce dau, și-au fețe de indigeni. C

Lupta dintre răi și buni Nu se va sfârși vreodată O luptă între nebuni Practic și cei fără pată. Oamenii curați la suflet Ăștia-s buni de puși pe rană ... Parcă fără vreun regret Își scot latura umană!. Cei mai mulți plini de venin Limbile și-au încurcat Omul pentru sine-i spin Și-așa umblă ofticat. N-ai -n cine să te-ncrezi În păduri cu oameni verzi? Tot ce-auzi și tot ce vezi N-are fundament nici miez. Miezul pâinii îl mănâncă Doar tot omul ce ascultă, Fapta bună o face încă Omul cu minte mai multă. Cheia de succes se -obține Fără răutate mare Și puterea o deține ' Cel cu sufletul de floare. Elena Buldum Autor

La asfințitul drumului de dor Ce-l rătăcim-n pas mereu hai-hui, Impunge coasta unui rătăcit fior Și cel ce-l simte-i agățat de brațul lui. Il ține strâns de mână să nu-l scape Și nici măcar din ochi, dintr-o privire, Pe lângă adâncimi adânci de pleoape Și lângă versuri care ies puțin din fire. Și se lipește strâns de sufletul pereche Cu șoapte de iubire mereu la ureche, Îi suflă fel și fel de vorbe dulci și dragi Pe dorul ce-n simțire tot îl atragi!. Autor Elena Buldum

Noi, am plecat din ţara noastră, Că ne-ați tratat ca pe niște câini, Fira-v-ar rasa asta -a voastră Un neam de hoţi și de păgâni. Ne-ați jefuit avutul țării, Pădurile și brazi, copaci Ați dat tradiția uitării Înlocuind -o cu alți draci. Nu mai suntem stăpâni pe țară Pe graiul nostru românesc Ne-ați dat pe toți repede -afară Și -acum pe alții slugăresc. Ne mai rugăm la cele Sfinte Când ne-amintim de sărbători, Române, ia te rog, aminte! Cutreieri cele patru zări. Unde e satul de-altădată Cu hore, sârbe și cântări Unde-i copchilul din covată Cu fericirea pân ' la nori! Țăranii noștri, bieți iobagi Pe-al său pământ, azi, au ajuns Nici bani nu au pentru nădragi Să -și cumpere, și nici de tuns. Cu pensiile cam de doi lei Se hrănesc bătrâni ce n-au nimica Au ajuns prada unor Lei Ce sărăcie, te ia și frica! Bă, voi vedeți cum țara asta Ați șters-o de a sa vlagă Și ne-ați băgat pe gât năpăsta Ne credeți o nație bleagă! Ajunsu'-ne-a cuțitu '

Dragii mei, români, trudiți și buni.. Pe pământul care l-ați lăsat Moștenire dragă din străbuni Peste tot văd mărăcini -n sat. Dragii mei, străbuni, plecați demult Ați lăsat o țară ca-n povești Făt -Frumos ajuns-a un incult; Fetele-s produsul unor pești!. Dragii mei, români - nepatrioți Și mărunți la fire... Și la stat - Veți da bir cu toții la nepoți... Vor plăti urgia ce-ați lăsat!. Dragii mei, români de pretutindeni Ce-ați lăsat -n urmă dragi părinți Începând din Munții Apuseni Trăim urâcioase, negre -vremi. Dragii mei, români ce stați acasă Raiul nostru-i colțul drag de casă Casa părintească cu-al ei pridvor Nu o vindem cum unii ne-o vor. Colțul drag de casă Autor Elena Buldum https://www.facebook.com/imagebuldum/

Pe cerul țării nici un curcubeu Nu mai răsare sufletului meu, O negură-l cuprinde la Apus Neputincios de-al vieții mele curs!. Icoanele nu mai stau pe pereți Că vă închinați la idoli și la draci, Dintr-un popor și cu vechime, geți ... A mai rămas o turmă de iobagi! Iobagi servili și despuiați de simțuri Din tată-n fiu de acuma o să stați... Un biet popor proprietar pe gânduri Cât de curând, rămăseseră, nici frați! Noi toți țărani din tată sau din fiu Ce vă curgea prin vene sânge viu; Puterea v-a fost suptă și luată De-acei vrăjmași și țara noastră toată. Ce s-a -ntâmplat copii, acestei țări Din neamul getic pe acest pământ Că se cutremură și frunza unei flori Cum am ajuns popor fără cuvânt?. Popor fără cuvânt Versuri de Elena Buldum

Mijesc zorii-ntr-o geană Cu miros de damigeană, Pe o pleoapă de nor dens Se -mprăștie intens. Timpul șuieră la geam; Bruma îmi așază-n ram, Tinereți ce nu mai am Bătrâneți cu al ei hram!. Se apropie grăbită Iarna cu a ei ispită, Adio, flori , adio, frunze Adio, dulceață de buze! Adio, lumină și soare Adio, pături de culoare Până la vara viitoare Aștept cu dor prima ninsoare. Prima ninsoare Elena Buldum  https://www.facebook.com/imagebuldum/

La balcon un gând îmi trece Ca un zbor de rândunică Mă scaldă în apă rece Și cu teamă și cu frică. Nori de griji, înfumurați Ploi cu toamne care vin Tot cu ochii- nlăcrimați Care ustură puțin. Plâng-ncet și râd puțin In piept scoate un suspin, Cu un gust ca de pelin Ce amar de toamnă țin! Amar de toamnă Autor Elena Buldum https://www.facebook.com/imagebuldum/

  Fiecare are caracterul care și-l poartă. Caracterul se formează de-alungul timpului. Sunt trei aspecte care îl întărește sau îl slăbește. Educația, familia, societatea. Educația este esențială în primii ani de școală. Acolo începi a silabisi primele buchii din alfabet, și tot atunci se conturează și scrisul. Litera capătă forme și înțelesuri. Dacă v-ați fixat scrisul are o înclinație când spre stânga când spre dreapta. El se curbează în funcție de percepția oculară. Re tina distribuie și focalizează imaginile așa cum le percepem noi. Imaginea creată vine din interior în funcție de informația memoriei pe care o deținem fiecare. Fiecare ființă, individ, se naște atât de diferit. Nu- l putem compara cu cel de lângă noi. Fiecare este unic în felul lui. La fel și trăirile fiecăruia sunt unice și experiențele la fel. De aceea noi oamenii avem un comportament față de noi înșine foarte diferit. Ne diferențiază modul de a gândi situațiile în care ne punem. Acționăm mai mult din impuls și

școala vieții mai departe este clar singurătate. autor EB e ll la cine aștepți mai puțin ăla dă cel mai mult. Succesul se urcă la cap și coboară mintea. Viața e grea în comparație cu moartea?. Moartea ne liniștește și ne face praf de oase!

Mă joc cu picătura vieții!               Nu mai iubim nici măcar în tăcere.  Elena Buldum

Mă roade timpul până la os.  Elena Buldum

Atârnând -n sutien Sânii mari provocatori Mă refer la acel gen De ochi mari distrugători. Ce pozează busturi goale Fese, tâțe și nădragi... Ține limba să se scoale! Și pe mână ca s-o bagi... Mare-i și surprinzător Cum -înghit momeala, unii Orice pește, peștișor Se visează -n poala zânii. Ce stau cu capu 'n nori Cu mâna pe Manuela... Pierd esența unei flori Și cum miroase femela. Elena Buldum

Scriu, pentru că viața e scurtă. Elena Buldum

Din cocoș nu faci găină Ba, faci supă din cocoș Poți să-l faci și gospodină Până ce ajunge moș.  Elena Buldum

În căruța-i toamna trasă de un cal Și acela șchiop, că nu-i armăsar Ne nechează -ntruna și dă din copite La sosirea ei, avem zile fripte!. Toamna -intră-n noi și noi după ea Noi ne ținem scai, ea nu vrea să stea, De-i facem valiza să nu ne aștepte Repede-i trezim câteva regrete!. Vara să se ducă pe al ei făgaș Adunăm trăiri colo sub făraș, Și sub preșul vieții gunoiul să dăm Cel al bătrâneții -n spate -l cărăm!. Elena Buldum Copyright

Ce sunt eu? Nimeni nu știe Scumpă dragă. Românie... Că sunt fiu de daco-get Că aș fi pictor, poet... Că -mi sare inima din piept! Cine crede că -s deștept? Că aș fi român destoinic Și de viață bună, dornic Ce mă doare și aș vrea Ca să știți inima mea C-am ajuns un fiu străin Într -o țară cu suspin Sunt un fiu de Românie Care nimenea nu-l știe Cei mai mulți apropiați Veniți din Munții Carpați Tot din neamul românesc Ii simt că nu se iubesc Nu iubesc acest străin Ca și ei de-acolo vin Ca un sclav pe o moșie Părăsită și fără glie?. de Elena Buldum

Ne ducem Crucea fiecare, În spate că e foarte grea Și viața are gust de sare Ca o furtună foarte rea! O viață avem și n-o trăim Să- mi fie mie, ție bine... Cu fructul urei ne hrănim, Mușcăm din clipele senine! Aicea pe pământ e raiul Cu vorbe bune și frumoase Și nu-nțelegem, ăsta-i baiul, Că sîntem doar un pumn de oase. Elena Buldum copyright

am însămânțat pământul cu vorbe aruncate -n vânt arhitectul sufletului meu ești " tu" trupul meu pâinea și sarea dragostei mele  crescute din tine a încolțit pe stânci de suflet acolo unde florile au culori de curcubeu îmi împletesc inel de logodnă vreau să fiu mireasa ta acum ori niciodată până nu se pitește lumina Elena Buldum Copyright

În ochiul gândului pământul Îmi crește flori de trandafir Și- mi amintește de zefirul Ce-l mângăiam -n flori de mir. Și ochiul lunei îmi sclipea înfășurată-n limbi de foc; Tot ce rotește o făcea... Să-i crească albe flori de soc. Și arborele vieții-l pândește În vremea clipei scuturate De floarea rodiei ce-mi crește Doar fantezii de flori uscate. Elena Buldum Flori uscate copyright

Dați, confrați, mână cu mână Pentru limba cea română Orișiunde-ne-om afla... Asta este limba ta. Limba noastră românească Cine știe s-o vorbească, Să grăiască ce îi place... Are liniște și pace. Hai, confrați, de aceeași limbă Mână cu mână noi să dăm, Vremurile de se schimbă, Limba să nu lepădăm! Elena Buldum Copyright @

două vieți dezbrăcate de toate hainele universului umblăm goi și ne ținem de mână cu vinovăția crescută ca un rod al pământului proporția de 80% apă cu sânge și trăiri o amestecăm cu ce putem înflori la sân între doi spini crescuți în orizonturi diferite încep să ne crească aripi albastre de mai multe ori pe zi îmi amintești cum te țin de mână printre ticăituri de ceas tocmai când pierd noțiunea timpului prin mulțimea amănuntelor clar identific sensul dragostei înaripate tu guști din altă viață cu alt orologiu ce unește linia timpului paralel nu este așa de greu înțeleg că între noi vor fi doar vieți separate și nici vorbă de iubire o să-i păstrăm tăcere până la nesfârșit Elena Buldum @

mi se zbat tâmplele de buricul degetelor  te număr până la 100 atâta îmi doresc să te pot vedea ești văz și auz clipa mea de viață  sunt ochi și urechi nu te pot pierde dragostea mea Elena Buldum @

cândva sensul vieții l-am legat cu o sfoară de tine, dar i-ai dat drumul noduri ar fi trebuit să fi făcut că nu mă scăpai odată cu timpul  Elena Buldum

din trupurile noastre deja lipite ies flăcări pe nările deschise de prezent un fâlfâit de aripi asta am simțit când ne mângâiem serile cu certitudini brațele mele cuprindeau nucleul din tine iar tu mă atrăgeai ca un magnet sunt depărtări și apropieri care țin cât secunda limbilor de ceas celula din mine trece prin ștreangul iubirii sugrumate cu eșarfa mâinilor tale nici nu vrei să vezi și nici să auzi cum strigă gura mea uscată de așteptări inutile. Elena Buldum @

sunt sabie și foc că m-ai trecut prin șah -mat-ul tablei de dragoste o simpla mutare și mi-ai spus  hai, să o luăm de la început  fă -mă dama de treflă din dormitor sunt casnică în pregătiri culinare știu să gătesc ciorbă de burtă și sos de limbă ce trece repede prin stomac, când ți -e puțin foame de sensul vieții... Elena Buldum

lacrimile mele nu se mai satură să te privească  în ele te oglindești doar tu  te privesc ca pe un pumn de ploi nevinovate ce se scurg din norii bătuți de vânt universul nu poate ști de ce noi suntem furtuni și trecem prin vijelii zilele frumoase le păstrăm pentru nopțile nedormite asta mi-ai spus când ai plecat de lângă mine cât am sperat să te întorci Elena Buldum @

Soarele se întrezărește prin ochiul mic de geam cu o bucată de cer șterg ecouri şi sunete de pe caldarâm îmi vine în minte că nu știu să merg singură pe talpa pământului fac doi pași și încă doi mă dezechilibrez pe tocuri încerc să mă sprijin de fereastra timpului prin care zăresc câteva luminițe fac eforturi de lentilă și trec privirea prin neînțelesuri când percep zgomotul îmi face cu ochiul și liniștea între noi fie vorba există controlul absolut numai zbuciumului interior îi întind o sfoară până la infinit. O bucată de cer Elena Buldum

mă agăț mai întâi de tine și pe urmă de mine ies înafara codului bunelor maniere îmi prind o agrafă de stăruințe și rugăminți odată și- odată tot o să te las în pace Elena Buldum@

singură învăț a scrie pe Tăblițele de la Tărtăria  s-au găsit câteva urme din consoana b" sunt tobă de carte  toboșarii timpului bat tobele anotimpului  pentru mine contează orice secundă este un supliciu. Elena Buldum

Elena Buldum Copyright În altarul minții se ridic’-o cruce, De dureri ce plâng cu lacrimi amare- Vara asta-n spate o grea iarnă duce, Pe sub bolta vieții izvorăște sare. Ochii mei căprui-n sipetul clipei, Văd un Dumnezeu mai neputincios In ruine Eu-l este dat risipei Cine să-l salveze de răutăcios?. Minunată-i viața și a ei culoare Intr-un labirint vrea să se desfășoare, Firea omenească în Tatăl –Zidită Caută și –acuma drumul spre ispită.

Elena Buldum Copyright Cu sufletul pustiu umblă un biet sihastru... Ascuns, într-o chilie, de lume și dezastru, Și ultima dorință şi-o scrie pe- un perete Nu îi găseşte loc de secile regrete. Cu orice lucru dus, sau nu la-ndeplinire Din pacea sufletească pierdută, în neștire, Cu mâinile a rugă așteaptă propriul Eu Să îl vegheze însuși cu Bunul Dumnezeu. Ce lume sărăcită cu tristele-i momente Nimic, nu-l mai uimeşte, e fără sentimente, Că orice bucurie pe suflet de -l-atinge O ură -l pustiește și tot ea îl învinge.

Despre scriitorul Marin Preda :: O TRECERE PRIN CUVINTE

La mulți ani, lui tăicuța meu, care astăzi împlinește o frumoasă vârstă.  <3 Mai trece-un an, mai trece-un ceas, In viață fac câte-un popas In căutarea unui trai acum Departe de tăicuța bun. Durerea mea este -n glas Cu tine, taică, n-am rămas Pe culmea dealului privești, Poate, poate mă zărești. De ziua ta, tăicuțul meu Azi, sunt departe și mi-i greu, Mă rog să poți trăi mereu Mă-nchin la Bunul Dumnezeu. Azi, soarta asta ne desparte De tine taică eu n-am parte Aș vrea să fiu un porumbel Să zbor acolo lângă el. De ziua lui să-i mângâi fața Dar tare este tristă viața Că nu le poți avea pe toate De taica eu să nu am parte. De ziua ta, tăicuțul meu, Ce jale –e-n sufletul meu Că rătăcesc ca o scânteie Și m-am făcut tată femeie. Că nu mai sunt acel copil Acum tată –s –n exil Din lumea asta-ndepărtată Mă rog, să ne trăiești măi, tată!.

Tot ce este românesc Pe pământul ăsta mare, Ce mi-i dat ca să trăiesc Nu-mi pot explica, că doare!. Tot ce este românesc Mă coboară și mă -nalță Intre lucrul nefiresc Și cuvântul spus pe față!. Tot ce este românesc Şi îmi fierbe azi în vene- Sângele ce-l moștenesc De pe plaiuri moldovene!... Elena Buldum Copyright

M-am întrebat: din unica poveste C-un trist final și fără de-nceput?, În viața asta, va mai fi și este... Că niciodată eu n-am priceput!. Doar timpul le va așeza pe toate, Pe mine și pe tine, pe amândoi, Și vom culege împăcarea poate, Ce va aprinde felinarul între noi. Să lumineze tandrele săruturi Ce coborau -ncet pe coapsa mea În nopțile când noi -n așternuturi Simțeam acel prezent ce gust avea. Elena Buldum Copyright

Tu, mă neglijezi, iubite... Îmi hrănești cu dor visarea, Aceea ținere de minte, Ți -a spălat-o însăși marea. Tu, mă ocolești, iubite... În uitarea ce mă pierzi Cu-aceea ținere de minte, Ocolindu-mi ochii verzi. În taina nopților sihastre Am crezut că -s steaua ta Dar -'n inimile nostre; Nu este deloc așa! ... Elena Buldum Copyright 2017

Vom fi un fum-n capăt de perdea Ascunsă după ușa ta și-a mea De vrei, sau poate nu ai vrea, Te privesc ca pe un cer noros Cu tunete de sus și până jos, Și, uneori un vânt –vijelios, Să te adune suflete frumos, Deodată, am vrut mâna să-ți întind La pieptul tău ca broșa să mă prind Să mă lipesc cu trupul viu și colorat; De-un fluture ce zboară parfumat! Ca să nu simt cât sunt de-ntrăinat. În veci dintre măslini n-ai mai pleca Să vezi cum-nfloresc-n urma ta Dacă tu, cu mâna m-ai planta Mereu aș-nflori-n grădina ta Dintr-un covor din flori și catifea Să-ți țeși din capătul meu de perdea Și, azi și mâine, ori câte ori ai vrea Cămașa de iubire bine ți-ar sta. Elena Buldum Copyright

Mereu doar nudul și -l arată Stă mai tot timpul dezbrăcată Și -arată bustul, ce-i mai place Să întărească mai mult ace. O ață mult mai colorată Dintr-o fustiță decorată Mereu doar nudul și-l arată... Stă mai tot timpul dezbrăcată. Și pentru ghemuri e un chin Tot deșirând al lor destin Pe o fustiță cam purtată Ce-i place numai dezbrăcată!. Elena Buldum Copyright

Un gol-n mine mare a rămas E însuși o prăpastie adâncă Pe portativul vieții -n contras Am sufletul mai tare ca o stâncă!. Am împietrit cu inima-n privire Sunt umbra umbrei mele pe pământ Mă caută continuu o trăire Cu briza mării pe pământ tot cânt. Același drum parcurs cu îndrăzneală Un du-te vino, către mine sunt... Să umplu viața asta însăși goală; Cu una care are -un păr cărunt. Cu cerul și pământul fac un legământ Ca noi și eu să fim aceleași flori Ce crește-n ochii mei suflarea unui vânt ; Cu timpul ne deposedează de culori. Înseamnă că nu vorbim aceeași limbă A poseda cuvântul ne- 'nțeles. A mă jura pe viața ce mă schimbă În lumea asta nu am de ales. Copyright Elena Buldum

Poezia este un do”, re”, mi”, major pe portativul inimii-eb Poezia este o invadare de emoții și o eliberare de trăiri- eb am câteva zerouri în bancă, caut cifrele să le înmulțesc -eb câteodată, mă agăț cu dinții de viață, să nu-mi scape - eb țin mult la viață, dar și la moarte, fără amândouă nu pot să trăiesc - eb scriu de pe telefon că mi s-a terminat cerneala din calculator dacă trăiesc până la infinit, viața va fi un calvar -eb ne naștem goi și murim goi  degeaba trăim -eb nu mai pot să rezist să trăiesc, când îmi vine să mor- eb culeg fructele dragostei și le strâng la piept- eb  din pasiune împletesc fiecare vers, ca să -mi țină de cald la bătrânețe -eb sunt flori ce cresc unde se simt iubite-eb

În goana noastră spre un " neștiut " Din tot ce facem și ce n-am văzut, Noi ne grăbim spre- acel necunoscut Ce cântă veșnic tot ce am pierdut. In goana noastră spre deșertăciune Iluzii, rătăciri, ce-aduce goliciune Din tot ce -nseamnă mai puțin normal Gustăm prostia și orgoliul infernal. Distinșii mei, nu vreau să vă scutesc; Eu știu că -s mulți aceea ce gândesc Să spun că lumea -n care noi trăim E iadul pe pământ ce-l învârtim. Elena Buldum Copyright

o sarma s-a umflat  în frunza de vie  își arată mușchii ................ aburii în bucătărie  joacă țonțoroiu '  pe capac ............. acțiune vie în bucătărie  împăturesc sarmale în foi de viță -copyright Elena Buldum 

Ceea ce scriu cu pixul, nu poate fi șters cu g(ura).eb existența mea  atârnă de o barcă Iubirea îl unge pe suflet, sufletul își dă viața pentru ea - eb

Inima îi scrie versuri, Creierul înclină -un sens, Peste marea de- nțelesuri Nasc cuvinte din nor dens. Într -un colț de rugăciune Sare și piper -putrez Condimentez cu tăciune Fiecare gând sortez... Cuvântul trăiește -n mine Eu trăiesc prin prisma lui Orice a face când îi vine... Ii dau sensul versului. Elena Buldum Copyright 2017

Nu vorbesc o altă limbă, Altei legi, nu mă supun, Sângele, n u mi se schimbă M-am născut din dac- român. Inima-mi bate române- Prin simțirea mea îmi curge Două vorbe am a-ți spune Ia privește-o vezi că plânge. Vii, Ștefane s-apăram Dealul separării noastre? Ce putem să reparăm Dintre minți și mări albastre!. Că își varsă libertatea, Uite, Tudore poporul, Se face frate cu moartea- Pe martiri -i trec fiorul. Și cu palosul dreptății Vino, Avrame pe la noi De pe culmea libertății Fă dreptate pentru noi. Elena  Elena Buldum Copyright

nu  îngropa tăcerea în tine când răsar stelele când mi-e cald mă dezbrac de cuvinte -eb în timp ce mă dezbrac de cuvinte, mestec propozițiile -eb

Acum ascult durerea- ți din ureche S'-o poarte în bătaia unui vânt - O flacără să stea mereu de veghe, Să -ți scoată suferința din cuvânt. O ploaie prea măruntă ca să cearnă Un strigăt de durere mult mai mut, O lacrimă trecută pe sub a ta geană, Se -apropie de mine și -s tăcut. Se zbat în mine multe închipuiri În fine încolțesc ca acel spin În tine pe de-o parte observ firi Crescute între brazi și gust de pin. Elena Buldum Copyright

Îți sunt o Amazonă a iubirii; Covor sub clar de lună- fermecat- In goană alergăm pe tonul firii, Și, în zadar ți -am fost suflet curat. Iubirea noastră, nu deschide porți, Nu are șansă -n bătaia sorții: Mai poate să reziste multe nopți, Că nu pătrunde nici în clipa morții. În viitor, nu scrie că vom fi... Sau că rămânem, totuși, împreună Și nimeni pe pământ nu poate ști Cum îți plătesc avans un 3 % și arvună. Elena Buldum Copyright

Am fost odată sărutarea buzelor tale încet cu încetul și atingerea ta ce-mi simțea fiorul trupului mă nășteam și înviam în mâinile tale sculptam senzații de sunete și -i încrustam giuvaere de cuvinte măsluite de tine sclipirea dorinței te făcea orb; nu vedeai mai departe de mine apropiam cântecul inimii și vibra doar timpul unui trup din imaginația plăcerii. Elena Buldum Copyright

Eu, încă plâng și te mai chem la mine La crucea ta o știe doar mormântul, Acolo strig cu mare dor de tine, Cum te-a răpit deodată, parcă vântul. Mi-e dor de tine și lacrima o scurg... Pe treapta vieții sub un gând firesc Mi-aduc aminte tot acel Amurg Când ai plecat din mine nefiresc. E greu să mai suport osânda grea Mă las în voia sorții dacă vrea, Nu mai rezist, ce dacă mai trăiesc, Pe versul tău nu pot să -l-'ngrijesc!. Omagiu pios, poetei Valentina Graur Lazarencu Elena Buldum Copyright

O cucoană în mătăsuri Și cu foarte multe lipsuri Spulberă -n mine visuri Care mi-au plantat abisuri. De departe...din banal Aruncă cu un pumnal; Scuipă vânt și nori de ploaie Și pe mine mă jupoaie!. Îi ascult jignirea mut; Că nu doare așa de mult, Poa' să muște cu plăcere Din mine tot ce-i durere. Elena Buldum Copyright

În liniștea beteagă a vieții Și din trecutul dimineții Cu gândurile rupte bine Aștept acuma ce mai vine? Când dorurile cântă -n corn Și suflă trist și mă adorm Într -o pojghiță de somn dulce Tot face fiță să mă culce. Și îmi trezește rău -n mine Doar interesele străine Care -îmi bat inima-n piept Că sunt vorbită pe nedrept! Elena Buldum Copyright