Visul unei nopți de toamnă
Elena Buldum
M-am născut într-o carte cu litere? Strămoșul meu a fost preot, și când mă ținea pe genunchi la gura sobei , unde stingeam jarul împreună și mă alinta mereu cu vorbe dulci, așa ca să-mi fie învățătură pe viață, îmi vorbea de litere de aur și că ele nu se mănâncă... Eu fiind copil mic, totuși visam la ele cu ochii deschiși, să le înghit, și le mâncam din priviri!
-Bineînțeles, era un simplu joc de șotron a unui copil nevinovat!
Visele unui copil inocent sunt cheie și adevăr pentru a deschide poarta sufletului spre știință, rămâne deschisă să intre lumina pură a razelor de soare a viitorului, sau lasă întunericul să cucerească mintea.
-Lăsa-ți copiii să intre să viseze, îmi spunea, mereu tata !
-Spunea adevărul, sau nu? Știe un copil să interpreteze visele unui om înțelept!
Interpretarea viselor nu trebuie făcută doar științific, de foarte multe ori semnificația visului din dicționar poate deveni complexă, dar, în realitate dacă îl privim cu multă blândețe și iubire devine tristă, că se poate modela mintea într-o artă decorativă.
Câteodată din mine izbucnesc lacrimi în vis pentru un simplu motiv; că unii oameni vor să dea peste nas visului. Și să spună: -Hei, tu copile, visul nu este de nasul tău , nu ai voie să te bucuri , nu e pentru tine! Este trist să iei unui copil cea mai frumoasă bucurie, jucăria lui cea mai frumoasă și să i-o arunci la coș. Fără să cugetezi înțelep, i-ai furat jucăria lui cea mai dragă dar și copilăria până la urmă, nu o mai poate regăsi așa de repede.Și atunci.... tășnesc din mine, din tine, prin toți porii ploi trecătoare de durere....
De ce ne simțim amenințați de o împrejurare hărăzită să transforme visul unui inocent într-un năucitor vis nerealizat. Din cauza unui suflet muritor, cu ochiul critic în cercul lunii pământului.
-Ce știi, tu muritorule, ce sunt visele cu iz de copilărie, sau de tinerețe și parfum? Ai sufletul hain, și fugărești visele continuu...?
Urmărești batjocoritor și foarte răutăcios, și dorești să-i dai să bea numai din izvorul cu visul nesecat al durerii și al amărăciunii, al neîmplinirii.
Bei din paharul visului până te saturi, și-ți umpli pântecele cu apă chioară....nu ai rămâne decât un simplu motiv să îi vorbești urât visului să nu mai apară, îl rogi să dispară. Să-i spui s-a terminat cu tine, fiule! Nu mai este de nasul tău, ai ajuns prea târziu în halta copilăriei și a speranței!
Ce-i vrei, ce-i dorești? Vrei să-l faci pe copil să coboare în prima stație de tren, acolo unde îl așteaptă amărăciunea și tristețea, pentru că nu a ajuns la capătul dorit al drumului, nu a întalnit ” luminița de la ca pătul tunelului” Dacă nu are bilet, decât de întoarcere, nu se mai poate întoarce.
Accepti sau te străduiești să convingi și sorbi din izvorul visului său nerealizabil. Privirea ți-i-uimită cu ochii sfidători și reci, îi vorbești:
-Ai terminat copile, de băut visul!
- Gata s-a sfârșit! S-a golit paharul.
Visul tău de-o viață, patima ta, înalta ta artă!
-Doreșți să-i strigi copilului din tine cu voce tare ...EGOISTULE, nu te mai gândești la noi!
Dar, mă întorc din nou, în urmă cu gândul la strămoșul meu , că îmi tot spunea, să mănânc literele, una câte una asta-i învățătură bună de minte, ca să țin minte, nu să le ascund. Nu se privesc.
Nu doresc aceste litere să ajungă ca un animal sălbatic și furios cu ochii împăienjeniți de furie, și ca ura unui lup flămând dorind să-mi devoreze conștiinta. Ce frumos, ar fi să agățăm gândurile negre într-o cutiuță muzicală, și atunci când sufletul animalului este îndurerat și trist, sunetul minunat al melodiei să-i reamintească că a mânca litere nu poate dărui formă și contur estetic visului.Viața este o scurtă tranziție atârnată de o ață fragilă, și vănătorul-i întinde o capcană, cioplită dintr-o marmură sculptată, straniu.Când îi dă forme sau taie cu dalta din ea fără un tipar, o ciopărțește?
-Oare ce-ar dori să facă, să sculpteze marmora sau dorește să o dăltuiască cu pricepere! Visul și patima sunt pasiunile copilăriei oricărui copil, visate chiar de el din fragedă pruncie.
- Cine mai are curajul,cine dorește să desfigurezi creația artistică al lui Dumnzeu?- Mă întreb,oare, câte tipare, sau, câți sculptori, să avem?
Rămân în ochii copilăriei mele întrebări și puține răspunsuri cioplite și necioplite de marmura adevărului și minciunei, sculptate din timp din neadevăr cu teoria transmisă din generație în generație greșită?
Sunt zămislite, oare, ciopărțite, din osul sălbatic al omului atârnat de prăpastia pieirii? Cine dorește, sau poate, are curajul să închidă rana unui inocent închis într-o cușcă de vise, înainte ca sufletul lui să-i fie descătușat sau călăuzit spre lumină.
Și atunci copilului din noi îi vine mereu rândul să alegă pe cumpăna vieții spre maturitate, între vise târzii sau moarte timpurie a inocenței.
Credința și dorința mai pot alege, între a fi bun, sau a fi rău, a continua în viață, a muri demn? Din necredință fără iubire, nimeni nu a făcut avere , unii au devinit vânători, or, pentru vânat de conștiințe , este la îndemâna oricui, adevărului nu-l poate ține nimeni , în brațe. Spune-mi, tu copilule din mine, greșesc eu oare, am ajuns prea matur la vârsta maturității?