Plesnesc ca un mugure din cauza morții premature a unui fluture. Nu am atins cu mâna limitele nopții, dar dacă trăiesc este datorită creativității necontenite. Ea mă împinge în fiecare noapte spre granița imposibilului...Arunc din mine totul afară să nu rămână nimic. Vidul îl consum și pe el până la ultima suflare. Este unicul prilej ce mi-a dăruit viața să trăiesc senzații de nedescris. Vreau să exist în mine, în fiecare particulă la Orizont la Apus pe toate părțile necunoscutului și cunoscutului, și să mor cu iubirea mea poezia, cu experiența ei în brațe.
Sar din mine vise și iluzii ca și cum marginile vieții s-ar fi apropiat de prăbușire. Da, nu una reală. Neantul nu a ajuns în acele trăiri super decente, nu-mi permit luxul să mă consum pe plan absolut.
Mă pot considera un învingător că am supraviețuit măcelului existenței. M-aș târî subtil, dar încordarea mă dă de gol și chiar dacă păstrez toate principalele sentimente intacte unele nu mai pot continua să existe. Nu rezistă marilor provocări ale vieții, pentru că însăși pentru ea este o provocare. Știi s-o traduci sau îi alegi singur o subtitrare să se potrivească .
Ori sau ori....
Căldura din inimă poate izbucni , dar în plâns, și poate și ieși... Trăirea se așază lângă inimă, nu invers, că atunci schimbăm codul evoluției. Oamenii nu pot doar trăi, ci a trăi cu focul acela de a trăi.
Focul poate fi stins, dar rămâne cenușa adevărului. Nici zările , nici vântul, nu poate șterge urma pământului din mine. Eu, sunt talpa, care calc universul , amprenda destinului mi-o așez undeva dincolo de imposibil. În centrul ochiului privesc lumea cu grija vieții, exist pentru ” a fi” sau ” a nu fi”. Dăruiesc vieții lumină și adevăr, mă hrănesc cu învierea. Orice lumânare o țin aprinsă să pot trece podul deștertăciunii și al dezamăgirii. Ochii vorbesc despre mine,sunt cartea de vizită a sufletului meu. Mă prezint, sunt Eu. Cea cu identitate care lasă amprente. Unde-i moartea să mă vadă? Ducă-se, pentru că trezesc în mine clipe de pustiu apropiat cu mintea. Sunt seninul cerului albastru și lumina vieții petrecute pe poteci de cunoaștere. Să mă transform în Cămila însetată de neadevăr, mă frige deșertul ochiului secat de lumină. Ce iese din mine, sunt raze de foc, le împrăștii celor care au inima învelită în cunună de iubire.
fragment de Elena Buldum din codul evoluției.
drepturi de autor.
Sar din mine vise și iluzii ca și cum marginile vieții s-ar fi apropiat de prăbușire. Da, nu una reală. Neantul nu a ajuns în acele trăiri super decente, nu-mi permit luxul să mă consum pe plan absolut.
Mă pot considera un învingător că am supraviețuit măcelului existenței. M-aș târî subtil, dar încordarea mă dă de gol și chiar dacă păstrez toate principalele sentimente intacte unele nu mai pot continua să existe. Nu rezistă marilor provocări ale vieții, pentru că însăși pentru ea este o provocare. Știi s-o traduci sau îi alegi singur o subtitrare să se potrivească .
Ori sau ori....
Căldura din inimă poate izbucni , dar în plâns, și poate și ieși... Trăirea se așază lângă inimă, nu invers, că atunci schimbăm codul evoluției. Oamenii nu pot doar trăi, ci a trăi cu focul acela de a trăi.
Focul poate fi stins, dar rămâne cenușa adevărului. Nici zările , nici vântul, nu poate șterge urma pământului din mine. Eu, sunt talpa, care calc universul , amprenda destinului mi-o așez undeva dincolo de imposibil. În centrul ochiului privesc lumea cu grija vieții, exist pentru ” a fi” sau ” a nu fi”. Dăruiesc vieții lumină și adevăr, mă hrănesc cu învierea. Orice lumânare o țin aprinsă să pot trece podul deștertăciunii și al dezamăgirii. Ochii vorbesc despre mine,sunt cartea de vizită a sufletului meu. Mă prezint, sunt Eu. Cea cu identitate care lasă amprente. Unde-i moartea să mă vadă? Ducă-se, pentru că trezesc în mine clipe de pustiu apropiat cu mintea. Sunt seninul cerului albastru și lumina vieții petrecute pe poteci de cunoaștere. Să mă transform în Cămila însetată de neadevăr, mă frige deșertul ochiului secat de lumină. Ce iese din mine, sunt raze de foc, le împrăștii celor care au inima învelită în cunună de iubire.
fragment de Elena Buldum din codul evoluției.
drepturi de autor.