Vântul mă dezmiardă II

E o veche cărăruie ce duce spre satul meu
Unde lin o apă curge, susură, suspin și eu..
Este –un deal cu o potecă, mi-o imaginez un pic
Și cum vântul mă dezmiardă de copil când eram mic.

Pe-acel deal m-așteaptă mama, mai bine de-un an încoace
Că-i împusă de o moarte care nu vrea să-îi dea pace,
Mă așteaptă lângă o bancă și abia zărește valea
Ochii mamei-îi simt cum plâng, singură doar ea cu zarea.
Inima îmi bate –n piept, mă îmbătrânesc și anii
De muuulți ani eu mai aștept să fiu pe brațele mamei...
Mă năpădesc multe lacrimi de o mare separată
Am sufletul foarte trist că departe sînt plecată.
O durere se- ntețește –n pieptul meu de acum
C-a venit vremea de toate, mamei pe ultimul drum..,
De pe un deal rămâne maica și văd sufletu-i se stinge
A sosit mamă, să-ți spun, stai cu mine, nu te duce.....

Vântul mă dezmiardă II
Elena Buldum
copyright