VISE TÂRZII

-Cioc, Cioc, Cioc... -Cine ești? - Sunt eu gândul... Nu mă recunoști... - Si ce faci la ușa mea? - Te îngân! EBB

Vreau să înfiez un răsărit de îmbrățișari Să cuprindă sărutul de noapte bună Și să alunge tristețea din ochi. Ochii să-și șteargă lacrimile din trecut Trecutul să se facă punte în viitor Un drum plin de zâmbete și bucurii Să râd de mine până stârnesc plânsul. A plânge este firesc pur și omenesc Numai oamenii au uitat să râdă. Între tăceri fac pauză și spun stop liniștii! Nu-mi amintesc cum să opresc zgomotul Tiue urechea dreaptă, se vorbește de bine. Elena Buldum

Mi-a căzut în brațe timpul... Se oprește -n palma mea... Imi tot modifică chipul... Tinerețea vrea să-mi ia. Mi-a căzut în brațe timpul Zice! - să -l alint un pic; Îmi îmbătrânește trupul, " Să stea locului " - îi zic! Mi-a căzut în brațe timpul Eu pe el nu-l așteptam Îl urmez ca pe-un discipul' Și îmi face un tam-tam! Mi-a căzut în brațe timpul, E-o himeră -i rătăcit, Și, cu palmele pe trupul... Meu de șarpe încolăcit. Elena Buldum Girona@@@

Povestea noastră-i un decor De catedrale și biserici, Scurte secvențe de amor Create pe piloni himerici. Povestea noastră, și-un sărut Îmbrățișat de lungi distanțe A fost luat și timpu'- i scurt Este ratat de circumstanțe. Povestea noastră-i un prezent Croit pe fapte și păreri Are pe buze evident Cele mai scurte dragi plăceri. Elena Buldum

am îmbătrânit murind de dor Elena Buldum

mă prefac paranteză și țăndări în oglinda firii ce priviri furioase îmi arunc de la celălat geam mă îndepărtez de creație pentru că pur și simplu văd un " pas telero" de imagine ce îmi strică ziua nimic nu mai cred din ce aud minciuni și clipe sfărâmate între dinți Punctul zero a ajuns la limita de înțeles al cuvântului îmi transpiră mâinile ce ating sensuri în câteva vorbe amare miezul problemei nu sunt eu sau tu ci noi supraviețuitori tăcuți de interese.  Elena Buldum Copyright.

Am obosit să mă închid ermetic În ritmul vieții ăsteia obositoare În fața morții am rămas puternic Stă toată neputința mea cea mare. Cu lacăte pe ușă să o- încui Să nu mai văd trecutul nimănui, Și nici prezentul care ne condamnă Și-n inimă acolo ce însamnă!. Pe mâinile acestea încățușate M-am săturat să nu văd libertate, Și nu- nțeleg de ce e-atâta răutate Când vine vremea să plătim pe toate. Și bunătatea de ce punem -n cui Și- am ajuns cu toții a nimănui?. de Elena Buldum