VISE TÂRZII

Intr-o armonie pură Ingere ce stai pe pernă Te- încântă o partitură Dintr-o arie solemnă? Și asculți cum cântă viața Vocea inimii, prelungă Ce plăcută -i dimineața Când tristețile -mi alungă! Și pe genele din vis Cel cu aripioare nins Nostalgia le-a cuprins! Aripioare ninse Elena Buldum autor Copyright @2016

Caut muz,  pentru zile mai inspirate dau -n schimb un vers mai mult din mers nu, nu este un anunț referitor la enunț și nici nu mă amuz cu orice ursuz ci pur și simplu mă autodenunț că dacă nu, renunț  :) Elena Buldum autor 29-10-2016

Mi voz de cristal te acaricia los oidos Alcanza tu cielo nublado, No me gusta quan estas presente en palavra " lejano ". -Estoy triste, porque mis labios repiten noche tras dia que no te tocan. Mi voz Elena Buldum autor 2016

Nu sunt Elena Buldum Copyright @2016 Iar adie vântul, timpul se usucă- Cu un chef de viață și un dor de ducă Toamna vieții mele, bate-n poartă, încă am rămas -n suflet, suflet de româncă. Iar adie vântul, suflu-n cicatrice, c-am ajuns român cu o stea -n cruce, și regret și -acuma zilele de ieri... care ne făceau și buni și stingheri. Îmi adie vântul pletele, am gânduri, Toamna se repetă -n repetate rânduri Lângă mine, scriu pe- o foaie banală Unde mâzgâlesc un infern pe coală!

din tot ce mișcă -n viață se naște hărăzit ca -ntr-o dimineață să moară - îi sortit. din trupul logic omul la ceruri se ridică; pe suflet îl ia somnul- în ceruri să se ducă. și moartea-i zămislită cu viața ăstui veac ființa-i păcălită și omul e -un fleac. La ceruri se ridică Elena Buldum Copyright @2016

Vântul plonjează pe alei O frunză cu mulți picăței, Copaci cu frunzele alese, Și ramurile foarte dese. Și soarele azi, are dinți ; Cu ochi nostalgici și cuminți, Vezi raza soarelui- răsare? Privește -o, ce strălucitoare! Vântul plonjează pe alei Castane, precum ochii mei Ce au culoarea maronie Așa -n deplină armonie. Vântul plonjează pe alei Copyright @2016 Elena Buldum

Cu boțul inimii senin Pe unde plec, de unde... Vin tramvaie și călători Se aud pași, trecători. Purta haine ponosite Murdare și murdărite Un flămând cerșea mâncare Intr-o Românie mare. Mă treceau stări și o stare C-am simițit durerea-i mare Azi, te zbați să fii bun-om Pe stradă mergi, ca un domn. Mâine, cred că mă credeți, Îți vine tot să regreți, Aceea inimă duioasă Și pe vara călduroasă. Să revin, la cerșetor Nimeni, nu-i nemuritor, Și mai cred că este bine Să trăiești, nu pentru tine. I-am -ntins acelui om Mâna, să mă creadă domn C-acel cu pălărie? Eu, sunt cel cu omenie. Ce vă spun, să știți aici Nu vreau faimă, să -mi ridici, Și vă jur pe tot al meu; E greu să n-ai Dumnezeu! Și -am scos din portofel, Că plângea inima-n el Niște bani acelui om, Făcut de alții neom. Mă treceau stări Copyright @2016 Elena Buldum Întâmplare reală cu un cerșetor în Piața Universității din București