LA FEREASTRĂ

O rană stă pe trupul ridat, căzut în disperare...
Că a rămas un gol cât o distanță mare
Mi-ating și tâmplele -s fierbinți...
Mă -ntreb, iubite...Tu o simți?

Că -n plânset doru-mi este viu...
Atinge-mi doar suflarea, când eu știu!
Că mi-ai pictat pe brațul stâng o cruce...
E neagră jumătate, mi-o poți duce?

Sunt carne? Și din carne am venit..
Că m-ai negat, și Dumnezeu cred c-a murit?
Eu n-aș pretinde nemurirea pe pământ
C-ai înșelat și-n ceruri ultimul cuvânt?

De-atâta sânge amestecat cu lut, lumina...
A tot pălit, și -atunci, mi-ai căutat și vina,
O clipă doar cu degetele mele
Eu singură m-am sfâșiat, și le-am înfipt în piele.

Aștept să curgă sânge pân' la moarte
O viață liniștită, nu se poate
Îmi duc povara vremii, ce mă doare
Mă plânge soarta, până la ultima suflare...

Povara vremii
Elena Buldum