Așa se sprijină pe mine,
durerea ce s-a întețit,
zvâcnește și de ce mă ține...
de umărul mi-i amorțit?
Nici brațul drept nu se mai mișcă,
împins de-o faptă , istovit...
și palma pe obraz îl pișcă...
pe sufletul tot obosit.
Așa e și nepotrivirea,
cu sufletul nepotrivit
să -l ocolească cu privirea,
îl înțelegi că -i istovit,
s-ar mântui de-i izbăvit.
Așa s-au adâncit năravuri,
de -ar ști, de ce-s ademenite,
împrăștiate între aburi
ar ști, că sufletu-nghite.
Așa s-au adâncit 

Postări populare de pe acest blog

LA FEREASTRĂ

Unde Dumnezeu creează