Când petalele sunt moi Elena Buldum Copyright Între noapte și tăcere, este doar un simplu pas: Fără pic de mângâiere, tu nu stai, eu am rămas Se-apropie de mine noaptea caut printre întrebări.... Cum mă-ndepărtezi de tine și de multe mângâieri. N-am nici nopți ci numai zile, câtă vreme, oi avea! Intre clipe sfărâmate stă doar bucuria mea Cred că dragostea aleasă, e-o poveste între doi Văd cum despărțirea lasă gustul amar și plin de noi. Să dau clipa înapoi, să fim gingași ghiocei Ce-aș mai face de-aș putea, primăvara pe alei, Și te chem și te mai strig, îmi ești cerul meu tăcut Noaptea-mi albă ne veghează parcă este un făcut. C-am rămas în clipa vieții
Postări
Un poema de Pere Bessó, amb la traducció en romanes d'Elena Buldum ELOGIU DE IARNĂ Slava lumii este scăldată în ape rugăciunile trandafirului negru. Cu, toate acestea, Pere Bessó se plânge de frig. ( Evacuarea luminii, 2014) ELOGI DE L’HIVERN La glòria del món es banya en les aigües pregones de la rosa negra. I, tanmateix, Pere Bessó es queixa de fred. (De Desnonat de la llum, 2014)
Ori....o lasă... Elena Buldum pamflet Dragii mei, mă ascultați...! Pe cocoș să-l -ntrebați, De ce umblă căpiat... Și puțin afemeiat? Unul mare-i pintenat... Se crede cel mai moțat Și pe gard s-a cocoțat... Pentru găini e cățărat... Toată ziua-i la vecini... Cu frumoasele găini, Prin ogradă merg, alese El, la una să vizeze? Era-naltă și ochioasă Pestrița era frumoasă, Îi făcea cu creasta des; Crezând, că avea succes! Porumbaca-nfuriată... De invidie mușcată Că se dă alta la el... De ce-i cumpără inel? Ce cochete, ce roșcate Când pestrițe și moțate Una vrea să îl descoasă- O preferă pe ochioasă! Una cu puține pene Cu mersul greu și alene Și-o alintă somnu-n gene Așa-i toată ziua, nene! Doarme, cu ciorap pe cap- Mai are și-un handicap... Se vede așa frumoasă Și deșteaptă și pieptoasă. Ce, cocoșu-o vrea mireasă O face cenușăreasă E mireasa lui aleasă (Mama ei de cuculeasă) Ce cocoș, e plin de fițe... Caută găini pestrițe Pe cele ma
Nu-i alint... Elena Buldum ---------------------------------------- Neliniștea, mă tulbură, prin vene... În fiecare colț, pulsează numai dor, Nu tace- se frământă printre gene... Îmi picură esență cu fior amețitor- Îi tremură o pleoapă în tăcere Ca liniștea copacilor abrupți- Și tremurândă se zbate în durere Pe drumul pietruit s-nfrunți- Cu uimire și brațele deschise... Aleargă și-alergă, în suflete cuminți, O conștiință cu porțile închise- De oameni, ce se cred și sfinți. Nu știu și nici nu vor să știe (Că azi tăcerea e o apă vie) De vorba nu-i alint, cu vorbe bune... Azi dorul, a ajuns,nimic a-mi spune!
Pe mine... Elena Buldum Mi-a șoptit o păsărea Că ai vrea inima mea Si ți-aș da-o, doar un pic? Dar, cu vorbe, nu-i nimic. Să mi-o ei ne dând de știre Asta-i pură amăgire? S-o primești în dar pe toată Mă întreb, este-o răsplată? Aș da nopți, aș da și zile Să te poți iubi pe sine Aș da nopțile-mi senine Dar, nu mă iubești pe mine!