Un spaniol, plecat din ţara lui

Noi, am plecat din ţara noastră,
Că ne-ați tratat ca pe niște câini,
Fira-v-ar rasa asta -a voastră
Un neam de hoţi și de păgâni.

Ne-ați jefuit avutul țării,
Pădurile și brazi, copaci
Ați dat tradiția uitării
Înlocuind -o cu alți draci.

Nu mai suntem stăpâni pe țară
Pe graiul nostru românesc
Ne-ați dat pe toți repede -afară
Și -acum pe alții slugăresc.

Ne mai rugăm la cele Sfinte
Când ne-amintim de sărbători,
Române, ia te rog, aminte!
Cutreieri cele patru zări.

Unde e satul de-altădată
Cu hore, sârbe și cântări
Unde-i copchilul din covată
Cu fericirea pân ' la nori!

Țăranii noștri, bieți iobagi
Pe-al său pământ, azi, au ajuns
Nici bani nu au pentru nădragi
Să -și cumpere, și nici de tuns.

Cu pensiile cam de doi lei
Se hrănesc bătrâni ce n-au nimica
Au ajuns prada unor Lei
Ce sărăcie, te ia și frica!

Bă, voi vedeți cum țara asta
Ați șters-o de a sa vlagă
Și ne-ați băgat pe gât năpăsta
Ne credeți o nație bleagă!

Ajunsu'-ne-a cuțitu '-n os
Că am ajuns din demni, nedemni
Aveți șoricul foarte gros;
De porci cu focu ' să -i- însemni.

Eu, sunt o fiică dintre fii
Aceia, care azi, vă spun :
Că voi aprinde -n vecii făclii
Pe trădători să mă răzbun.

Aceia care stoarceți seva
De generații , ne umiliți
În stradă o scoatem greva
Că n-o s' aveți timp să cârtiți.

autor Elena Buldum

copchil-copil
covată - făcută din lemn de stejar unde se făcea pâinea