Atâția nori câți trec pe Cer
De atâtea ori, tu m-ai mințit
Eu te-am crezut curat și -ți cer
Să nu mai minți, că te-am iubit?
Ți -am fost, și iarnă, dulce vară
Când toamna îți era fatală,
Nu-i vina mea, că faci din ploi
Săgeți din stele pentru noi.
E toamnă și tristețea ofilește
Și ultima petală... Ce-a rămas?
Că din iubirea ce-a secat, mă vlăguieste
Am dimineați... tăcută-s fără glas.
Ce-a rămas... 

Postări populare de pe acest blog

LA FEREASTRĂ

Unde Dumnezeu creează