VISE TÂRZII

Grămadă Astăzi omul de zăpadă, Troienit făcut grămadă, Își scutură haina să cadă, Vai,că este bulgărit Cu omăt l-au tot mânjit Pare-un sloi, soios stropit E-nghețat a-ncremenit Nasu-i roșu și-n-nroșit Rumenit zici că e răcit!

Hello! lumina ochilor tăi două steluțe albastre ce-ți mângâie  amintirea anilor frumoși ai copilăriei. părul tău bălai spicul grâului un mănunchi în pârg buzele tale însetate sorb flămânde pofta de viață obrajii tăi doi bujori două flori își mai aduce aminte cineva cum era în fragedă pruncie Elena Buldum

Fețele buzunarelor căutam prin buzunare fața ascunsă a sufletului meu  mâinile mele până la coate le întorceam pe toate fețele văzute și nevăzute descopeream o lumină. materialul bun indiferent de culoare sau cât de spălat de vreme nu se pătează iar dacă se întâmplă se curăță, cu praf de moralitate în doze nu prea mari. Elena Buldum

Cioară... sunt neagră de frig pe ramura înghețată de vreme trece timpul și iarna este atât de grea mi se lipesc tălpile amortite pe scoarța copacului și dârdâi. Elena Buldum

Rădăcini de viață în capcana timpului prins și închis ermetic se ofilesc petale flori și culori nu pot rezista verdele frunzei verzui fără oxigen orice plantă se sufocă moare. Elena Buldum

Un gând La mul ți ani, tatălui meu ! Azi la ceas de sărbătoare Îți trimit un gând și eu Dorul meu aici e-n zare. La mulți ani, tatălui meu! Azi zi sfântă pentru mine Îți duc dorul și mi-i greu Oare tată...tu ești bine? La mul ți  ani,  te port mereu! În inima, sufletul   meu Și cu dor la piept și eu... Dragă tată, ce n-aș da! Azi, să te pot îmbrățișa. Dragă tată, tare-aș vrea! Lângă tine să-ți aduc.. Sufletul când mi-o cerea Sănătate-n prag să-ți duc. Ce ești, pentru mine tată? Leagănul copilăriei? Mă-alinta-i cu drag  -m ăi fată! Minunată a veseliei. Tu un suflet generos M ă alintai, mereu cu foc; Eu suflet copilăros Azi, Tată eu n-am noroc? Dragă tată, ce n-aș da! Să rămâi așa era-i...or... Tânăr, nemuritor...? Eu cu drag să te conjor. La mulți ani, dragul meu tată! Îți port dragostea de fată Fără margini, nețărmurită Comoara mea nemărginită.

ANVERSO André Cruchaga La sed en las calles como una huella indeleble. La piel petrificada en los huesos, el tiempo colgado de los candelabros. (Los laberintos y cementerios nos espían), contra la lengua de la ambigüedad, las aguas contagiosas del desenfreno, los imperativos totalitarios de las epidemias: este miedo de llagas y escalofríos al punto del diluvio de los pájaros. Con cierta vehemencia, releo las tantas definiciones de la noche y su fiebre amplificada, me asombra todo lo que la oscuridad ambiciona, deletreo sin ningún imperativo las bodegas de la neblina: supongo que necesito muletas para andar todo el territorio de las palabras… Barataria, 13.I.2014 AVERS Setea pe stradă ca o marcă de neșters. Pielea pietrificată în oase, timp agățat pe candelabre. (Labirintele și cimitirele ne spionează), față de limba de ambiguitate, apele contagioase ale dezmățului imperative totalitare de epidemii: teama de a rani și frisoane până la punctul de inundații de păsări. Cu unele veheme