Bunicul

Bunicul așteaptă în poartă
Copii-s de -acasă plecați -
Căutând prin străini altă soartă
De griji și necazuri mâncați;

Pe scaunul mic și din lemn
Își sprijină viața-n toiag,
Așteaptă pe bancă un semn,
C- ajunsă bătrân și moșneag.

Durerea în suflet se- așterne
De lacrimi își șterge și ochii,
Oftează și plânge, el geme,
Pe chipul frumos cel al sorții.

Tristețea îl tot -nfășoară
Nu-l lasă și nu-i dă nici pace
În suflet i-a intrat și -l doboară ;
Că moartea devine rapace.

Pe ființa iubită și dragă,
Că soarta -i alesese soție
Pe cea aleasă s- aleagă
A fost pentru el avuție.

Bunicul așteaptă la poartă
Pe cea care fusese și soartă,
Copiii, nepoții... să vină
La Paști să -i aducă lumină.

Elena Buldum 

drepturi rezervate doar autorului