VISE TÂRZII

Încolțit... Elena Buldum Mugurel, e-un bob de floare ce răsare din pământ Vântu-adie și-l alintă, -ncolțindu-i un cuvânt Legănat-n stropi de rouă, mângâindu-l dimineața... Raza soarelui răsare, îi stropește toată fața. Mugurel i- un bob de floare ce-i răsare bucurie, Dinspre creștet și pe tâmple cu o boare argintie Din petala-i lăcrimată roșie precum o fragă, Și iubirea parfumată-i crește floarea lui dulceagă? Mugurel i-un bob de rază ce mă-ncântă cu o privire Îl-aștept de-o viață-ntreagă să-mi aducă  fericire Copleșind  muguri și flori și chiar fluturi pe câmpie Toți privesc și vreo doi nori-ntre- o rază aurie.

Auroră... Elena Buldum ai fost aici și-acolo aproape  la bine și la rău... m-a înconjurat cu dragoste  petala sufletului tău mi-a înflorit c-un zâmbet fericirea  pe pământ ai fost aproape  când te-ai depărtat  de nici-un gând ai alinat și dorul  când inima nu știe tristețea mea de moarte   a fost durere vie și mă pândea  ochii rătăcitori- mâhnirea cu vorbe calde  mi-a îndulcit privirea ai mângâiat cu raze a mea nefericire eu o floare  tu un soare, cu iubire iubirea mea-i acolo plecată de aici ținută, nu desparte  doi buni și dragi amici în fiecare ceas  la orice oră la joc chiar prins în horă un soare în culori ești dulcea auroră.

Visul unei nopți de toamnă Elena Buldum M-am născut într-o carte cu litere? Strămoșul meu a fost preot, și când mă ținea pe genunchi la gura sobei , unde stingeam jarul împreună și mă alinta mereu cu vorbe dulci, așa ca să-mi fie învățătură pe viață, îmi vorbea de litere de aur și  că ele nu se mănâncă... Eu fiind copil mic, totuși visam la ele cu ochii deschiși, să le înghit, și le mâncam din priviri! -Bineînțeles, era un simplu joc de șotron  a  unui copil nevinov at! Visele unui copil inocent sunt cheie și adevăr pentru a deschide poarta sufletului spre știință, rămâne deschisă să intre lumina pură a razelor de soare a viitorului, sau lasă întunericul să cucerească mintea. -Lăsa-ți copiii să intre să viseze, îmi spunea, mereu tata ! -Spunea adevărul, sau nu? Știe un copil să interpreteze visele unui om înțelept! Interpretarea viselor nu trebuie făcută doar științific, de foarte multe ori semnificația visului din dicționar poate deveni complexă, dar, în realitate dacă îl privim c

Eu aici... Elena Buldum tu ești acolo, eu aici, tu ești departe, eu aproape doar gândul în noi ne mai desparte în pași grăbiți plecăm departe ne ocolim, și stăm deoparte și eu aici, și tu aparte ne separăm, cu ochi de moarte și tu acolo, eu aici dincolo-s-eu , tu ești de-aici eu plec, și tu rămâi atunci

O rezonanță fină... Elena Buldum. Șuvițe de lumină se sprijină de cer, De gândesc, la tine, și cu regrete, sper În minte să-mi pătrundă un infinit de vise Ne-ndeplinite  doar din dorințe promise? Șuvițe de culoare le agăț-n curcubeu Te țin în brațe-soare acolo-n pieptul meu, Înalță-mi către cer c-un fulger de lumină O clipă mai frumoasă, în inimă să vină. Când norii se agită -n zare-i văd se zbat... Le suflu-o lumânare pe-a sufletului mat Un susur lin de apă se-aude din izvor Și inima-mi- se- nmoaie si cuvântul dor.

Elena Buldum vol Vise Târzii 2014 Vara, mai mereu la țară, Când ieșeam pe prispă-afară, Ploaia mocănească, iară! Răpăia ca o fanfară- Picura un ceas sau două Când era și ziuă nouă, Picura în stropi mărunți; Țârâia sub pași desculți. Vara, mai mereu la țară Zi sau noapte, plouă-afară, Ploaie ciobănească deasă Pentru plante boierească. Streașina e picurată, Pe pervaz doar stropi lăsați, Plouă brusc și deodată Cad și picături scăldați! Vara, mai mereu la țară, Plouă cu găleata, iară! Cu bulbuci și cu bășici; Ploaie ca bătăi de bici… Vara, mai mereu la țară Cerul-i alb, ce țârâială! Picură, ca o fanfară; Ca o cetera-ntro seară. Vara, mai mereu la țară, Plouă și se tot strecoară Picăturile-i murează În putină niște varză.

Rămân zile... Elena Buldum Sunt zile negre pentru zile albe”, prin sita vieții cernute  de o strecurătoare deasă . Cresc ore ologite-n părere și minte, se răsucesc ca oasele-n morminte  putrezesc fără alin. Sunt ani ce trec se risipesc și vin pictez imaginea vieții când o oglindește soarele și vântul  și timpul și ne rămâne olog doar cu gândul

Aprinde-un vis... Elena Buldum În taina nopții, lumina-i agățată de o stea Pe cer cometele vibrează de iubire alintate          Eu nu am fost ca marea albastră, nici așa Ce știi iubite, la ninfe cânți doar serenade? În taina nopții, iubirea-n cercuri-nalțate Si clipele  mai trec cu-o amintire Îmi furișezi pe-obraz săruturi -nghețate; Pe buze, aștept cuvinte topite din iubire În taina nopții visele-s târzii Și adormite gânduri scrise cu iluzii; Când umbrele se mișcă-s două trupuri vii Pe cerul arămiu cuprind doar deziluzii! În taina nopții se-nalță-un far, Vazduhu-i luminat și strălucește E e o minune și ceru-i creștet de cleștar Dar eu privesc cum luna se rotește; În taina nopții, sunt norii și o stea Cu albe coifuri scânteind; Te rog aprinde-n vis iubirea mea                                   O lumânare, de speranțe fine licărind!    

Nu uiți că ești... Elena Buldum Când existența ți-o dorești, Nu uiți că ești, nu uiți de tine De ai o viață și-o iubești Exiști, trăiești! Când viață ai și o-mplinești, Aici există-i lângă mine Atuncea, dacă o iubești Reziști și crești! Cu binecuvântare o primești Această viață, ține la tine Și nici nu știi să o trăiești Absent exiști, nu știi ce vine!  Când uiți de tine și de ea În viață ești, exiști cu cine Și existența o faci să stea Atuncea, uiți de tine! Și uiți apoi să mai trăiești Cum este pură și divină, Ca un copac-n ramuri crești Cu-a Dumnezeului lumină! Uiți de ea, și, uiți de tine Uiți de noi, te uiți apoi Te uiți pe tine, și pe noi Uiți, când eram amândoi.

Elena B 9:26 Prin stropi de ploaie am ales La streșina de vis a casei mele Din roua care cădea mai des Am-nvelit pe-o parte chinuri grele. Și a vegheat doar Bunul Dumnezeu, Pe sub altarul de stejar a  unui om    Când a deschis lumina crucii, să fiu eu Am-ngenunchiat la brațul unui  pom Grămezi tăcute de amintiri, într-un hambar, Cum spicele de grâu așteaptă să se coacă... Legate-n snopi de paie , n-am habar Oare, durerea va dori să treacă!

Vine frigul Elena Buldum Vine frigul și îngheață frunzele s-au ofilit, Sunt pălite fără viață și natura a amorțit... Scărțîie și vântul suflă crengile-s înțepenite Sunt uscate fără viață, pe un ram îngălbenite Razele de soare calde mângâie natura moartă... Bate vântul și usucă codru-i ca un trup-nensuflețit Niște ramuri ține bruma două bufniți au pierit Galbene de frig și iarna rece tot a prăpădit.  Zgribulite-n ramuri ude păsărelele tăcute Dârdâie pe crengi uscate vântul șuieră-n minute, Doar o boare mai adie cu miros de primăvară Și vestește anotimpul gerul rece o să apară.

Calea... Elena Buldum Când ai plecat privirea a fost pe ultimul drum, Te-am urmărit,cu ochii-mi la intersecție-s și-acum... Te-aștept, în capăt la răscruce, acolo, unde calea-am bifurcat Am rătăcit doar sensul, ce singuri fără vină l-am uitat Când ai plecat privirea, singur pe ultimul drum, Ți-am urmarit iubirea, întoarce-o din inimă acum Revii te rog la mine, dar, nu te-ai  mai întors; Și-am tot sperat, e bine, când faci lucruri pe dos?

Azorel Elena Buldum din vol Peripetii pentru pitici  Azorel, cățel micuț... Latră, e obrăznicuț! Se ascunde, în coteț... Dă din coadă, și-i isteț! Stă, în cușca lui cuminte... Pentru că îl doare-un dinte A avut, o rugăminte! Să îl scoată dinainte. Și, cine să-l asculte... Când în curte-s oseminte A primit multe insulte Oase roade, ia aminte! Cine să îi dea crezare O, durerea-i foarte mare! Toată ziua cu lăbuța Se linge ca pisicuța. Hrăpareț din fire pare Lacom este la mâncare Fură bucătura cea mare Fuga, iute, și dispare! Cine să îi dea crezare Că-l dor dinții n-are stare! Nici cumătra vrăbiuța Cu un cioc, ca săbiuța. O, durerea se-ntețește! Azorel se zvârcolește Dar, dulău'-l dojeneștește Mi-ai furat oase hoțește! Ai mâncat, fără oprire Cel mai mic os, și subțire L-ai sorbit dintr-o sorbire L-al meu bal de-absolvire.   Și se ceartă pițigoii Toți strigau în gura mare... Răsuna și vadu' oii, Vai, ce zarvă,ce-alarmare! Azorel, cățel cuminte... Și de astăzi ține minte

Încât... Elena Buldum Așa ai umilit iubirea,... încât... Și chipu-ți este judecat Din pământul prelucrat Smerenia l-a aplecat Nu te gândi, că pleci iertat... Smerit sau chiar nejudecat! Așa ai umilit iubirea,... încât... Și norii s-au întunecat Pământu-i sec și desecat Și orizontu-a adunat Nori negri plini și un păcat! Așa ai umilit iubirea,... încât... Și mările s-au înecat Corăbii stau pe- un țărm uscat Și curcubeu-i aruncat De raze negre-i inundat! Așa ai umilit iubirea,... încât... Și sufletul-i îndurerat  Și cerul parcă-i adunat E roșu și-nfierat! Așa ai umilit iubirea,... încât... Și norii-s din metal zincat S-au transformat nevinovat Chiar dacă capu-i aplecat Iubirea vie m-a tăiat?

Copyright@ 2015 Nu am averi pe-acest pământ, In suflet arde-o steluță; Pe cerul vieții-mi luminând, Am cea mai mare luminiță. Nu am averi pe-acest pământ, În ochi mi-e toată strălucirea In spirit am un crezământ Care-i aprinde strălucirea. Nu am averi pe-acest pământ, Pe buze-o ultimă dorință Când liniștea tăceri formând Vreau viața fără suferință. Nu am averi pe-acet pământ, Numai lumina cea senină Adie vântul și -o frământ In gândul meu este divină. Nu am averi pe-acest pământ, In umbre negre văd păreri Ca niște salcii deformând Dureri de astăzi și de ieri. Nu am averi pe-acest pământ, Am suflet care-i ' ntr-un suflet Și vorbele le- ngân-n gând M-am săturat de-atâta umblet. Averile sunt de nimic, Contează numai anii mei Nu vreau să fiu un inamic, Nu-mi vând iubirea la atei. Nu am averi ,am doar iubire Și sufletul pe tot-l cuprinde... S- aducă numai fericire In inimi bune de se prinde

Câte... Elena Buldum Câtă dragoste e strânsă, Precum roiul de albine, însă Fagure-i, iubirea,-i plânsă Se topește stinsă, stinsă... Câte doruri ai râvnit, Printre lacrimi, printre vise De miros ademenit Și au ars în foc aprinse. Câte doruri și sperantă, Ignoranța le-a supus Când iubești cu toleranță, Ești dispus să ierți nespus. Câte vorbe de s-ar spune, Când iubești cu-adevărat Chiar de mai greșești anume Vinovat ești și iertat. Câte fapte de s-ar face, Când ajungi la Dumnezeu În genunchi nu poți reface Faptele și când e greu. Orice-ai spune din greșeală, Dintr-o vorbă sau cuvânt Omul, toți dăm socoteală De păcat pe-acest pământ. Când ajungem la ranchiună, Să pășim la braț cu ura Adevărul și minciuna Arde mocnit ca tăciuna. Când pe limbă ai venin, Ce răsare din senin, Antidotul cel mai fin În suspin nu ai alin. Și când legeni-o alinare, Te îndârjești a nu ierta Și iubirea foarte mare Numai poți în veci certa. Când tăcerea-i-nnoptată, No

Pisoiul meu Elena Buldum vol Biuța, Albinuța Am un mâț, pui de pisică, Are ochi și  gura mică L-a lăsat a lui tușică' În grijă la o amică. Că mămica lui pufoasă, A plecat din zori de-acasă Să-aducă bucuroasă Șoricei pentru o masă. Speriau niște vecine, Niște pestrițe găine Din ograda cea cu câini Ce-aveau colții și canini! Din căușul palmei lată, L-au lăsat și la o poartă Pe-o bucat'de ciocolată Asta-i singura răsplată. Cu mustățile de vată- Stă pitit, ca un covrig; Are ochi de ciocolată Bate vântu', și i-e frig!   În culori amestecate, Are nasul colorat Cu lăbuțele pătate E-un pufos mic, adorat. Cu lăbuțele se-agață, Miaună, atunci, când plânge! Unde apucă, tot înhață Chiar, și cu limbuța linge. E-o minune între minuni, Și tristețea  ti-o alini, Că de vineri până luni... Stă cu bunii mei cei buni.

E în culise... Elena Buldum În galop fugind,fugară, Ticăie de iese afară Taciturnă și tăcută Ascultă și nu cuvântă Inima e mută! Încuiată fără lacăt, Cu zăvor și porți deschise Când durerea e în treacăt Când cu ușile închise Inima e în culise Joacă rolul lui Ulise Are vise! Când aprinsă de-o țigară, Înșelată e-o ștrengară, Pasageră într-o gară, Inima așteaptă-afară, Doar iubirea o omoară, E-o comoară!

Egrete de culoare... Elena Buldum Când scrii. Ca să te afli-n scris E-un semn sub clar de Lună, Și însemnat e circumscris Ca o hârtie de culoare bună. Când scrii.Ca să te afli-n scris Pe-o coală de hârtie albă, Și însemnat e circumscris Cuvintele-s egrete de culoare dalbă. Când scrii.Ca să te afli-n scris Parfumul rozelor târzii, Și însemnat e circumscris Devreme timpuriu să vii. Când scrii.Ca să te afli-n scris Prin vene sângele ne curge Și însemnat e circumscris La vale curge apa și se scurge. Când scrii.Ca să te afli-n scris, Elicea norilor de vânt Și însemnat e circumscris Ne spulberă ultimul gând.

Bostanul are ochi Elena Buldum 12.50 Toamna are-un paner...  plin cu mere, fructe-n el  cu-un bostan ce are ochi...  să nu fie de deochi. O privighetoare cântă tot văzduhul îl încântă, chiar și spicele de grâu sunt vecine cu un râu. Frunza este ruginită feriguța e albită, din câteva picături dimineața le cresc nuri. Toamna este-un anotimp sezonat și de-un bun timp aud, șuier prin văzduh ce se plimbă cu un duh.

Iarta-mă Doamne! Elena Buldum 8.04 te caut, iubire, în petalele de trandafiri, înmugurești în muguri de flori roșiatici în amurg miroși parfumul florilor de altădată pe care îî dăruiai cu inima curată dar petalele s-au ofilit tu care te bucurai de fericirea lor, în fiecare dimineață când înfloreau ai respirația întretăiată de durere, pentru că trandafirul are spini îți înțeapă buricul degetelor în cuvinte. ai îmbrățișat negura nopții, frumusețea florii a îmbătrânit în suferință îngenunchezi la tulpina unui trandafir țepos înțepătura săngerează trupul, curg picaturi de rouă în gânduri fără vină este sfârșitul unei flori, unui anotimp, petalele se ofilesc, frunzele pălesc și din gămălii de ace sorbi cu sete umilința timpului trecut îngenunchezi în fața altarului ,crucii, și în amărăciune speli picioarele lui Isus Hristos, cu picături de rouă dimineața, coroana de spini de pe cap și privirea ațintită, către cer, pe frunte curg șiroaie de sănge, în stropi de

Marea-n valuri Elena B14.03 Viitorul se întinde, e o punte infinită Îl precede doar lumina, strînsă-n noduri, e albită Luna-i roșie, tot-agață sentimente-s fără vină În oglindă se răsfață, devenite să revină. Marea-n valuri se înalță, Ca un petec de hărtie Norii negri-un sens încalță Legănat în inerție. Pe-ale valurilor clipe, doar minutele se scurg Orologiul le înghite-nvolburate în amurg E-o corabie pe apă ce plutește în derivă Și catargu-i strâns în velă, ambarcație captivă. Viitorul se întinde, e o scară fără șir... E-o coloana-n nori zidite... Trepte lungi-n cer, un bir Ce-n tăcere stau clădite.

Rugă la Cer 18.42 Elena Buldum Început de rugă fără sfârșit, Pentru țară și pământ tradiții și cuvânt Pentru cei ce ne-au lăsat luptând strămoșii pentru pământul cel sfânt. E o rugă nesfărșită,fără sfârșit pentru bătrâni și copii, ai noștri părinți, c-avem morți printre ei sunt și vii  lacrimi fierbinți curg -n dorinți. și strângem din dinți; că suntem lihniți  ca niște câini fugăriți. Intr-o țară fără părinți, sunt lacrimi fierbinți.  Avem un destin ce-l... pășim cu toții grăbiți Și nu ne uităm la copii, sau bătrâni, la cei vii. lacrimi pe-obraz și plâng îngroziți. Fără țară rămânem tăcuți, s-a vândut pământul scump pe-mână de arginți, ne-am vândut liniștiți și i-am lăsat pe copii,  fără trecut, fără  prezent  speranță și bucurii Ne-au luat tot și dorm liniștiți, acei fără țară și fără părinți? oare dorm liniștiți? din tată în fiu mă rog, nici nu știu. Început de rugă fără sfârșit pentru pământ. S- avem o țară, avem părinți,  să trăiască copii să fim fericiți.

Freamătă de bucurie Elena B12.14 vol Cuvinte pe aripi de iubire În dimineți răsar amurguri, Pe înserat adorm cu fericirea Privesc petale și câțiva muguri, Mai poate înflori în noi iubirea? Cu mintea mea închipuindu-o Îmi mângâie pe creștet tinerețea Că o dezmierd cu duioșie și o... însuflețesc pe ea și bătrânețea? În flori se leagănă doar fluturi, Mai pot reînvia la viață cerul, în zări mă-ndeamnă niște gânduri, Urmez văzduhul și misterul! Ating petalele cu mângâieri, Și freamătă de bucurie Nu le vorbesc de azi sau ieri, Le sfătuiesc de-o veșnicie.

Se poate răsuci... Elena B 9.11 Stai în copacul vieții cocoțată, și privești lumea ca și când numai tu ești pe pământ. mieuni tăcerea în liniște sublimă, la urechea nedreptății tale viața are nouă vieți, destinul se poate întoarce se învârte e o roată se poate răsuci când spre mine când spre tine. mai poate fi ca vântul bate cu putere când te va bate. să reflectezi de la înălțime bine și când cazi să fie cu picioarele pe pământ atunci când dorești să-fie bine.

E vioi... ElenaB10.45 Strălucește și lumina până-n  nori e suspendată, Murmură-un ochi de apă în vărtej învărtoșată, Frunzele-n culori pătate clăpăuge-n ramuri ude Mai cerșesc picuri -odată vor să fie umezite! Liniștea-i tăcere mută, clatină ape adânci, Tânguind valuri de viață durereros se țin în clinci, Când sudoarea o cuprinde fumuriu sau cenușie Scoate aburi și se-ascunde ploaia face-o ghidușie Și când raze de lumină udă ochiul, lin insistă, Leagănă în cercuri apa când plutește și rezistă, Când e secetă uscată nu se satură de ploi, Stă rotit, plutește-n-baltă și când plouă e vioi.

În galop Elena Bu ldum Copyright11.2012 Din copita ce și-o îndoaie- Galopând, în ritm nervos, Scoate flăcâri și văpaie- E un armăsar frumos. Când nechează se ridică În copite și frică, Tremură și-atunci tresare Chiar și minunata zare. Are coama-'nvolburată, Ce-i atârnă, negriciosă Nara-i suflă agățată- În artera lui nervosă. ...Galopează, spumegând, Scoate fum, ca-ntr-o hornă; Pe nisipul fin scurgând, Umbra lui e ca o clonă. Pe nisipul roșu- apare, Tropăie și din picioare, Un cal alb cu pete rare, Scoate flăcări și dispare! E un armăsar duios, Geme, că din bici îl cerne- Un birjar cei furios, El un cal de om se teme. ...Ține pasu' apăsat, Tropăie, dă din copite, Ceru-i ca oglinda, mat Și-ncepe să se agite. Cu urechile-i ciulite... Drepte, lungi, înțepenite, Multe lovituri pocnite- Ii fac rănile zbârcite. Rănile-i rămân adânci, Se pietrifică-ntre stânci, Și când geme de durere Armăsaru' milă cere. Pielea pe el îi tresare, Flăcări roșii din nări sare;