VISE TÂRZII

Cu fiece gând... Elena Buldum Prin minte, inimă și trup, trece desăvârșit păcatul Să mă smeresc, o fi greșit, să n-ajung eu, cel judecatul? În calea vieții ... cel de Sus parcă însuflă a mea suflare Creștin să fii, într-un cuvânt e slava cerului prea mare; Și lupta pentru mântuire îți umple trupul cu lumină Eu am nevoie de iubire, și tu, că-ți spală orice vină; Și nu ne-nchipuim vreodată, că nevoința-n noi clădim În noi există libertatea, s-alegem cum vrem să trăim. Cu fiece gând, fiece faptă, să nu-ți pierzi binecuvântarea Să ai răbdarea de oțel că poti trece cu ea și marea, Și dacă vom ajunge-nvinși de toate duhurile rele Să ținem post, să fim cuprinși de fapte bune-n toate cele.

Ceasornicul ceresc Elena Buldum Ca un zbor de porumbei pe cerul plin de nori Neliniștea-o privesc în taină-mi dă fiori...! La margine de viață să-mi vindece durerea Cu susurul de apă, cu ce să-nghit tăcerea? Să tac și să ascult. Să nu mă-mpotrivesc Când inima-mi bate-i ceasornicul ceresc Și resturi de arteră îmi tot pulsează-n vene Dorințe dacă am mi le privesc sub gene. N-am pace și nici timp, ființa mă cheamă Să-mi împlinesc un gând, și tot ea mă-ndeamnă Că ar deschide -n cer o poartă-n univers Și viața pe pământ ar prefăcea-o-n vers.

Amprentele durerii Elena Buldum Înc-o dată'mi aștern pacea,  liniștea de azi pe mâine Într-un colț, făcută ghem, deșir tăcerea din mine, Semn -și face crucea-mi ține și amprentele durerii Iadul moare de rușine, rușinat în faptul serii... Sus el vede doar lumina care nici nu-i aparține Iar, pe calea de dincolo, veșnicia care-l ține; Ce'a avut cu moartea slabă, abia de s'au 'mpăcat Să termine, să se sfade, pentru orice mic păcat. Chiar trecute-neființă nici cuvintele n-au semn S-aleagă buna credință, sau preferă vre-un-ndemn Își face- o rugăciune, să le-nchei pe dinăuntru Sufletu-mi cu duhul meu, nu preferă-n iad să intru.

Ca un rug Elena Buldum Nu te uita la tălpile-mi crăpate, Am zile că nu pot să fug Te uită la inima ce-mi bate, Și arde iubirea pentru tine ca un rug. Și nu-ți ascunde la pieptul meu fiorul Când de-atâtea ori se zbuciumă și dorul, Hai, pune-mi capul, doar la tine să se culce... Sărută-mă iubite...Sărutul să îți fie dulce. Nu-mi frânge sufletul din mine Când inima-mi de-ai vrea, nu-ți aparține, Ușor, ușor, ce crezi? N-aș dărui... Dar, tu nu vezi, că nu mă poți iubi?

Arma dreptății Elena Buldum Cu Icoana Maicii blândă pe perete Ce-ți pui în gând nimic să nu regrete, Și zi de zi să porți arma dreptății Să nu jelești... în ceasul singurății. Chiar dacă crucea pe spate e purtată Iubirea-n suflet să nu-ți moară niciodată, Simbolul adevărului mereu să fie cu tine Să te vegheze azi, și nu lăsa pe mâine. Rostire la nevoie a rugii de ești mințit... Și pe cruce pus la zid, scuipat, hulit... Minciuna prefăcută cu batjocoritoare vorbe rele... Nu va spăla în veci pe acei ce au păcate grele.

În faptul serii Elena Buldum Înc-o dată, îmi aștern liniștea de azi pe mâine Într-un colț, mă face ghem, numai duhul e cu mine Semn își face crucea-n mine cu amprentele durerii Moare iadul de rușine, rușinat în faptul serii... Sus se vede doar lumina ce din veci nu-i aparține Iar, pe calea de dincolo, veșnicia nici nu-l ține Le-a avut cândva odată, moartea l-a-mbălsămat Așternute laolaltă tot ce-au vrut, fac cu-un păcat. Chiar trecut-n neființă nici cuvintele n-au semn Ori, alegi a ta credință, ori preferi s-o legi de-un lemn Și îmi fac o rugăciune să mă-nchei pe dinăuntru Zboară sufletul cu duhul nu prefer în iad să intru.

Pe un perete... Elena Buldum Mi-e sufletul pustiu sunt ca un biet sihastru... Ascuns într-o chilie, de lume și dezastru, Și ultima dorință mi-o scriu pe un perete  Nu îi găsesc, nici loc, de-atâtea seci regrete. Și orice lucru bun, e dus, sau nu la-ndeplinire Noi pacea sufletească am pierdut-o în neștire, Cu mâinile a rugă aștept pe propriul Eu Să mă vegheze însuși cu Bunul Dumezeu. O lume sărăcită de tristele-i momente Nimic, nu mai iubește, nu are sentimente, Că orice bucurie în suflet de se-atinge Cu ura îl pustiește, și tot ea îl învinge.