Câte...
Elena Buldum
Câtă dragoste e strânsă,
Precum roiul de albine, însă
Fagure-i, iubirea,-i plânsă
Se topește stinsă, stinsă...
Câte doruri ai râvnit,
Printre lacrimi, printre vise
De miros ademenit
Și au ars în foc aprinse.
Câte doruri și sperantă,
Ignoranța le-a supus
Când iubești cu toleranță,
Ești dispus să ierți nespus.
Câte vorbe de s-ar spune,
Când iubești cu-adevărat
Chiar de mai greșești anume
Vinovat ești și iertat.
Câte fapte de s-ar face,
Când ajungi la Dumnezeu
În genunchi nu poți reface
Faptele și când e greu.
Orice-ai spune din greșeală,
Dintr-o vorbă sau cuvânt
Omul, toți dăm socoteală
De păcat pe-acest pământ.
Când ajungem la ranchiună,
Să pășim la braț cu ura
Adevărul și minciuna
Arde mocnit ca tăciuna.
Când pe limbă ai venin,
Ce răsare din senin,
Antidotul cel mai fin
În suspin nu ai alin.
Și când legeni-o alinare,
Te îndârjești a nu ierta
Și iubirea foarte mare
Numai poți în veci certa.
Când tăcerea-i-nnoptată,
Noaptea e întunecată
Fără glas în rugăciune
La altar cu plecăciune.
Elena Buldum
Câtă dragoste e strânsă,
Precum roiul de albine, însă
Fagure-i, iubirea,-i plânsă
Se topește stinsă, stinsă...
Câte doruri ai râvnit,
Printre lacrimi, printre vise
De miros ademenit
Și au ars în foc aprinse.
Câte doruri și sperantă,
Ignoranța le-a supus
Când iubești cu toleranță,
Ești dispus să ierți nespus.
Câte vorbe de s-ar spune,
Când iubești cu-adevărat
Chiar de mai greșești anume
Vinovat ești și iertat.
Câte fapte de s-ar face,
Când ajungi la Dumnezeu
În genunchi nu poți reface
Faptele și când e greu.
Orice-ai spune din greșeală,
Dintr-o vorbă sau cuvânt
Omul, toți dăm socoteală
De păcat pe-acest pământ.
Când ajungem la ranchiună,
Să pășim la braț cu ura
Adevărul și minciuna
Arde mocnit ca tăciuna.
Când pe limbă ai venin,
Ce răsare din senin,
Antidotul cel mai fin
În suspin nu ai alin.
Și când legeni-o alinare,
Te îndârjești a nu ierta
Și iubirea foarte mare
Numai poți în veci certa.
Când tăcerea-i-nnoptată,
Noaptea e întunecată
Fără glas în rugăciune
La altar cu plecăciune.