LA FEREASTRĂ

Te așezi în fața oglinzii și te vezi bătrână și urâtă. Iti vine să îți rozi unghiile că viața trece pe lângă tine ca un fulger. Vorbești cu oglinda, ești numai tu cu ea...Te crezi singură și părăsită, cauți în orice colț al speranței să te poți regăsi. Nu mai poți zâmbi , ai și un dinte lipsă...Cum poți râde în așa hal în care ai ajuns...
Atunci, îți rămâne numai gândul care te petrece peste tot. Începi să ai și halucinații. Totul ți se pare că este împotriva ta. Chiar dai vina și pe timpul care ți-a mai rămas. Ii numeri toate coastele, îl întorci pe toate fețele, vrei să îl oprești și nu te lasă.
Te macină întrebări și răspunsuri, și ii arăți orice înțeles.
Înțelesul îți poate strica reputația, dar ce mai contează când nu mai ai nimic de pierdut. Te arunci în cușcă leului și crezi că nu te mănâncă ...
Faci o greșală și o repeți până sfârșești în cușca leului. Cușcă imaginară pe care ai construit-o singur.
Mintea îți joacă feste și parcă este un blestem de fiecare dată când o dai în bară. Te ascunzi de tine, și te rușinezi, îți muști unghiile pentru câte greșeli ai făcut...Începi să crezi după aceea că ești inutil și asta vine din impotență. ....Impotență de a putea ieși din depresie și remușcări.. Te afunzi, și de aici începe decăderea....Ei, uite eu aici lucrez să nu cad în cursa vieții. Ține minte ce îți spun! EBB