VISE TÂRZII

De ești pământ făcut din puf de nori In lumea asta parcă toți suntem actori, Acei care mimează roluri în neștire Și unii ce zdrobesc aripi de fluturi și iubire. De ești un cer senin sau mică cugetare Un suflet e -nsetat să bea din alinare, Apar din umbră niște ochi sfredelitori Ce se rotesc de un sens, urmăritori! De ești un suflet pe pământ și ai și milă, De vietate, de om, și tot ce mai respiră, Vei cunoaște lumea aceea ălor drepți, Plin de iubire de oameni și înțelepți. De ești pământ Elena Buldum Copyright @

Elena Buldum Copyright @ Un ropot de ploaie, plângând ; Îmi picură geamul retinei, Miroase a iarnă curând Și, tu mă supui doar rutinei. Afară -i lumina difuză... Te bâjbâie parcă tăcerea; Și inima ta mă refuză... N-acceptă măcar mângâierea. Un ropot de ploaie, plângând L-ascult cum zornăie gândul; Mi-e sufletul așa lăcrimând... Că nu mă petrece nici vântul. Din sunete-mi fac o vioară Și arcușul să -ți cânte un dor, La mine tot iarnă-i afară, La tine să -ți fie ușor!

ascultam Chopin în șoapte și deodat-o simt pe noapte care mușcă înserarea între valuri reci și marea  Elena Buldum Copyriht@

@Copyright   Nu eram conștient și gata! Că eram ” rățușca cea urâtă” Și i-am zis iubitei să mă scoată din curtea gâinilor moțate... Nu eram conștient și gata! Cât eram de mare... încăpeam în gura crocodilului care m-ar fi înghițit într-o secundă Nu eram conștient și gata! că se deschide poarta și pot trece dincolo într-o viață nouă!

M-a privit Luna senină Printre nori cu fruntea lină, Avea prinsă -n păr și flori... Împletite din ninsori. Se uita cu ochi de vară Pentru a nu știu câta oară, Intr-un cenușiu de humă Pe un cer cu nori din spumă! ................................................. Luna mea e frământată Ca o pâine în covată  :) Printre nori Elena Buldum

Elena Buldum Copyright@ In coasta unei stele îmi ghemuiesc dorința Îmi picură iubirea doar dor cu foc nestins; Am pagini de -mplinire și acolo-i neputința Că nu mă vezi pe mine de amăgire prins! Ca să răspund uitării și să despart un drum Ce duce fără altul pe căi de -neînțeles, Și nori pufoși s-adun să mă-nvelesc-n fum Acum îmi fac ideea ce agonii-mi țes! Spre răsărit de zare-ntr-un oftat de îngeri Pe suflet mi-l hrănesc cu nesfârșite plângeri, In fiecare iarnă sunt mai sărac cu-o vară; Și așa mereu eu zac și sufletu-mi doboară!

Când trântești ușa în nas cuiva, să te gândești că lovitura doare rău de tot - Elena Buldum