VISE TÂRZII

Pe cerul țării nici un curcubeu Nu mai răsare sufletului meu, O negură-l cuprinde la Apus Neputincios de-al vieții mele curs!. Icoanele nu mai stau pe pereți Că ne închinăm la idoli și la draci, Dintr-un popor și cu vechime, geți ... A mai rămas o turmă de iobagi! Iobagi servili și despuiați de simțuri Din tată-n fiu de acuma o să stăm... Din biet popor proprietar pe gânduri Din proletari, străini ne proclamăm. Noi toți țărani din tată sau din fiu Și ne curgea prin vene sânge viu; Puterea ne-a fost suptă și luată De mulți vrăjmași și țara noastră toată. Ce s-a -ntâmplat copii, acestei țări Din neamul getic pe acest pământ Că se cutremură și frunza unei flori Cum am ajuns popor fără cuvânt?. Versuri de Elena Buldum

La balcon un gând îmi trece Ca un zbor de rândunică, Mă scaldă în apă rece… Ș i cu team ă ș i cu fric ă . Nori de griji, înfumura ț i, Ploi cu toamne care vin… Tot cu ochii-‘nlăcrima ț i Care ustură pu ț in. Plâng-‘ncet ș i r â d pu ț in In piept scoate un suspin, Cu un gust ca de pelin Ce amar de toamnă ț in!. Autor Elena Buldum

Răsună trist pe vale un cimpoi Și cântă un cioban venit la oi, Urcă la munte cu oile cornute Pe munte ce odată erau ciute. În munții noștri falnici și cuminți, Acum pleșuvi, goliți și scoți din minți; Cu cai încălecați și câini de vânătoare Și prepelițe multe pe ogoare. Aveam o țară cu pășuni, ogor Și toți lucrau cu dragoste și spor, Și începând de la Sfânta Mărie Cu toții își iubeau această glie, O Românie -n mijloc de popoare Acuma suferă e tristă și ne moare, O doare dragostea de glie și de neam Că am vândut tot dorul ce-l aveam. Am scos cu cleștele și dragostea de țară, La schimb am dat-o pe -o para chioară(!) Am înclinat balanța mai mult la străini Și am vândut pământul unor câini. Și cu sudoare au luptat străbunii noștri, ”Noi am pierdut odată tot ca proștii” Și acuma-mpăștiați în cele patru zări Să ne întoarcem pe vândutele cărări. Cu casa părintească a noastră dragă Ce am vândut-o la un preț de șpagă, Se-ntorc părinții noștri în mormânt Să vadă neamu

La umbra unei crengi de nuc Stătea un dac cu blana lui de lup, Avea un brâu, și desenat un soare Cel apăra de vijelii pe mare. Și dacul nostru el trudea pământul Cu vorba bună și așa-i era cuvântul, Brăzda cu plugul și muncea a lui ogoare Și nu ținea nici cont că-i pe ninsoare. Era -nfrățit cu vestiții traci destoinici Un neam, de-i știți, dintre cei și războinici, Pe vremea aceea li se mai spuneau giganți Nu se vindeau c' acuma pe talanți. Cine venea și le călca a lor trudă Erau acei ce le purtau pică și ciudă, Din patru zări armate cu popoare multe Veneau cu săbii și cuțite să le- ascute. Și așa au rezistat în timp acestei uri Ca să avem hrăni noi azi mai multe guri, Să avem să spunem la ai noștri urmași Că dacii noștri toți pe roată au fost trași!. Autor: Elena Buldum

În vârful mondial de piramide, Niciunuia -i lipsește-un colț de pită, În templul lor de oase și morminte, Pe dracul îl ascunde sub copită. Și stau -n vârf doar oameni de nimic; Se ține sub papuc orice calic , La omul cel de rând " nici boii trag" Și alții-cresc averea cu mult drag!. În lupta asta pentru supremație Din care cei mai mulți, nu sunt creștini, Au impus a lor democrație Și libertate ce-a născut cretini!. S-au înmulțit pe zi ce trece tot mai mulți Cărând în spate saci de bani și burți, Făcând avere pe spinarea la popor Din care fac eu parte până o să mor!. Autor Elena Buldum

Rețeaua de socializare În ghilimele e rețea, Adună întreaga suflare Un like acolo ca să dea. La pagini pe care le postăm Evenimente care plac Așa de mult să ne afișăm Și câteodată-n postac. Avem și mii și mii de chipuri Cu flori, pisici și dobermani Iar unii păsărele, cipuri Și mai cred și supermani. Își arată mușchii fiecare, Un culturism absurd de tot Și fiecare coarda sare; Ca să mai prindă un netot. Pe așa ziși cuceritori Nici nu mai ai unde să-i pui Că îți aprind niște fiori Cum e candela stinsă-n cui. Și ai de tot și ai de toate Chiar și spălare de păcate, Botezuri, nunți și cununii Cu invitații ca să vii. Petrecerile se țin-n lanț Ca vaca care rage-n șanț, La unii viața-i paradis Aici pe internet i-un vis. Dai cu căciula de pământ, Că vezi cum alții mai trăiesc Pe acest pământ atât de sfânt Unii sunt monștri și jignesc. Un halowen complet scursură Din filmele cu indieni O listă de actori...din gură Ce dau, și-au fețe de indigeni. C

Lupta dintre răi și buni Nu se va sfârși vreodată O luptă între nebuni Practic și cei fără pată. Oamenii curați la suflet Ăștia-s buni de puși pe rană ... Parcă fără vreun regret Își scot latura umană!. Cei mai mulți plini de venin Limbile și-au încurcat Omul pentru sine-i spin Și-așa umblă ofticat. N-ai -n cine să te-ncrezi În păduri cu oameni verzi? Tot ce-auzi și tot ce vezi N-are fundament nici miez. Miezul pâinii îl mănâncă Doar tot omul ce ascultă, Fapta bună o face încă Omul cu minte mai multă. Cheia de succes se -obține Fără răutate mare Și puterea o deține ' Cel cu sufletul de floare. Elena Buldum Autor

La asfințitul drumului de dor Ce-l rătăcim-n pas mereu hai-hui, Impunge coasta unui rătăcit fior Și cel ce-l simte-i agățat de brațul lui. Il ține strâns de mână să nu-l scape Și nici măcar din ochi, dintr-o privire, Pe lângă adâncimi adânci de pleoape Și lângă versuri care ies puțin din fire. Și se lipește strâns de sufletul pereche Cu șoapte de iubire mereu la ureche, Îi suflă fel și fel de vorbe dulci și dragi Pe dorul ce-n simțire tot îl atragi!. Autor Elena Buldum

Noi, am plecat din ţara noastră, Că ne-ați tratat ca pe niște câini, Fira-v-ar rasa asta -a voastră Un neam de hoţi și de păgâni. Ne-ați jefuit avutul țării, Pădurile și brazi, copaci Ați dat tradiția uitării Înlocuind -o cu alți draci. Nu mai suntem stăpâni pe țară Pe graiul nostru românesc Ne-ați dat pe toți repede -afară Și -acum pe alții slugăresc. Ne mai rugăm la cele Sfinte Când ne-amintim de sărbători, Române, ia te rog, aminte! Cutreieri cele patru zări. Unde e satul de-altădată Cu hore, sârbe și cântări Unde-i copchilul din covată Cu fericirea pân ' la nori! Țăranii noștri, bieți iobagi Pe-al său pământ, azi, au ajuns Nici bani nu au pentru nădragi Să -și cumpere, și nici de tuns. Cu pensiile cam de doi lei Se hrănesc bătrâni ce n-au nimica Au ajuns prada unor Lei Ce sărăcie, te ia și frica! Bă, voi vedeți cum țara asta Ați șters-o de a sa vlagă Și ne-ați băgat pe gât năpăsta Ne credeți o nație bleagă! Ajunsu'-ne-a cuțitu '

Dragii mei, români, trudiți și buni.. Pe pământul care l-ați lăsat Moștenire dragă din străbuni Peste tot văd mărăcini -n sat. Dragii mei, străbuni, plecați demult Ați lăsat o țară ca-n povești Făt -Frumos ajuns-a un incult; Fetele-s produsul unor pești!. Dragii mei, români - nepatrioți Și mărunți la fire... Și la stat - Veți da bir cu toții la nepoți... Vor plăti urgia ce-ați lăsat!. Dragii mei, români de pretutindeni Ce-ați lăsat -n urmă dragi părinți Începând din Munții Apuseni Trăim urâcioase, negre -vremi. Dragii mei, români ce stați acasă Raiul nostru-i colțul drag de casă Casa părintească cu-al ei pridvor Nu o vindem cum unii ne-o vor. Colțul drag de casă Autor Elena Buldum https://www.facebook.com/imagebuldum/

Pe cerul țării nici un curcubeu Nu mai răsare sufletului meu, O negură-l cuprinde la Apus Neputincios de-al vieții mele curs!. Icoanele nu mai stau pe pereți Că vă închinați la idoli și la draci, Dintr-un popor și cu vechime, geți ... A mai rămas o turmă de iobagi! Iobagi servili și despuiați de simțuri Din tată-n fiu de acuma o să stați... Un biet popor proprietar pe gânduri Cât de curând, rămăseseră, nici frați! Noi toți țărani din tată sau din fiu Ce vă curgea prin vene sânge viu; Puterea v-a fost suptă și luată De-acei vrăjmași și țara noastră toată. Ce s-a -ntâmplat copii, acestei țări Din neamul getic pe acest pământ Că se cutremură și frunza unei flori Cum am ajuns popor fără cuvânt?. Popor fără cuvânt Versuri de Elena Buldum

Mijesc zorii-ntr-o geană Cu miros de damigeană, Pe o pleoapă de nor dens Se -mprăștie intens. Timpul șuieră la geam; Bruma îmi așază-n ram, Tinereți ce nu mai am Bătrâneți cu al ei hram!. Se apropie grăbită Iarna cu a ei ispită, Adio, flori , adio, frunze Adio, dulceață de buze! Adio, lumină și soare Adio, pături de culoare Până la vara viitoare Aștept cu dor prima ninsoare. Prima ninsoare Elena Buldum  https://www.facebook.com/imagebuldum/

La balcon un gând îmi trece Ca un zbor de rândunică Mă scaldă în apă rece Și cu teamă și cu frică. Nori de griji, înfumurați Ploi cu toamne care vin Tot cu ochii- nlăcrimați Care ustură puțin. Plâng-ncet și râd puțin In piept scoate un suspin, Cu un gust ca de pelin Ce amar de toamnă țin! Amar de toamnă Autor Elena Buldum https://www.facebook.com/imagebuldum/

  Fiecare are caracterul care și-l poartă. Caracterul se formează de-alungul timpului. Sunt trei aspecte care îl întărește sau îl slăbește. Educația, familia, societatea. Educația este esențială în primii ani de școală. Acolo începi a silabisi primele buchii din alfabet, și tot atunci se conturează și scrisul. Litera capătă forme și înțelesuri. Dacă v-ați fixat scrisul are o înclinație când spre stânga când spre dreapta. El se curbează în funcție de percepția oculară. Re tina distribuie și focalizează imaginile așa cum le percepem noi. Imaginea creată vine din interior în funcție de informația memoriei pe care o deținem fiecare. Fiecare ființă, individ, se naște atât de diferit. Nu- l putem compara cu cel de lângă noi. Fiecare este unic în felul lui. La fel și trăirile fiecăruia sunt unice și experiențele la fel. De aceea noi oamenii avem un comportament față de noi înșine foarte diferit. Ne diferențiază modul de a gândi situațiile în care ne punem. Acționăm mai mult din impuls și

școala vieții mai departe este clar singurătate. autor EB e ll la cine aștepți mai puțin ăla dă cel mai mult. Succesul se urcă la cap și coboară mintea. Viața e grea în comparație cu moartea?. Moartea ne liniștește și ne face praf de oase!

Mă joc cu picătura vieții!               Nu mai iubim nici măcar în tăcere.  Elena Buldum

Mă roade timpul până la os.  Elena Buldum