La ora asta...
Elena Buldum

Îmi încape viața în mâini
Mă mir că la ora asta încă îmi stă atât de bine
O probez ca pe o mănușă de piele
Scuip în sân când îmi privesc degetele
Fiecare lungime de unghie ruptă 
Nu-mi mai aparține
Devine putregai un fel de materie descompusă
Bucăți pe bucăți o rup
E scoarță, copacul este bun de facut dopuri de plută
Fiecare orificiu trebuie astupat
Ori desfăcut în părți egale
Nu ne putem debarasa de toată materia vie
Unde căutăm înfățișarea morală a dezmembratului
În câteva pieliți moarte
Are miros oribil și devine rânced
Din câte operații se mai poate recompune
produsul particulei împărțite pe față
Înfățișarea în timp real uneori înșeală
Desface unicul element existențial
componet al unicii substanțe organice potabile
Apa
Pentru a putea supraviețui setea de cunoaștere.

9, iulie, 2014

Postări populare de pe acest blog

LA FEREASTRĂ

Unde Dumnezeu creează