DENSITATE DE MOMENT poem de André Cruchaga tradus în românește de Elena Buldum
DENSITATE DE MOMENT poem de André Cruchaga
tradus în limba română de Elena Buldum
Unul vrea să muște manuscrisele infinitului cu certitudine de urgență. În papirul
viselor, se citesc oglinzile ce timpul ne dictează.
Flagelul umbrelor este altă adversitate între mâini: se pare
furișată batista în acest moment care guvernează intemperia. Ochiul joacă
între ritualuri și surdele ecouri.( Mereu viața trebuie înfruntată față în față;
cu tot imaginarul intim al grătarului, fără afonie proprie al salivei.
Mereu rezultă ciudat coșmarul prafului în labirinturile somnului,
piatra de uzură între sprâncene, a cărui rigoare mușcă săptămâni.
Sinuozitatea arde imediat în atlasul umbralului.)
Încă o dată densitatea a fiecărei circumstanțe lasă să fie foc, se întoarce
de cenușă înclinându-se între oglinzi: mereu este un moment unde
corbii mor tăiați între pupile.
Până în prezent, eu trec prin propriile gemete, complexul se confruntă cu abismul.
Acolo, în lumea mânerelor, la ușa ce traversează garganta;
între timp ce rumegă prin rândurile mochetelor, un indiciu de molie,
o poveste care niciodată nu reface morții, sau cele cu care se confruntă ea.
Nu știi la urma urmei, dacă poți congela fiecare minut,
viitor ori, urme de relief. Și dacă ai alt teren promis
spre deosebire de raiul ce avem.
A fost cutrenur în fiecare umbră pe cerul gurii: umbra și imaginea
de baro ce ne aduce împreună; în vasul ostatic, pasărea îngropată în suflet.
Barataria, 24.V.2015
DENSIDAD DEL INSTANTE poema de André Cruchaga
traducido en rumano por Elena Buldum
Uno quiere morder los manuscritos del infinito con cierta premura. En el papiro
de los sueños, se leen los espejos que el tiempo nos dicta.
El flagelo de las sombras es otra adversidad entre las manos: nos parece
furtivo el pañuelo en este instante que gobierna la intemperie. El ojo oscila
entre rituales y sordos ecos. (La vida siempre hay que enfrentarla cara a cara;
con todo el imaginario íntimo de la brasa, sin las afonías propias de la saliva.
Siempre resulta extraña la pesadilla del polvo en los laberintos del sueño,
la piedra de la usura en el entrecejo, cuyo rigor muerde las semanas.
Arde la sinuosidad del instante en el atlas del umbral.)
Una vez la densidad de cada circunstancia deja de ser fuego, vuelve el rostro
de ceniza a inclinarse en los espejos: siempre hay un momento en donde
los cuervos mueren sajados en las pupilas.
Hasta aquí, atravieso mis propios gemidos, los complejos rostros del abismo.
Ahí, en el mundo de las aldabas, la puerta atraviesa la garganta;
mientras hurgo en los anaqueles de las mochetas, un atisbo de polilla,
una historia que nunca rehacen los muertos, ni los condenados a ella.
Uno no sabe después de todo, si se pueden coagular todos los minutos,
el porvenir y las huellas del desagravio. Y si hay otra tierra prometida
a diferencia del paraíso que tenemos.
Ha sido de estremecimiento cada sombra en el paladar: sombra es la imagen
de barro que nos convoca; en el plato del rehén, el pájaro sepultado del alma.
Barataria, 24.V.2015
tradus în limba română de Elena Buldum
Unul vrea să muște manuscrisele infinitului cu certitudine de urgență. În papirul
viselor, se citesc oglinzile ce timpul ne dictează.
Flagelul umbrelor este altă adversitate între mâini: se pare
furișată batista în acest moment care guvernează intemperia. Ochiul joacă
între ritualuri și surdele ecouri.( Mereu viața trebuie înfruntată față în față;
cu tot imaginarul intim al grătarului, fără afonie proprie al salivei.
Mereu rezultă ciudat coșmarul prafului în labirinturile somnului,
piatra de uzură între sprâncene, a cărui rigoare mușcă săptămâni.
Sinuozitatea arde imediat în atlasul umbralului.)
Încă o dată densitatea a fiecărei circumstanțe lasă să fie foc, se întoarce
de cenușă înclinându-se între oglinzi: mereu este un moment unde
corbii mor tăiați între pupile.
Până în prezent, eu trec prin propriile gemete, complexul se confruntă cu abismul.
Acolo, în lumea mânerelor, la ușa ce traversează garganta;
între timp ce rumegă prin rândurile mochetelor, un indiciu de molie,
o poveste care niciodată nu reface morții, sau cele cu care se confruntă ea.
Nu știi la urma urmei, dacă poți congela fiecare minut,
viitor ori, urme de relief. Și dacă ai alt teren promis
spre deosebire de raiul ce avem.
A fost cutrenur în fiecare umbră pe cerul gurii: umbra și imaginea
de baro ce ne aduce împreună; în vasul ostatic, pasărea îngropată în suflet.
Barataria, 24.V.2015
DENSIDAD DEL INSTANTE poema de André Cruchaga
traducido en rumano por Elena Buldum
Uno quiere morder los manuscritos del infinito con cierta premura. En el papiro
de los sueños, se leen los espejos que el tiempo nos dicta.
El flagelo de las sombras es otra adversidad entre las manos: nos parece
furtivo el pañuelo en este instante que gobierna la intemperie. El ojo oscila
entre rituales y sordos ecos. (La vida siempre hay que enfrentarla cara a cara;
con todo el imaginario íntimo de la brasa, sin las afonías propias de la saliva.
Siempre resulta extraña la pesadilla del polvo en los laberintos del sueño,
la piedra de la usura en el entrecejo, cuyo rigor muerde las semanas.
Arde la sinuosidad del instante en el atlas del umbral.)
Una vez la densidad de cada circunstancia deja de ser fuego, vuelve el rostro
de ceniza a inclinarse en los espejos: siempre hay un momento en donde
los cuervos mueren sajados en las pupilas.
Hasta aquí, atravieso mis propios gemidos, los complejos rostros del abismo.
Ahí, en el mundo de las aldabas, la puerta atraviesa la garganta;
mientras hurgo en los anaqueles de las mochetas, un atisbo de polilla,
una historia que nunca rehacen los muertos, ni los condenados a ella.
Uno no sabe después de todo, si se pueden coagular todos los minutos,
el porvenir y las huellas del desagravio. Y si hay otra tierra prometida
a diferencia del paraíso que tenemos.
Ha sido de estremecimiento cada sombra en el paladar: sombra es la imagen
de barro que nos convoca; en el plato del rehén, el pájaro sepultado del alma.
Barataria, 24.V.2015