Cu ochii blânzi

M-am consolat și nimeni n-o să știe
Povestea nostră cu un final banal,
Ce mi-a ars pe inimă de vie-
Pân' la sfârșit având un trist final.

De mâine nu mai iubesc pe nimeni
Sub acești nori ce fulgeră și tună!
Pământu' - nsămânțat ce-i semeni!
Fără iubire, va crește, doar minciună.

În ochii mei de un smarald, sublimi,
Au început de-ndată să pălească;
Nici îngerii cu aripi- heruvimi
Nu pot lumina să le-o -mblânzeacă!

Iubirea mea se stinge ca un soare;
O clipă vălul cel strălucitor
I- acoperă puterea ei cea mare
Ce voi face și cu doritul dor.

Ce forță mi le-a scos în cale
Și se ghidează după care lege
A cărui conduită și morale
Le constrânge fără a le-nțelege.

În suflet trist, oftatul lung- l scot;
De dimineață umblu și tot rătăcesc
În mintea mea și orele socot
Și încetez a vrea să le gândesc.

Cu ochii blânzi și inima tot bună
Cu zâmbetul mereu cam întristat
Din amintirea asta tristă după urmă
Eu, liniște în suflet n-am aflat.

VISE TÂRZII