VISE TÂRZII

Toamna, cu o haină -n spate; Semn că vara a trecut... Îmi scoate cojoace toate- Nopțile așa -au crescut. Norii cenușii se-arată Și vestesc nou anotimp, E o carte colorată Colorată -ntre timp. Anotimpul toamnei vine Încărcat de fructe dulci Mere, pere, nuci...îmi ține... Pentru gem, capac la tuci. Elena Buldum drepturi rezervate doar autorului

"Grăbește -te-ncet", este o vorbă mare, Dar, cum să ocolești pe greaua -ncercare, Ce-ți e trecut -n frunte-i scris -n cartea vieții Nu-i poți schimba prezentul și anii tinereții. Să-i risipești -n zare, iubescul de-a trăi Albastru la culoare, nicicând, nu șovoi, Puțin nehotărârea, s-o guști, de te-o opri Tu, mergi pe-a ta cărare și -n urmă nu privi. Că omul poate ar fi bogat -n Sinea lui La fel de schimbător, ca semnul vântului Și tot așa sărac, mai bine, " e cu duhul" Să nu dai socoteală când îți vine năduful. Elena Buldum drepturi rezervate doar autorului

Gust din clipa existenței Din aceea, cu venin... Alături de stropul esenței Pe sub cerul cel senin. Îmi răscolește trăirea Și vreo palide amintiri Închizându-mi amintirea Însuși sensul unei firi. De câte culori e viața? Una roșie, ca focul! Parfumează dimineața Ascuțită, precum tocul. Locul veșnic al găsirii Sinelui atât de mare... Stârnește placul simțirii Și pe gustul cel de sare. Elena Buldum  drepturi rezervate doar autorului

Te- mbată, cu arome; Mirosul fin de gutuie Care are niște forme Și culoarea de lămâie. Gutuile -mi simt prezența Când pe masă și -n dulap Să le așez fac diferența Între prune, nu încap. Sunt plăcute la atingeri Că din bolile maligne Ca niște aripi de îngeri Păstrează viețile digne. Să gustăm plăcute gusturi Acuma, știu și de ce? Câteva soiuri de musturi Sănătate-ți va aduce. Elena Buldum drepturile rezervate doar autorului

Bunicul așteaptă în poartă Copii-s de -acasă plecați - Căutând prin străini altă soartă De griji și necazuri mâncați; Pe scaunul mic și din lemn Își sprijină viața-n toiag, Așteaptă pe bancă un semn, C- ajunsă bătrân și moșneag. Durerea în suflet se- așterne De lacrimi își șterge și ochii, Oftează și plânge, el geme, Pe chipul frumos cel al sorții. Tristețea îl tot -nfășoară Nu-l lasă și nu-i dă nici pace În suflet i-a intrat și -l doboară ; Că moartea devine rapace. Pe ființa iubită și dragă, Că soarta -i alesese soție Pe cea aleasă s- aleagă A fost pentru el avuție. Bunicul așteaptă la poartă Pe cea care fusese și soartă, Copiii, nepoții... să vină La Paști să -i aducă lumină. Elena Buldum  drepturi rezervate doar autorului

Am nod-n gât; la despărțire M-ai părăsit a mea iubire, Că ai ținut -o pe scofală Ce mama ei de socoteală! Te crezi o mare genială? Bună, numai de cicăleală, Pusă pe șotii și amăgeală, Și tare ești irațională! Nu am încredere -n tine Îmi vine să te las, cu bine La revedere! Și adio...! Că ți -ai găsit... un pio-pio(!) Elena Buldum drepturi rezervate doar autorului

Am rezistența -n buzunar În buzunarul de la piept, Ca să-i deschid acel sertar Îmi trebuie puțin s- aștept. Incet, să nu forțez durerea Pe-o suferință, să o cos; De dragostea dulce ca mierea, Să o-ndulcească, de- descos. Pe bunătate să o țes - Ea, mă -ndeamnă, a ales Că i-aș fi bună mesageră, În viața asta pasageră. De-a lumii soartă temătoare Cu viața asta-i trecătoare Misiunea mea, nu e ușoară... De porumbel, care tot zboară! Port tolba cu mesaj divin... Să vindec al lumii suspin, Cu vorbe simple de alin, Din inima mea de creștin. Urfet Sachir  și Elena Buldum drepturi rezervate doar autorului