Nostalgie
Elena B
dacă aș fi un mag
aș putea întoarce roata vieții
să-mi văd cu ochii minții
toți anii tinereții
eram un firicel
copăcel
cu vise și speranță
râsul cristalin
gânguritul lin
eram odată
le strig amintirilor
întoarceți roata
înc-odată
eram și păsărele
cu penele vioi
săltam zâmbind
jucând
eram păsări
în zăvoi
lacrimi pe obraz
în picături tandre
moi
noi
ne-mpleteam cununi
din covori de flori
jocuri jucam
copiii zglobii
în horă ne prindeam de mână
jucam sotronul
săream până la Luna,
jucam coarda
până osteneam,
și spuneam uf
săream
în sus
niște ieduți de puf
chiar de coadă o agățam
pe Mionuș
din fir de iarbă
ne împleteam câte-un arcuș
aveam aripi de îngeri
zburam prin văzduh
atingeam cerul
cu atingeri
și năduf
din lampa lui Aladin ,
ieșea un duh
vis frumos
te veștejești
ca umbra copacului umbros
ai fost norocul
anilor frumoși
ai mei
era nouă totul
unde-i casa bătrânească
de la părinți
acolo-i este locul
când pe-un covor de iarbă
niște mieluși
sfredeluși
reamintesc
grăiesc
o amintire dragă
bată-te norocul
viață-i floare dalbă
lacrimi de nostalgie
copilăria
e o floare
în dar de-o primești
s-o prețuiești
numai găsești
viață nu fi hoață de inimi
lasă-ne-o secundă,
să nu ne părăsești
te implor
dă-ne odată
anii cei dintâi
să fim copiii zglobii,
nu mă amăgi.
Elena B
dacă aș fi un mag
aș putea întoarce roata vieții
să-mi văd cu ochii minții
toți anii tinereții
eram un firicel
copăcel
cu vise și speranță
râsul cristalin
gânguritul lin
eram odată
le strig amintirilor
întoarceți roata
înc-odată
eram și păsărele
cu penele vioi
săltam zâmbind
jucând
eram păsări
în zăvoi
lacrimi pe obraz
în picături tandre
moi
noi
ne-mpleteam cununi
din covori de flori
jocuri jucam
copiii zglobii
în horă ne prindeam de mână
jucam sotronul
săream până la Luna,
jucam coarda
până osteneam,
și spuneam uf
săream
în sus
niște ieduți de puf
chiar de coadă o agățam
pe Mionuș
din fir de iarbă
ne împleteam câte-un arcuș
aveam aripi de îngeri
zburam prin văzduh
atingeam cerul
cu atingeri
și năduf
din lampa lui Aladin ,
ieșea un duh
vis frumos
te veștejești
ca umbra copacului umbros
ai fost norocul
anilor frumoși
ai mei
era nouă totul
unde-i casa bătrânească
de la părinți
acolo-i este locul
când pe-un covor de iarbă
niște mieluși
sfredeluși
reamintesc
grăiesc
o amintire dragă
bată-te norocul
viață-i floare dalbă
lacrimi de nostalgie
copilăria
e o floare
în dar de-o primești
s-o prețuiești
numai găsești
viață nu fi hoață de inimi
lasă-ne-o secundă,
să nu ne părăsești
te implor
dă-ne odată
anii cei dintâi
să fim copiii zglobii,
nu mă amăgi.