Tic-tac! Tic-tac! Orologiul se grăbește Pășeasc pe alb în noul an Mă spăl de câteva amintiri triste Vreau să pun talpa piciorului pe tărâmul noilor clipe minunate Tic- tac! Tic-tac! Se apropie cu repeziciune ora douăsprezece Ridic paharul în cinstea oamenilor buni Închin o cupă de șampanie sufletelor minunate Cu părere de rău Anul vechi îl las în urmă liniștit Îi mulțumesc! Și -i spun anului nou Bine ai venit! La mulți ani! Între cumpăna dintre ani Tic-tac! Tic -tac! Își pune o dorință... Tic-tac!...
Postări
Ieri 29 decembrie, o dată importantă pentru mine, eu sunt născută tot pe data de 29 dar octombrie, am primit cel mai frumos cadou de Moș Crăciun, mulțumesc Radio Metafora, d-lui Păun! Le doresc , Un an nou fericit! La mulți ani ,Radio Metafora, tuturor colaboratorilor ei , citittorilor! Vă mulțumesc! Distinsa ELENA, Azi 29.12.14 am publicat in Ziarul www.radiometafora.ro < Tic-tac! Tic-tac!-autor Elena BULDUM din Girona /ES (Spania)> Va rog sa-l vedeti publicat Cu respect Octavian PAUN Director Adj.Ziarul www.radiometafora.ro din Oak HARBOR,SEATTLE,WA,U.S.A RadioMetafora.ro - Visul românilor de pretutideni RadioMetafora.ro - Visul românilor de pretutideni Natural disasters in the WORLD,Space,Science,History,Travel Posted by PaunOctavian / decembrie 26, 2014 / Leave a comment Tornadoes Kill 4 in Mississippi; 50 Injured During... RADIOMETAFORA.RO
Mi-s ochii umeziți de dor, Pe pleoape-mi curg șuvițe fine; Că eu zăpada o ador, La mine aici iarna nu vine. Omătu-i ca un var- pufos, Pe tălpi adun doar praful gros, Și pe ninsoarea de pe cer În toate zilele mai sper. De unde atâta iarnă, iar... Pe acest dar, cer în zadar... Aștept să cadă fulgii mici Pe-o vale cu pini pe aici. Vale cu pini Elena Buldum drepturi de autor
Văd, dincolo de văzduh Dinadins... mă uit!...un duh, Cu o candelă aprinsă, Că lucea poiana ninsă. Și pe cap avea scânteie Tinea-n mână, o sfântă cheie... Ce deschide albă poartă, Toți avem aceiași soartă? Și -un destin ce-i zbuciumat Fiecare n-a visat Și -au dorit o viață bună... Cu iubire și lumină. Ce trimite Dumnezeu Omului, chiar de e greu? Nici ușor nu poate fi De aici vin îngerii Cu luminile aprinse Și cu suflete deschise, Precum poarta raiului Pe cupola cerului. Ce trimite Dumnezeu. Elena Buldum Girona, decembrie 23, 2014
FESTIVALUL DE COLINDE SI DATINI DE CRACIUN- BUN ESTI DOAMNE, BUN- EDITIA A II - TARRAGONA 2014
https://www.youtube.com/watch?v=btKVEtM9m5I&feature=share
Întorc și capul pentru-o clipă minunată, lipesc secunda doar un ceas, sau două... Să nu desprind sclipirea ei vreodată... din colțul ei o țin; Cu mâinile amândouă... ... și de-aș putea să -mi prind pe brațe zile... și -un tatuaj ce-l deslușesc de-ndată, Pe-un calendar cu linii să trasez în mile, tărâmul fericirii. Te rog, încă o dată! Întorc privirea să te caute pe tine, Te sui pe culmea clipelor mărunte... Și uite-mă pe autostrada ce ne ține; Doar eu cu griji trecând o sfântă punte. Sfântă punte
Slava Domnului, să fie!
vol” Întâmplări pentru pitici” drepturi rezervate doar autorului Vai, ce zi! Câtă splendoare! Cerul e plin de culoare; E ajun și sărbătoare Maica Sfântă făcătoare... Într -o sfântă ascunzătoare... De un prunc e născătoare, Alb la față, luminat... De trei magi prealuminat. Melchior avea -n ulcior Aur, și s-a-nchinat de zor!... Recunoscând, pe Iisus... "Că a fost trimis de Sus" De la Domnul preacurat... A trimis un fiu curat, Să spele păcatul lumii... Cu sângele inimii. Un rege sânge arab... I-a adus și -un baobab, El se numea Baltzar... Nu părea deloc bizar! În cavernă cu capul plecat... La prunc el s-a aplecat, Avea smirnă și -o icoană Din busuioc, făcu' coroană. Ca atunci când fi-va mare... Pruncul și tămâie are Gaspar regele hindus... Cu dragoste i-a adus. Slava Domnului, să fie! Vai! Câtă minunăție!
.Se strâng dureri continuu... Din inimă fac ghem Și flăcări discontinuu Ploi de săgeți. Mă tem... De cupidon cu arcul... Și de a lui iubire Nu-i nimeni ca el altul E plin de fericire. Îl rog ca din săgeți... Să -mi facă sfori de dor, Și-i cer vreo șapte vieți Le leg să nu mai mor; -Promite-mi înger alb Te rog, nu fă' risipă Din dor fă-mi un crin dalb... Să mă bucur o clipă. Cupidon
Seara pe-nserat Cine-i bosumflat? S-a ascuns în nori... Soarele, de atâtea ori... Cerne cu zăpadă, Iarna, stă la sfat... Se bate cu-o spadă Cu gerul crăpat. Mâinile îngheață... Dis -de -dimineață Vai, câte troiene...! Viforul azi cerne. Bântuie într -una... Pe săraca luna Ochiu' îi îngheață... Albă e la față. ÎNGHEAȚĂ
Așa se sprijină pe mine, durerea ce s-a întețit, zvâcnește și de ce mă ține... de umărul mi-i amorțit? Nici brațul drept nu se mai mișcă, împins de-o faptă , istovit... și palma pe obraz îl pișcă... pe sufletul tot obosit. Așa e și nepotrivirea, cu sufletul nepotrivit să -l ocolească cu privirea, îl înțelegi că -i istovit, s-ar mântui de-i izbăvit. Așa s-au adâncit năravuri, de -ar ști, de ce-s ademenite, împrăștiate între aburi ar ști, că sufletu-nghite. Așa s-au adâncit
din volPeripeții pentru pitici În ziua de Ajun Nu-i așa copii.. ..................................... Când e ziua de Ajun... Vine, vine, Moș Crăciun... Să ne-aducă ciocolate Moșu, are-n sac de toate... Dulciuri bune, jucării... Să - mpartă la copii, Fie mari, că o fi mici; Aduce și la bunici. Și lu' mama și lu' tata Să aducă și lui fata... Cea micuță și- alintat ă O frumusețe de fată! Anul ăsta lângă ușă De la Moș vrea o păpușă... Care spune mama, tata "Și tata să pupe fata"
Azi, focul din șemineu supărat vreascuri trosnește- Limbi de foc, văd și -un pigmeu, și o flacăra mocnește, Și un dans de indigeni, ce se pregătesc de luptă, Saltă caii în galop, niște lupi flămânzi se-nfruptă. Privesc focul jucăuș, e o lume de poveste Parcă aș fi la derdeluș, și un paj aduce-o veste... Că s-a născut și Mesia,... răsare o stea lumină Suflete inima sus, la cei care n-au o vină. Dansul focului albastru, pâlpâie și mă -ncălzește Tot ducandu-mă -ntr-o lume ce pe mine mă primește, Și o scânteie sclipitoare îi salvează prin minuni Pe acei cu fapte bune, și care-au rămas creștini. Dansul focului albastru
De ce mi-arunci azi vorbele n-au rost... Ca să le-nsemni pe cele bune, ce au fost! Și tot mă -ngenunchezi în vorbe și cuvinte Că eu supusă, te urmez ca înainte... Nu cred că va fi niciodată, ” o dat ă” Sau cum ne-am cunoscut vre odată... Ți -amintesc că îmi făceai și jurăminte... În zilele -nsorite, și soarele fierbinte... Ne-a topit atâtea încercări - Azi și speranța sunt puține -așteptări Ce le aveam în rostul unei vorbe... Împrăștiindu-se ca sunetul de tobe. Îmi țiuie urechea dreaptă, ce ecou! Le-aud cum spune, ca să vii din nou... Și -n inimă să -ți bată dragi cuvinte - Eu te aștept, dar nu cu false jurăminte. False jurăminte
Pe uliță vol Peripeții pentru pitici
Pe uliță Elena Buldum drepturi de autor A venit iarna pe uliță, Mama-i strigă lui Culiță! Să se-mbrace cu- o bondiță Și căciulă astrahan, Pe -așa frig și c-un suman, Țop cu Maria lui Fănuș L-au luat și pe Tuluș Să se dea pe derdeluș Cu mâinile reci și bocnă- Geru' ngheață ca în ocnă; Pătrunde-n mănuși de lână, Lâna-i din oi de la stână... Cele ce sunt și cornute... De-a lu' tata, bine păscute ............................................ Și Fănuș își face-o spadă Din turțurii de zăpadă Se incinge pe-ndelete O joacă, băieți și fete Toți se dau pe derdeluș Că vine vara acuș!
Doar zile frumoase
Doar zile frumoase Elena Buldum Din vise și doruri și multe coșmaruri... Cu inimă neagră din fiere, amaruri- Fă -ți inimă bună și buze atinse... Cu zile frumoase prin pletele ninse.... Și chiar de-ai ajuns fără putință- Nu-ți șterge din minte a ta pocăință Ridică-ți spre cer plina-ți ființă Supuneți genunchii-n umilință-... Iubirea cu dor să-ți atârne de gene, Un șir de speranțe legănate alene, Mai scoate din minte coșmaruri, ia vise Adu-le cu tine, că-ți sunt azi, promise.
Cu pași repezi se apropie crăciunul... Vin colindătorii, răsună cătunul, Trec copii mici, cu mic, și cu mare... Au bărbile -nghețate, nuci au fiecare. Frigul pișcă, doare, cu mâini -nghețate, Răsună colinde, până hăt ' departe, Fiecare casă, are pe masă bucate... Colaci, cozonaci, așteaptă mâncate. Sânii, zurgălăi! Câtă hărmalaie! O fetiță mică cu-o buclă bălaie... Fața roșioară și cam bucălaie... Părul răvășit îi stă ca o claie. Spune-o urătură. Vai, și ură, ură! Colindă! Colindă!... Toți în sat admiră... Chiar de este mică, chiar și de statură E o talentată și la strigătură. Cântă "Dom ', Dom ' să -nălțăm"... Lucruri bune să -nvățăm Și pe săraci să-i ajutăm” Răsună colinde Elena Buldum Girona, 2014
Sorbesc din viață
La același geam de dimineață... Îmi șterg de praf niște -amintiri, Și -n colțul buzelor cu viață... Sorbesc din dulcele priviri. Așa mi-a înrămat destinul Să îmi răsară -un curcubeu, Cu cine să -mpart și chinul! Și amaru-mi vine să-îl beu- Azi fără nimeni...iarna vine... Văd albul fugilor de nea La geamul meu privirea-mi ține; S-a scurs un an din viața mea. .
A mai trecut o vreme-ndelungată Și eu privesc în colțul meu de geam Și jur! Că n-am să înțeleg vreodată... De ce se ofilesc copacii-n ram? Mă dumiresc la geamul meu, De ce-ncordarea mă supune Sunt umbre negre, și mi-e greu, Și n-am pe nimenea, cui spune! Să trag peste tristețe o cortină Din stele-albastre căzătoare Invoc și cerul, ca să -mi țină ; Azi de urât. Că nu e soare! O vreme a trecut
Ploaia pe pământ, a stat! Norii s-au-mprăștiat, Vântul în rafale mici... Bate, pe aici! Toamna a plecat demult, Numai zgomotu-i ascult, Urcă -ncet pe-o cărăruie... Un bătrân, ce greu, se suie! Umbra lui, ca o momâie? O fantasmă, ce se-arată! Se ivește, și de-ndată... Parcă, măsurând pământul, Nimenea nu-i vede gândul, O suflă și vântul! Când e soare, nu e bine, De umbră, umbra se ține; Cu pașii mărunți... Fuge, colo-n munți... Unde chicotește bruma... Cenușie precum huma, Lăfăindu-se tot drumul, E una cu fumul! Se-mprăștie în zare... Forme, nu vă spun că are... Reapare și dispare... Siluetă n-are! Nu e bine, nici la soare, O topește din picioare, Se zbate ca-ntr-o strânsoare; Vai, ce apăsare! Nu e bine, nici la umbră Că o face mică, sumbră, De atâta supărare... Se evaporă-n mare! Siluetă, n-are...
Pe-o culme
În jar îmi sting durerea, cărbunii mi-i aprind... Cu-o flacără albastră, în pieptul meu zvâcnind... Durerea, ce mă ține, cu palmele o prind, S-apuce ghinionul, să fugă- oftând, icnind! Mi-e sufletul angelic, ce-mi strigă -o rugăciune Că sufletu-i pierdut, e negru, de tăciune? Și ziua mi-l -nchei în sfânta carte mare Cu-o soartă mult mai bună, de viață dătătoare. Mă doare însuși visul născut din gând sublim Rămâne o fantomă în suflet anonim, Și cine n-ar dori o dornică -nălțare Ce-i retezat pe-o culme și viitor nu are. Pe chipul de icoană, mi-aș pune o coroană Iar, zidurile sparte, să -elibereze-o Ană, Cu gândul neputinței și-amarul din pelin S-agăț amărăciunea, în cui, să mi-o alin...! Pe-o culme... drepturi rezervate doar autorului
Balsam
De ce sunt eu departe mereu, de casa mea... Îmi lasă dintr-o parte. Pe partea ' ai mai grea, Din jumătate sorb și mierea tinereții Cealaltă -i mai amară adică -a bătrâneții E ca un Leu feroce de foame doborât, Acum, la tinerețe așa -s posomorât Ca orice animal pe animal, mănâncă Și gustă fiecare din carnea lui se-nfruptă; Că cerul se împarte la doi, ai cui să-i spui! Când pe planeta asta te simți a nimănui. Că timpul e un nod, ca mărul lui Adam Ca stă -ncovoiat pe timpul ce nu-l am... De partea mea să vină să-l ungă cu balsam. Balsam Elena Buldum Copyright @2016
Și plouă -n gânduri toată noaptea... Din nori adun tristeți grămadă O săptămână-n ziua a șaptea... Pământul s-a cutremurat, să cadă. ...Și replici. Iar! De supărare, ce să zică! Planeta suferă -n zadar Și omul scuipă -n sân de frică, Degeaba, am primit-o-n dar. Și plouă -n gânduri toți copacii... Au ramuri scurte -n coarne dracii, Că mintea simte, și -n sughițuri Îmi trec prin piele, vorbe, simțuri. Replici...
S-a stins din trup ființa, s-a ofilit un crin Cu mâinile de moarte, de ce vreau să mă țin? Că fructul supărării se sprijină de mine C-așteaptă-o mângâiere, de la destin, nu vine. E crudul adevăr, ce-l leagănă pământul Aș vrea să mi-l -mprăștii, în patru zări,cu vântul, Să -mi lase timpul liber, și trupul neatins Îl vreau atins de soare, nu -l vreau pe tâmple nins... Și cuprins de supărare, și de tristețe -nvins Că viața -i trecătoare, durerea cu ce-am stins, S-aprind o lumânare, din miezul de lumină Să fac o rugăciune, și -n viață să mă țină. Și am de învațat să fiu, și totul ca să știu Că sufletul din mine, este ca focul viu Nu-l las să ardă scrum, și acum la lumânare Ard fitilul de păreri cu iubirea mea cea mare. Focul viu
Îți iubești patria Știi tu, azi, oare cum este... Țara ta, copilă dragă? Ce ai buzele de fragă Ca o filă de poveste. Știi tu, azi, oare cum este... Țara ta, copile drag? E o carte de poveste Ai crescut, ești ca un fag? Ia să-mi spui, tu, măi copile! De-ți iubești țara mai tare Dincolo de -a ei hotare O mai recunoști prin file? Spune-mi tu, copile drag Ce m-aștepți mereu în prag, Îți iubești patria mamă Dorul de pământ, te cheamă? Ia spune-mi copile, ce... Știi de câmpii, izvoare... Sau de munți , sau o fi mare Țara pentru tine are?
O zglobie veveriță Avea ie și cosiță Coada neagră și stufoasă Și e cam fricoasă. Fuge! Saltă! Hop, pe - o creangă Toată ziua, se dă huța! Se balangă! Drăguța!... -Zdup! Zdup!.. iute sare! Pentru-o mână de mâncare Cineva -i aruncă -o frunză Alt copil strâmbat se-amuză Uitați -o pe hoțomană Care fuge de pomană- A luat dintr-un rucsac Aluna și a pus-o-n sac Strigă, ajutor! Omidă! Doamna ghindă Cine să o prindă Ea, aruncă, vâșc! Cu-o ghindă. Sare, iute! -Zicând vrute, și nevrute -Bolborosind ceva Toți o ceartă, și cineva Cum este Domnul bursuc care stă în nuc, Spune! Mereu Se cațără... Și -n nuc Unde spargea el nuci Hopa țup și pe uluci -Pac! Pac! Cine să -i vină de hac! Să vadă ce s-a-ntâmplat. E blat, e blat strigă -un puișor Care aleargă repejor Doar pentru o biată râmă Mai vâslește și-o cârmă Cu un peștișor pe baltă Veverița, vai! Și că saltă; Țup, țup, că minte n-are Când vrea ceva de mâncare. O veveriță zglobie
Știu! Esența iubirii se-mparte la doi Eu sunt prima parte de iubire, din noi, Divid un întreg, să guști din esență De amară ce este, îți cere clemență. Și -ți cere iertare, că are de ce... Dumnezeu este mare, și iartă orice! Mă iartă pe mine, din tine cred e... O jumătate, venin, și chiar și fiere. O simt, e amară, mi-o trimiți iar la mine Îmi curge prin vene, ca o gheară se ține E rău , este greu, de-aș ști, chiar și eu Licoarea iubirii, cu mine, să o-mparți mereu. Licoarea iubirii
Când lăcrimează cerul cu fulgii depuși, Se-adună iarna pe la case, pe la uși Așa se-ncremenește sărmana vreme Că și focul în sobă, de trosnește, se teme. Se adună fulgii peste creste, peste munți Îi risipesc un vânt puternic, că sunt cărunti, Cărări nebănuite, pline de zăpadă Au înghețat, și gheața este ca o spadă. Așa, se -adună ierni, se spun povești... La gura sobei, de lupi hulpavi, de lucruri omenești, De munții cei încremeniți de- o vreme Și de natura ce se năpustește, nu se teme. Se-adună iarna
Haiku
energii pozitive șir de gânduri piatră de moară Haiku frunze moarte drum lung poteca singurătății Haiku măsor cu lingurița ultima suflare spațiu gol
De când e lumea Și pământul Domnește cerul și cuvântul La început a fost un sunet C-a fost scăpat, așa, din tunet Și din nimic, și scăpărare Făcut -a, o flacără mai mare Să lumineze-ntreg pustiul... tăcea chitic, că -i luase piul Că -mpărăția se părea Cu Dumnezeu cu tot în ea... Nimic, și -i suflă, și viață Omului, și ce mișca, speranță Și minte, ca atunci, când minte... Porunci, poate o sta cuminte. Tăcea... Elena Buldum
Iată -mă, dragostea mea Mă, uite! De ce sunt a ta? Vede-mă, vezi semne bune Arată -le, vai, ce nebune? Le spune, iarăși la lume... Că stărui, să mă nărui Și vrei să mă părui? Iată, că reușesc Uite, de ce nu doresc Vede, o lume întreagă Arată, că -ți sunt tare dragă Spune, acum, nu-i de șagă. Șagă Elena Buldum
Astăzi este ziua mea Doamne, ce pedeapsă grea, Mi s-a urcat în spinare E o suferință mare. Că nimic nu-i de prisos Când obrazul este gros, Mi-a bătut pe umăr palma Suferința stă de-a valma. Azi, Doamne, te-am primenit Mă supun, de ce-s jignit? Caut legi spre a-nțelege Și de ce-i fărădelege? Doamne, am crezut că -i unsă ... Soarta mea, de ce-i împunsă; Îți spun - ce-s străin pe lume? Spune, Doamne, nu vreau glume. Pe umăr palma Elena Buldum
Îmi țin tristețea în pumni... Cu lacrimi amare , sărate Din vise, din clipe, s-aduni... De-o viață așa adunate. Îmi plâng amintirile-n brațe Deșir viața lent, ca pe ațe E-un trist episod între noi Noi oameni suntem cu nevoi. Vă plâng amintirile-n suflet Cu lacrimi sărate, ce umblet? Și viața în mâini suspinând Pe-al vieții făgaș, cu avânt....! În mâini 22:28 , Girona, 8 noiembire 2014
Iute...
Murmur de izvoare, foșnetul de frunze Mișcătoare clipe ce le-ngân pe buze; Toamna asta trece și are multe scuze, Părul îmi albește, fără să m- amuze. O fi prea târziu, ce-aș putea să scriu... Că în mine-i vară, des-de -timpuriu; C-a venit o iarnă și îngheț de viu; Într -un anotimp puțin ruginiu. "Farmecul din mine-i limpede și știu " Gândul mă adună și -'ntr -un ceas târziu... Iute, mă îndeamnă cine vreau să fiu Să nu pierd speranța drumului pustiu. Iute... Elena Buldum Girona, 7 noiembrie 2014
Mi s-a pus pe suflet toamna M-a încărunțit și iarna, Nu știu, de ce m-a pornit? Poate am îmbătrânit? Și văd stele spre zenit Oare este infinit? Nu clintesc, oi fi vrăjit? Sunt statuie, pironit... Nemișcat, cu ce-s cioplit... De rămâne neclintit... Pe o muchie de cuțit ; Suflete nu stai tihnit. Tihnit
S- a frânt iubirea- n două jumătăți... Neobișnuit, și nu mai e ca-n alte dăți, Când aștepta-n prag, și -n fiecare seară De o purtam pe umeri, exact, ca o povară. Și a rămas din ea doar muguri înfloriți Cu bucăți de fericire prin merii altoiți, Că de: natura și tot ce-o -nconjoară La viață o trezește, să n-o lase să moară? De-i rămân puține clipe, și-n urma ei și jale... Pe-un colț al inimii, zbătându-se, pe-o cale Ar face cale-ntoarsă, se alină să găsească, Iubirea preț de-o clipă, ca o "mană cerească ". Că uneori și toamna se pot culege vise Și poți lipi pe suflet dorințele promise, Ai ani din viață, și ai vrea cumva, să -i dai... La schimb cu tinerețea, și -un" trai pe vătrai". "Trai pe vătrai " Elena Buldum 4 noiembrie 2014, Girona.
Am secat de lacrimi plânsul, Când la tine mă gândeam, Am schimbat cu-agheasmă cursul... Râului, te urmăream. Ai stors pulsul meu de sânge, L-ai golit de supărare, Venele-în mine-mi strânge Dintr-o singură mișcare. Am făcut din miez de pâine Pentru-o zi, și pentru mâine... Nafură că nu ne-ajunge... Și nici mirul, ce ne unge. Că -ai urcat la înălțimi... Gâfâind, vreo șapte vini! Muntele tre' să -l ridici Obosești... De-ai ști să zici! Am făcut din pânză, aripi... S-atingi luna,-aș contopi De pe cerul inimii Dăruindu-ți bucurii. Cerul inimii Elena Buldum Girona, 30 octombrie 2014
Muzica e-o voce-n mine, O aud și -acum cântând, Glasuri șușotesc, și vine... Ca iubirea mea, gemând. Muzica vibrează -n noapte Și șoptește cu dulci șoapte, Cu urechea- ascult suspine Că îmi cântă să m-aline. Muzica e-un sunet sferic Ce vibrează efemeric, La fereastră -o mandolină Cine-o ascultă se-alină. Muzica mi-e paradisul Ce -mi îndeplinește visul, Ca să -mi caute promisul Pe-o foaie-mi -nșir scrisul. Muzica din Nord și Sud Îmi vibrează trupu-i ud, Muzica din Vest și Est Mă -nfioară, nu protest. Muzica e-o voce-n mine Elena Buldum
Iubitul meu uitată -i pe o creangă de măslin... Speranța -n brațe -mi, ia, ca să mă-alin, Mergând încet, urmez calea ferată... A trenului pierdut, în gara vieții, ...Odată! Și uite-mă convinsă vin la tine Chiar dacă -afară ninge, și nu-i bine, Că -mi arde focul inimii în șemineu Să vin, sau să nu vin, acuma eu? În inima-mi, ce-i răvășită, scrie jale; C-am rătăcit și drumul meu, din cale... Afară, insistent și chiar tot timpul revoltat Pe lumea asta...tu, nimic n-ai învățat? Din cale... Elena Buldum
DIALOG INTRE ANOTIMPURI Cu gândul unor vremuri mai bune, pe terasă anotimpul înmugurit își scutură melancolia. Dis-de -dimineață glasuri cristaline ale păsărilor în zbor, parcă dau bună dimineața i ernii, ca o pâclă de promoroacă îmbracă cu argintiu pădurea încremenită de frig. -Brrrr...umiditatea are față de ulei cleios, transparentă, precum o oglindă ce trebuie ștearsă din când în când. Necăcioasă! -Ce caut eu aici? Între două anotimpuri...! Când m-aș putea teleporta cu gândul în alte vremuri.Unde cirip-ciripul cu glasul cristalin anunță de timpuriu venirea primăvarii , le înțeleg perfect pe limba lor, îmi șoptesc că nu vor pleca în țările calde, anul acesta. Nici nu au unde pleca, pentru că cei de la N.A.S.A au spus că anotimpurile o să ne joacă feste . S-au topit ghețarii din Antartica și primăverile nu mai sunt primăveri, verile înfloresc merii până toamna târziu, toamna nu e toamnă umblă să desprindă peisajul, și se grăbește să înlocuiască natura cu bruma ce albește până î
Într -un pumn ce mă ține Dumnezeu să nu pier... O fărâmă din mine e ruptă din cer, Mă -nfășoară din timp cu tot ce-am visat Ca o pânză de voal e, mereu ai trișat. Stau pachete de cărți întinse pe-o masă... Cu doamne de treflă te joci, și nu -ți pasă... Să te întorci, ca să știi!... Să te întorci, că să vezi! Din stele albastre, le faci stele verzi. O fărâmă din mine, ce-i ruptă din rai Să -ți șteargă din suflet durerea de ai... Un Dumnezeu pe pământ și mângâiere Și -o lumină aprinsă la moarte-ți, voi cere! O fărâmă din mine e-o fărâmă de suflet Ce aleargă de-o viață, se aude un scâncet, Un plâns de copil, și -un înger- căzut E culcat la pământ, pentru că te-am crezut. O fărâmă din mine...
merg cu frică pe firul unui fir întins... și -l calc încet, că mi se urcă frica, l-am agățat pe cercul roșu, aprins singurătatea -i cocoțată -n vârf cu furca... și o cobor pe trepte, și -o tot urc... făcută ghem, că -o deșir, să nu o-ncurc și scămoșată cu alte valuri de tristețe din fire împletite, din ochi la bătrânețe. Din ochi...
DURU din vol Peripeții pentru pitici
De ce mă priviți așa... Eu sunt porc, din firea mea? Mi-e șoricul foarte bun De Ignat, și de Crăciun. Și la Paști, mă fac sarmale "A la Cluj" varză, și -n oale... Cu capac... La tochitură... De mănânci cu murătură" Că vine ziua de Ignat Vă spun, tare-s supărat, Nici nu mai am zile bune Vor să mă mănânce.... lume... Ce mă fac? Acuși ! Acuși! Toți pe mine parcă-s puși, Mă -nfurnică, și vă spun... Am s-ajung "Duru"- săpun.
Atâția nori câți trec pe Cer De atâtea ori, tu m-ai mințit Eu te-am crezut curat și -ți cer Să nu mai minți, că te-am iubit? Ți -am fost, și iarnă, dulce vară Când toamna îți era fatală, Nu-i vina mea, că faci din ploi Săgeți din stele pentru noi. E toamnă și tristețea ofilește Și ultima petală... Ce-a rămas? Că din iubirea ce-a secat, mă vlăguieste Am dimineați... tăcută-s fără glas. Ce-a rămas...