BOGĂȚIA SPIRITUALĂ

drepturi rezervate doar autorului.

   Pornind de la un anunț hazliu,( unde arăta o sapă și niște  buruieni), îl citeam și sincer mi- a venit să zâmbesc. O întâmplare din viața mea petrecută, de ceva vreme, când eram adolescentă, dar și copil la mama și la tata, unde vacanțele mi le petreceam alături de cei dragi mie, erau de vis (!) nu cum fac astăzi mulți dintre tineri. Majoritatea timpului petrecând -o, teleleu, făcând altceva, ba la calculator, cu jocuri, discoteci. . etc. Eu fraților, în vacanta mare, unde cântam " a venit vacanța cu trenul de Franța", ... mi-o petreceam... la săpat. Da, la părșit( ce vă holbați , așa, nu vă vine a crede?), prășitul fiind des practicat, un sport național, pentru mine, unde spunea tata, mai în glumă, mai în serios, munca nu te'n grasă, ci chiuleala. Se vede treaba, că știa el, ce știa...
     Dar, scopul narațiunii mele este următorul: că ne duceam să prăjim porumbul, de, nu îl puteam lăsa, în paragină era moștenire de la bunicul " Dumnezeu să -l ierte" că -și pierduse un picior în război pentru aceea bucătă de pământ. Tata, este și va rămâne în memoria noastră, un om deosebit, cu calități de mare povestitor, Nica a lui Creangă, era mic copil pe lângă ce ne povestea și povestește și astăzi. Avea, un respect deosebit pentru aceea bucătă de pământ primită de la bunicul, sincer, o lucra cu mare pricepere să taie toate buruienile rele. In special pirul, foarte greu de scos cu sapa.

- Că spunea el!...

- Nimic nu facem anul ăsta dacă nu plouă, și cu atâtea buruieni pe cap.

Dacă nu ploua, coșul cu porumb rămânea gol, iar animalele și ele flămânde de trebuia să le taie.

  Alături de bucata noastră de pământ,sau tarlaua, cum auzeam pe la bunici, mi-l aduc aminte, pe nea Culiță, cu femeia lui.
Nea Culiță, ăsta, mare figură, un om plinuț, cu forță și mușchi, avea deja vârsta pensionarii, dar îi plăcea aparatul " Terminator " din imagine,  care termina, șale, spate,  tot, și pe toți cine se punea cu ea. .. După o zi de sapă, nu te mai sculai din pat vreo două săptămâni, sau te mai ridica " popa" la groapă. emoticon smile.

-Hai noroc,vecine! Cum e pământul de prăjit anul ăsta? Îl întreba pe tata, și tata atâta îi trebuia, că explica de la Adam și Eva, de se ridica și soarele pe cer, chiar dacă eram sculați de ora cinci" cu noaptea- n cap", cum ne spunea bunica!

   Și într -un sfârșit, mama ne împărțea pe rânduri, sî muncim, unul ție, unul mie...ca la " Ștafeta poetică ", iar pe partea ailaltă nea Culiță, cu femeia,făceau la fel, dar mai și  scuipau în mâini și în  sapă, și pregăteau ca la maraton, parcă cine știe ce premiu câștigau, adică care face prașila mai bună, mai de calitate, ca prozodia în poezie .

 emoticon smile

  Noi pe partea cealaltă, tata ne dădea instrucțiuni fir intins la sapă copii, că așa ne chema copii, îi plăcea lui, să zică așa. Tăiați buruienile, un pic de" mușuroi la păpușoi " și dați tare înainte, că nu- i timp, să termin în timp și să faceți treabă bună. Mă și acum era tata pe-un rând, și acum eram noi pe alt rând, sporul naibii(!) ce aveam,că nea Culiță, ne mânca din ochi nu alta;...

    El ne mai arunca, câte un ochi chiorâș, și spunea că e tipicar, și bun cunoscător în ale prășitului de calitate.Tinea cu două mâini porumbul, făcea un mușuroi cât acoperișul casei, să între bine apa acolo, să nu usuce porumbul, și toate astea, încetineau munca câmpului, da, nu numai asta. Te termina cu spatele de nu te mai puteai ridica de jos.
În fine nea Culita ironic, pe spinarea lui și cam gură spartă, ne arunca glume, să ne toace nasul....
-Vezi, Doamne că aia la noi nu-i prașilă...!
Vorbe goale, și spuse și cu puțină răutate așa cum e omul invidios, uneori, pe la noi.

Pe când la noi era un dute vino continuu...Și spre seară cu aceiași suprafață a vecinului de pământ, doar că noi eram trei, eu un copil, care nu se punea la socoteală, că nu făceam față cu adulții, și artiști în meserie, în a lucra pământul, l-am dat gata, am terminat de prăjit intr-o zi. Totul în urmă se cunoștea pe unde trecusem noi....Că se uita și nenea cu femeia lui.

Da acuma spunea el, să vedeam recolta, că să vedeți la mine ce recoltă o să obțin, dublu la jumatea de hectar, sunt munciți dublu, decât voi. Tata, zâmbea și fluiera, vesel că am terminat și nu ne apuca noaptea.

Ne- am luat la revedere de nenea Culita și femeia lui până la aceea recoltă, care o așteptam cu toții.

   Istoria poveștii și sensul ei este că am ajuns în acel an să recoltam porumb dublu, decât avea prevăzut familia mea. Tehnica tatei de prăjit, care stârnea valuri de invidie. a mers ca pe roate.

Dar, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este că vecinii noștri, au facut decât cucuruz, cu altă tehnica de prăjit, și foarte cunoscători, în ale agricultorii, iar femeia lui nenea Culita, ne-a povestit că după trei zile prăsite la rând, bărbatul ei suferise foarte mult, chiar imobilizat în pat, cu tahicardie la inimă, și alte cele. Și pe deasupra și fără recoltă.

Morala.
E că treaba bine făcută fără cap, te duce la spital.