Clipe uitate de lume
Sunt copita călărețului imaginar
Se aude nechezatul morții dincolo de orizont
Un orizont împărțit de trecut și prezent
Caii nopții gonesc sub un asfințit de iluzii
Se taie praful nopții în priviri calde de umilință
Cine aude scrâșnetul unei păreri neîmplinite?
Sufletul doare din interior spre exterior
Iese un arc de fum suflat de vânt
Parcă se oprește timpul în loc unde se ascultă griji.
Ele vorbesc despre o tristețe profundă
Își are rădăcina în tangibil și de neatins
Câte degete se petrec singure
Pe aripa păsării rănite
Numai pene și puf
Intr-un trup dezgolit și suflecat pe toate părțile
Că să încapă mănușa unei presupuse răniri
Din profunzimea ei răsar clipe uitate de lume.
Elena Buldum
Copyright.