Esență de parfum

Ce-i viața pân' la urmă? E doar fum?
Este tot timpul fericire și necaz ;
Te însoțesc mereu pe acest drum,
Să fii iubire, că nu-ți rămâne răgaz.

Pornești copil cu pașii cei mai mici,
Și -ajungi bătrân cu ochii de copil,
Dar rostu' -n viață e să te ridici...
Și fă-l pe timpul acesta mai util.

Ai anotimpuri mai scăldate -n soare,
Și vin și ploi cu lacrimi de iubire,
Și ai și zile îmbrăcate în ninsoare,
Nu te schimba și crede-n fericire.

Și n-apuca nici pe poteci greșite,
Nu te dezice nici de ai tăi sfinți,
Sunt multe inimi cel mai mult rănite,
Și mulți acei deziși și de credinți.

Și om să fii, să nu cazi în ispite...
Când ai crescut ca floarea de mălin,
Ca orice floare are frunze rătăcite,
Și fructul bun cu gustul cel mai fin.

Escaladezi și munți și dealuri și văi
Fii cu privirea, a unui vultur -ageră,
Să știi să crești precum frejul de păstăi,
De ai o viață tristă unde fulgeră!

De ești o pasăre mai neagră la culoare,
De nimeni și de cer neacceptat,
Să porți în piept iubirea cea mai mare,
Și să nu lași nimic neîndreptat.

Și răsăritul pentru toți e unul
Apusul este mai opus defel
Și cât ești drept și falnic ca gorunul,
Fără iubire el va crește paralel.

Să fii o floare cu parfum îmbietor,
Că viața asta trece ca un fum,
Și totu' ce se vede-i trecător,
Să fii iubire și esență de parfum.

Esență de parfum
Elena Buldum
Drepturi de autor