VISE TÂRZII

Emitea ceva... Elena Buldum Când mi-am aruncat frumusețea  privirii mele Spre Carul Mare Mi-ai scăpat printre degete Unde să te caut cu două mâini? Neputincioase Care nu pot să te țină... Căușul palmei În infinitul universului Priveam stelele verzi amândoi Când doar tu mi-arătai degetul mic Eu te țineam strâns și aproape De mine Aveam speranță că nu te voi scăpa Din ochi Clipeam pleoapele Ca pe un semnal de alarmă Fiecare vibrație emitea ceva... Parcă era codul morse... Ticăia de-mi asurzea urechea dreaptă Nu înțelegeam nimic Dar deslușeam Cuvinte neînțelese pe limba ta Frământam buzele Să-ți explic două vorbe Nici nu m-ai ascultat Mi-ai râs în față Într-o noapte senină Te-ai decis Ai ales Carul mic Cu mâna ta (Unde nici boii nu-l trag la deal).

În univers... Am înghițit de pe planetă de atâtea ori pastila vieții Și m-am înșelat Pentru mine era singurul remediu Cum să uit Inima și sufletul Trecute prin poarta sărutului Sub Arcul de Triumf Unde a triumfat dragostea De atâtea ori Ne țineam de mână Și mâncai gogoși Până ți s-a umflat pântecul Cu minciuni Aruncate la un pahar Cu alcool etilic Mă devorau pe dinăuntru Mușcau din mine bacterii cu întrebări Au invadat planeta Pe dinafară Mâncând memoria În ce spațiu vom putea supraviețui Acestui cataclism Ne rotim în același cerc Nu știu pentru cât timp Privesc de pe Lună Pământul Pare atât de mic în univers. Elena Buldum

Cu birlic... Amesteci Cărțile pe masă Am în mânecă asul E un semn Că arunci zarurile Jucăm în liniște o partidă De fiecare dată mă faci să pierd În ultima tură jucată cu tine M-ai tăiat cu birlic. Ești asul așilor La poker. Elena Buldum 10, iulie 2014

La ora asta... Elena Buldum Îmi încape viața în mâini Mă mir că la ora asta încă îmi stă atât de bine O probez ca pe o mănușă de piele Scuip în sân când îmi privesc degetele Fiecare lungime de unghie ruptă  Nu-mi mai aparține Devine putregai un fel de materie descompusă Bucăți pe bucăți o rup E scoarță, copacul este bun de facut dopuri de plută Fiecare orificiu trebuie astupat Ori desfăcut în părți egale Nu ne putem debarasa de toată materia vie Unde căutăm înfățișarea morală a dezmembratului În câteva pieliți moarte Are miros oribil și devine rânced Din câte operații se mai poate recompune produsul particulei împărțite pe față Înfățișarea în timp real uneori înșeală Desface unicul element existențial componet al unicii substanțe organice potabile Apa Pentru a putea supraviețui setea de cunoaștere. 9, iulie, 2014

Acum... Gură peste gură-ți pun Sărută-mi buzele- acum Bluza ta-i balsam cu mir... Iubește-mă fir cu fir. Răpește-mă ca-n serai Veseli-ne-om colo-n rai Cine te iubește drept Te-așteaptă, o aștept! Dintr-o floare cea aleasă Mândra mea-i, cea mai frumoasă Făuri-vom casa noastră Porumbița mea albastră! Eu ți-s drag, tu dragă mie? Ești narcisul pe câmpie Tu gazela mea te-aștept Să te-apropii de-al meu piept. Elena Buldum 8, iulie 2014

PECES, poema de André Cruchaga traducido al rumano por Elena Buldum În miezul nopții, apele tulburi de pești și magma ce joc sirenele imaginare. (Unul niciodată nu știe ce are între mâini apele viitorului, cu drumuri rupte se întâlnește râsul, și nechezatul de spumă și sare.) Pe apă, poate frica de morți și cenușa lunii. Poate vânătoarea întodeauna: șoarecii împreună cu morții ieșind cu furie din canalizare, oamenii și femeile fără cuvinte. Dincolo locul de reproducere al grădinilor muribunde, este lumea și suflarea sa suicidă, se află toate teritoriile cârpei. (Fără îndoială, este lung drumul eliberării), zilele îmbrățișării luminii umilite în graffiti obscene: poezia, după toate, se scrie pe pagina de sânge. Barataria, 08.VII.2014 PECES En medio de la noche, las aguas turbulentas de los peces y el magma que juega al imaginario de sirenas. (Uno nunca sabe que tienen entre manos las aguas del futuro, con qué caminos rotos se encuentra la risa

HARAP ALB Pantofii dragi ai mamei, mi-i amintesc Cu gândul azi pe tâmple- îmi doresc... Din nou fetița dragă, când înfloresc castanii... Of, draga mea trecuta-au anii Mă îmbrăcam cu rochia...”târâș pe jos” ”Mă tot certa... e fără rost” Că trebuia mereu s-o cos; La bunica dragă fără cost Să porți copilă dragă acum Rochia mea de bal...îți spun Că nu-i momentul oricum... Și chiar pantofii mei maro Cu tocul lat și în caro; De vrei așteaptă, îți zic bine... Nu-i încălța nu-s pentru tine Dar eu nici nu doream să-ascult Atâta îmi plăceau de mult Chiar rochia ei de mireasă Cea cu dantelă și plasă; Găteala mi-o puneam pe cap Chiar dacă eu doream să-ncap La piept lipeam crinul meu dalb Si-l așteptam pe HARAP ALB. Elena Buldum