VISE TÂRZII

Dragobete, măi băiete!   -Umbli-n limbă după fete; Cucuveaua lui Țăranu A zvonit în tot maidanul... Că lu' Leana-i cântă cucu; I-ai sucit capul și... Cu... nu știu care iță... Nu mai este prepeliță... Iubăreț și cam hapsân Te-ai iubit puțin și -n fân... Cu Gherghina lu' Ciobanu Că i-ai fript și ciocârlanu; Te-au iubit mai multe fete, Măi iubite, Dragobete Ai cântat ca păsărele... Multor fete, mititele! Elena Buldum @copyright 

am sentimentul că singură conduc de-alungul drumului înima îmi simt cum fâlfâie rănită de cuțitul asfaltului cu sufletul oferit din dragoste m-ai urât cu palmele de la început nopțile noastre împreună ți-au oferit tot era mai bun am avut încredere până ai folosit cuțitul și m-ai înjunghiat pe la spate. îmi voi aminti ce suflet ești... Elena Buldum   @copyright

Stă privirea unei zile, Intr-un pas obișnuit, Pare că parcurge mile, Tot ce simte s- a trăit. Lumea -n cap își poate lua- Că trec anii buni sau răi, Nicio faptă n- aștepta, Și din plin tu, bune dăi. Poți să corectezi greșala, Chiar de-ți picură -ndoiala, În sudoarea de pe frunte Cât ai zile schimbă multe. Elena Buldum @copyright.

În mine apele visării, nu le tulbur, Visez-n doi și-aceea dulce sărutare, Vezi, zborul legănat acelui flutur, Sărutul tău parcă dădea din aripioare. În mine vibrează ritmul unei amintiri, Îmi cântă-n acorduri line de chitară, Și-ntunecă aceea tristețe... sub priviri, Ni se sfârșea iubirea-n plină vară. Te chem la mine-n acorduri de iubire, O mandolină să cânte lin pentru amândoi, Eu, încă gust dulceața din aceea trăire, Și amărăciunea care ne-a cuprins pe noi. Elena Buldum Acorduri Copyright

se aude ca sunetul ploii lacrima-mi picură pe obraz o scot ca pe-o apă din fântână izvorul curge neîncetat mă spală de amărăciune pe obraz îmi scoate toate sentimentele afară cred că a venit potopul mă simt năucit fără vestă de salvare Elena Buldum Izvorul curge @Copyright

Între mii de ani lumină Geniul veșniciei naște, Pe o stea solară plină, Ce pe cer se recunoaște. Tainele simțirii noastre, Nu pătrunde -n adânc, Printre stelele albastre, Oare cum e să fii prunc?. Din prezentul nostru șters, Noi suntem o mică parte, Care-l- ntrupăm- din vers, Dorim să scape de moarte. Suntem lumânări topite; Niște cronicari de neamuri, Ce-nșirăm pe foi dorite, Viețile noastre - n hamuri! Și atinși de lira verii, Ce ne-ncântă-n grai idilic, Geniul petrecut al serii, Dulce ne frământă liric. Cine-i suflă marea vieții? Intre arcadele de timp, Și -i deschide dimineții, Poarta altui anotimp!. Geniul veșniciei Elena Buldum

După-atâta amar de vreme, Umilit, ca vai de mine, Nicio vorbă nu se-așterne, Răul -ncă se mai ține. După-atâta amar de lume, Ce cutreieră prin viață, Umilit, ca vai de mine, Îmi plâng ultima speranță. După-atâta amar de lume, Astăzi, plâng ca o copilă, Cât de multe aș vrea spune, Dar, îngenunchez umilă. Aș vrea a spune Elena Buldum